JYSK Romania va dona produse in valoare de peste 1 milion de lei organizatiei Hope and Homes for Children

/ / Modificat: 2017-07-05
JYSK Romania va dona produse in valoare de peste 1 milion de lei organizatiei Hope and Homes for Children

JYSK Romania a semnat un contract pe trei ani cu Fundatia Hope and Homes for Children Romania, cu valoare totala de 1 milion de lei. In baza acestui contract, compania daneza va dota cu mobilier, saltele, perne si accesorii casele de tip familial pe care Hope and Homes for Children le va deschide in urmatorii ani.

Intr-o prima etapa, sase case de tip familial din judetele Iasi si Bistrita-Nasaud vor fi dotate cu mobilier si accesorii JYSK pana la finalul acestui an. Aici vor locui 72 de copii si tineri cu varste cuprinse intre 3 si 26 de ani, care vor parasi institutiile de tip vechi de protectie a copilului si se vor muta in case mai apropiate de mediul familial. Pe durata intregii perioade de functionare a celor sase case de tip familial, aproximativ 350 de copii vor beneficia de aceste case. In urmatorii ani de parteneriat, sprijinul grupului JYSK va fi directionat catre alte case de tip familial ce urmeaza a fi inaugurate de Hope and Homes for Children, precum si catre beneficiarii programului de prevenire a separarii copilului de familie.

“Ne bucuram ca, odata cu demararea acestui parteneriat, vom putea imbunatati viata copiilor care au mare nevoie de un mediu linistit, stabil, placut si confortabil. Alaturi de Hope and Homes for Children vom ajuta la transformarea locului in care acesti copii traiesc zi de zi intr-un spatiu in care sa se simta acasa. Este ceea ce stim noi sa facem, prin intermediul produselor noastre, reprezentate de mobilier si accesorii pentru casa. Credem ca, pentru a creste si a se dezvolta, pentru a avea o sansa la o viata decenta, copiii trebuie mai intai sa aiba un loc in care sa stie ca sunt in siguranta si pe care sa il poata numi acasa”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK Romania.

„Prin incheierea acestui acord, JYSK devine unul dintre partenerii strategici ai fundatiei Hope and Homes for Children si una dintre companiile care pun umarul la imbunatatirea vietii celor mai vulnerabili dintre copiii Romaniei. Cu ajutorul lor, copiii care vor parasi institutiile vor avea acces la conditii decente de viata, intr-un mediu cat mai apropiat de cel familial. Le multumesc oamenilor minunati de la JYSK si ma bucur sa ii primim in marea familie Hope and Homes for Children”, a spus Dragos Bucurenci, director de dezvoltare al Fundatiei Hope and Homes for Children, cu ocazia semnarii contractului de parteneriat.

In viitorul apropiat, compania JYSK Romania a planificat mai multe actiuni si parteneriate CSR, prin intermediul carora isi propune o implicare mai mare in comunitate. Astfel, compania daneza va sprijini proiecte care imbunatatesc viata oamenilor din comunitatile in care activeaza.

JYSK este unul dintre cei mai importanti retaileri de mobila si decoratiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde de euro. Grupul desfasoara operatiuni in 41 de tari, prin peste 2400 de magazine, majoritatea in tari europene, si numara un total de aproape 20.000 de angajati.

Grupul JYSK a deschis primul magazin in Romania in urma cu zece ani, in 2007. In prezent exista 44 de magazine JYSK in toata tara, in orase precum Bucuresti, Arad, Baia Mare, Craiova, Constanta, Cluj, Deva, Galati, Oradea, Pitesti, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Targu-Mures, Timisoara, Alexandria, Ramnicu Valcea, Sibiu, Targu Jiu, Bacau, Botosani, Focsani, Piatra Neamt, Hunedoara, Medias.

Hope and Homes for Children Romania activeaza in tara noastra din 1998, timp in care a contribuit in mod direct la inchiderea a 53 de institutii de tip vechi (orfelinate), in timp ce alte 10 sunt in curs de inchidere.

Organizatia activeaza intens in prevenirea separarii copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru sustinerea familiilor in care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Pana in acest moment, 40.280 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre