Stare afectiva patologica caracterizata prin neliniste psihomotorie, teama nedeslusita, fara obiect, sau legata de propunerea posibilitatii unui pericol iminent sau insucces - este insotita de reactii vegetative multiple.
Tulburare emotionala care se traduce printr-un sentiment nedefinit de nesiguranta. Daca exista o anxietate "normala" care amelioreaza invatatura si performantele, anxietatea poate deveni si patologica: subiectul este atat de profund marcat incat nu mai poate sa se controleze.

Simptome si semne - Anxietatea comporta trei caracteristici principale: presentimentul unui pericol vag si iminent, reactii psihice variate (senzatie de sufocare, palpitatii, transpiratie, uscarea gurii, vertije, tremuraturi, tulburari de tranzit), impresia penibila a neputintei sau slabiciunii in fata pericolului, fiecare simptom intarind sentimentul de punere in garda. Clasic, termenul de anxietate este dat laturii psihice a tulburarii, in timp ce laturii somatice i se rezerva termenul de angoasa. Bolnavul poate fi agitat, poate merge fara tinta sau poate ramane pironit pe loc de panica ce creste in el. Durata unei crize de anxietate este, in general, de una-doua ore. Cand crizele se repeta la un subiect care prezinta un fond anxios permanent, se vorbeste de nevroza de angoasa.

Tratament - Se bazeaza mai intai pe atitudinea anturajului pacientului, care trebuie sa ramana calm si linistit, fara a se induiosa excesiv, dar si fara agresivitate, nici cu dispret. Exista o intreaga gama de medicamente impotriva anxietatii (tranchilizante ibenzodiazepine, betablocante, neuroleptice usoare si unele antidepresive), dar anxietatea nu poate fi tratata fara aviz medical, sub amenintarea unei agravari uneori legata de luarea abuziva de medicamente (farmacomanie). Tratamentul de fond se orienteaza adesea spre o psihoterapie. Tehnicile de relaxare, exercitiul fizic, o mai buna igiena a vietii constituie in toate cazurile un adjuvant remarcabil.

Sinonim: anxietate.