Copiii din Romania vor la scoala: ce impact au avut asupra lor masurile de carantina si educatia online

/ / Modificat: 2020-07-22

47% dintre copii au folosit doar telefonul mobil pentru participarea la cursurile online, mult peste media altor state UE

Impactul Covid-19 asupra copiilor

Bucuresti, 21 iulie 2020: inchiderea scolilor, in contextul pandemiei de COVID-19, a avut consecinte negative atat asupra progresului educational al copiilor, cat si asupra sanatatii emotionale a acestora si, mai mult, asupra sigurantei lor online. Datele unui sondaj Salvati Copiii arata ca aproape jumatate dintre copii nu au acces la o tableta sau la un computer, singurele dispozitive care pot permite o participare reala la lectiile online, iar peste 50% spun ca unul dintre riscurile majore ale acestei perioade a fost dependenta de internet si, ca atare, expunere la continut agresiv si la fake news.

Datele sunt extrase din studiul ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din Romania”, lansat, marti, de Organizatia Salvati Copiii Romania, in urma consultarii a 5.000 de copii din Romania, din ciclul de invatamant primar, gimnazial si liceal, prin intermediul unui sondaj online.

inchiderea scolilor si organizarea arbitrara a unor cursuri scolare online, acolo unde a fost posibil si fara instrumente de evaluare a calitatii procesului de educatie, a dus la situatii-limita. 

Inechitatile sociale au fost agravate, in cazul copiilor care nu au avut acces la scoala online, iar izolarea, marginalizarea si discriminarea au repercusiuni atat educationale, cat si                   psiho-emotionale pe termen lung.

Ce spun copiii:

  • 47% dintre copii au avut la indemana doar telefonul mobil pentru participarea la cursurile online, iar 27,2% dintre copii au avut materii scolare neacoperite pe durata suspendarii cursurilor.
  • Plictiseala este principala stare resimtita negativ de copii (47,5%), urmata de oboseala (32,7%), tristete (27,1%) şi furie (23,2%). Copiii de varste mici, in special din ciclul primar de studii, au resimtit mai puternic impactul negativ al izolarii. Adolescentii spun intr-o masura semnificativ mai ridicata ca s-au simtit singuri, tristi sau furiosi.
  • 57,4% dintre copii au declarat ca jocul pe telefon, tableta sau calculator a fost principala activitate recreativa, urmata de timpul petrecut in fata televizorului (44,9%) şi de timpul petrecut pe retelele sociale (40,8%). 7 din 10 copii admit ca au petrecut intre 3 şi 4 ore online pe zi, iar 20,7%, peste 6 ore. 
  • 54,7% dintre copii recunosc ca cel mai mare risc la care au fost expuşi in aceasta perioada a fost dependenta de internet. Informatiile false se situeaza pe locul urmator, urmate de bullying-ul online.

Opinia elevilor

Copiii vor la scoala, asta e concluzia cea mai directa a sondajului realizat in randul copiilor. Cei mai multi dintre ei s-au confruntat deja cu diverse probleme emotionale, cu sentimente de izolare, panica si furie, iar in cazul celor care nu au avut acces la educatia online sau au avut acces limitat, prin intermediul unui telefon, aceste stari sunt dublate de un sentiment dramatic de marginalizare. Aceste situatii trebuie corectate.

  De aceea, Salvati Copiii Romania  se adreseaza in special autoritatilor locale, pentru a le indemna şi sustine sa implementeze masuri concrete care sa asigure accesul la educatie pentru cei mai vulnerabili dintre copiii care traiesc in conditii de saracie si izolare sociala.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania.  

Organizatia Salvati Copiii Romania face, astfel, apel public catre autoritati - Guvern, Parlament si autoritatile locale – pentru ca, prin eforturi conjugate, sa fie identificate cele mai bune solutii, ca niciun copil sa nu mai fie lasat in afara scolii. Educatia este cu adevarat o prioritate nationala atunci cand toti copiii au acces real si egal la scoala.

in timp ce in Spania 5-9% dintre copii, iar in Finlanda 18% dintre copii cu venituri modeste au declarat ca nu au acces la o tableta ori la un computer (potrivit datelor Save the Children International), in Romania, estimarile se situeaza intre 250.000 de copii (Ministerul Educatiei si Cercetarii) si 1.800.000 de copii (conform analizelor Salvati Copiii Romania), adica aproximativ jumatate dintre copiii din invatamantul primar, gimnazial si liceal/profesional care au la dispozitie in familiile lor doar telefonul mobil, ceea ce nu permite o participare reala la actul educational si nici o comunicare adecvata cu cadrul didactic si colegii in webinariile clasei. 

Printre masurile pe care copiii intervievati şi Organizatia Salvati Copiii Romania le propun spre implementare se regasesc:

  • crearea de initiative pentru perioada verii, in totala conformitate cu protocoalele de sanatate, care vizeaza recuperarea competentelor cognitive si de socializare compromise din pricina absentei indelungate de la scoala;
  • asigurarea distribuirii de instrumente educationale (tablete sau PC-uri) necesare invatarii de la distanta tuturor elevilor care au nevoie si acordarea de sprijin individual in invatare;
  • planificarea interventiilor inovatoare care sa reorganizeze atat scolile cat si parcursurile de invatare in perspectiva urmatorului an scolar, ceea ce presupune pregatirea cadrelor didactice in sustinerea lectiilor online si garantarea materialelor personalizate si de suport de invatare pentru elevii aflati in situatiile cele mai dificile;
  • pregatirea tuturor scolilor, indiferent de localitate si de resursele autoritatilor locale, pentru a asigura conditii de siguranta medicala si monitorizarea aplicarii regulilor sanitare si de distantare sociala, astfel incat toti copiii sa invete in conditii decente si sigure in scolile lor (repararea si renovarea spatiilor, grupuri sanitare in interiorul scolilor, apa curenta, canalizare, transport, spatii pentru timp liber si activitati sportive etc.).

Recomandarile copiilor

intrebati ce cred ca ar trebui sa faca autoritatile pentru ca orele scolare online sa fie mai atractive si mai utile, 36,7% dintre copii au propus crearea unui website general care sa contina o baza de date cu lectii si exercitii pentru toate clasele, iar 28,9% au considerat necesara pregatirea profesorilor pentru folosirea aplicatiilor si predarea  lectiilor online. 

70,6% dintre respondenti au cerut sa se asigure curatenia in scoala si materiale igienice sau de protectie medicala (masti, dezinfectanti, sapun, hartie igienica etc.), iar 40,7% au solicitat autoritatilor programe scolare mai simple si mai potrivite pentru aceasta perioada, in timp ce 29,6% au considerat important ca autoritatile şi profesorii sa ceara permanent opinia elevilor despre schimbarile din scoala si despre ce trebuie facut pentru lectii online mai atractive si mai utile.

Avem o pagina alba in fata noastra. Aceasta inseamna o mare responsabilitate. in acelasi timp, insa, reprezinta o ocazie pretioasa de a rescrie un viitor in care copiii sa joace rolul principal. Pagina dupa pagina, incepand de azi.”,  a continuat Gabriela Alexandrescu.

Context: Impactul Covid-19 asupra educatiei, la nivel european şi global

Raportul ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din Europa”, realizat de Save the Children International, atrage atentia asupra consecintelor fara precedent ale pandemiei asupra bunastarii, educatiei si sigurantei copiilor, dupa ce analizeaza comparativ situatia din 11 tari si regiuni europene (Romania, Suedia, Italia, Spania, Olanda, Finlanda, Germania, Norvegia, Albania, Bosnia si Hertegovina si Kosovo).

in fiecare dintre aceste tari, presiunile financiare asupra parintilor au produs, in perioada martie – iunie, o crestere a riscului de saracie in randul copiilor, cu cel mai ridicat procent inregistrat in Romania:

 

Numar estimat de copii aflati in risc de saracie

Procentul copiilor aflati in risc de saracie din totalul populatiei de copii

Suedia

200.000

10%

Spania

2.100.000

24%

Finlanda

112.000

11%

Italia

2.100.000

20%

Romania

1.300.000

34,6%

Kosovo

aprox. 125.000

20,7%

Albania

aprox. 160.000

20%

Una din masurile urgente recomandate pentru guvernele nationale il reprezinta sprijinirea familiilor afectate de saracie, pentru ca toti copiii sa participe in mod egal la procesul educational online, punandu-le la dispozitie dispozitive digitale, precum laptopuri si conexiune WIFI sigura.

Raportul ”Salvati-ne educatia” (Save Our Education, lansat la nivel global de Save the Children International), estimeaza ca, la inceputul lunii aprilie 2020, in incercarea de a stopa raspandirea virusului COVID-19, 1,6 miliarde de elevi la nivel global – 91% din numarul total – nu mergeau la scoala. Pentru prima data in istoria umanitatii, o intreaga generatie de copii la nivel mondial isi intrerupea studiile.

O concluzie nedorita, identica cu rezultatele analizelor noastre pentru copiii din Romania, este ca, indiferent de tara, copiii cei mai saraci si mai marginalizati sunt in pericol. Pentru acestia, scolile nu le ofera copiilor doar un spatiu de invatare, acestea fiind acele locuri sigure unde pot primi hrana, au acces la protectie si servicii de consiliere si se joaca cu prietenii lor. Profesorii pot fi pentru copii persoanele la care pot apela mai intai atunci cand au nevoie de ajutor si cei care ii pot proteja. Dar odata cu inchiderea scolilor, copiii nu mai au parte de aceste elemente esentiale pe care mediul scolar le poate oferi.

Dintre recomandarile Raportului, extrem de importanta pentru Romania este asumarea angajamentului de crestere a finantarii educatiei, singura cale care permite implementarea de masuri si planuri de recuperare la nivel national in ceea ce priveste educatia in contextul COVID-19.

„Noi [copiii] reprezentam viitorul acestei tari si doar atunci cand autoritatile vor realiza acest lucru si vor face ceva in privinta asta, tara va merge in directia corecta.”, a declarat unul dintre cei 5.000 de copii consultati de Organizatia Salvati Copiii Romania.  

Articole recomandate

Citeste si despre