Broscutele testoase dau lectii de curaj, in noul film Aventurile lui Sammy 2

/ / Modificat: 2012-11-23
Broscutele testoase dau lectii de curaj, in noul film Aventurile lui Sammy 2

Dupa succesul inregistrat in urma cu doi ani de filmul Aventurile lui Sammy, care a incantat zeci de mii de familii din toata lumea, cele mai simpatice si mai curajoase broscute testoase se intorc pe marile ecrane din 5 octombrie, oferind atat copiilor cat si parintilor o experienta 3D mai fascinanta ca niciodata.

sammy2 3d

In Aventurile lui Sammy 2 3D, cele doua testoase, Sammy si Ray, ii vor calauzi pe "nou-nascutii" Ricky si Ella in primul lor drum spre mare. Din senin insa, un braconier ii captureaza si ii trimite in Dubai, pentru a-i folosi la un spectacol acvatic pentru turisti. In decorul fabulos al marilor oceane, o noua serie de intamplari pe muchie de cutit ii asteapta pe micii aventurieri, in lupta lor pentru libertate.

sammy

"La fel ca si in primul film, avem o varietate de locatii, dar structura povestii nu mai este cea a unei odisei. Aventurile lui Sammy 2 3D va prezenta multe alte personaje interesante si o generatie noua de broaste testoase", spune Vincent Kesteloot, unul dintre regizorii animatiei.

"Actiunea este mult mai intensa. Este o cursa contra cronometru si o aventura comuna. Mai presus de toate, filmul este menit sa distreze publicul, insa am adaugat cateva elemente care il vor face sa gandeasca. De exemplu, mie imi place foarte tare dilema pe care o au pestii: sa aleaga confortul unei custi aurite sau libertatea oceanelor salbatice?",explica Kesteloot.

sammy2_3D

In regia lui Vincent Kesteloot si a lui Ben Stassen, specialistul mondial in 3D, filmul Aventurile lui Sammy 2 3D va fi disponibil din 5 octombrie doar dublat in limba romana in cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Baneasa, Lotus (Oradea), Odeon Cineplex (Cluj), Cityplex (Constanta, Brasov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacau, Baia Mare, Braila, Cluj, Constanta, Iasi, Pitesti, Sun Plaza, Timisoara, Targu-Mures), Cortina (Oradea), Cinema ,,Eugen Ionescu”(Slatina), Cinema Florin Piersic (Cluj), Patria (Craiova), Premiera (Ploiesti), Cinema Arta (Targu Mures), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), fiind distribuit in Romania de MediaPro Distribution. Dublajul filmului a fost realizat de MediaVision.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre