Beneficiile unui animal de companie in preajma copiilor. Anuntul surprinzator al specialistilor

/ / Modificat: 2021-07-05
Beneficiile unui animal de companie in preajma copiilor. Anuntul surprinzator al specialistilor

Copiii care cresc cu animale de companie sunt mai sanatosi datorita unor microbi pe care ii transmit cainii si pisicile.

Despre beneficiile psihologice ale unui animal de companie in viata unui copil s-au spus si s-au scris foarte multe. Acum, insa, s-a descoperit ca doi microbi transmisi de caini si pisici au efecte uimitoare asupra sanatatii fizice.

Ruminococcus şi Oscillospira sunt doua microorganisme depistate la copiii care au animale de companie in timpul realizarii unui studiu de catre experta in epidemiologie pediatrică Anita Kozyrskyj, de la Universitatea Alberta din Canada. Cei 746 de copii care au participat la studiu, dintre care 70% aveau acasa un caine, iar restul pisici, au ajutat la o descoperire foarte interesanta: flora intestinala a copiilor care traiesc cu animale in preajma se modifica intr-atat, incat se diminueaza riscul de alergii, dar si cel de a deveni obezi. Si mai curios este, insa, ca acest efect benefic al microbilor incepe inca din viata uterina.

Nou nascutii care au in preajma animale cu par au, la varsta de 3 luni, un numar mare de colonii de Ruminococcus şi Oscillospora, bacterii considerate benefice pentru sanatate.

Beneficiile apropierii de animale de companie sunt mai mari pentru copiii nascuti prin cezariana, despre care se stie ca au o colonizare intestinala diferita fata de cea a celor veniti pe lume prin nastere naturala.

Acest studiu vine sa confirme o data in plus cat de bine este sa ai un animal de companie. Un studiu realizat in urma cu cativa ani indica, la momentul respectiv, ca riscul de a face astm bronsic este mult mai mic la copiii cu animale de companie, decat la ceilalti, in conditiile in care mereu s-a crezut ca parul animalelor este daunator pentru om.

Explicatia este, insa, simpla: "murdaria" ajuta sistemul imunitar sa dezvolte rezistenta la agentii patogeni si microorganismele care dau batai de cap, in timp ce igiena excesiva il slabeste. In lipsa acestor agenti patogeni contra carora sa lupte, sistemul imunitar incepe sa lupte contra unor lucruri impotriva carora nu ar trebui sa o faca: un aliment, un element ambiental sau chiar impotriva unor celule din propriul corp (bolile autoimune).

Cainii mentin sanatatea cardiovasculara a posesorilor

A avea un caine este mai sanatos, potrivit unui studiu condus de Erika Friedmann la Universitatea din Maryland. Motivul: detinatorii de caini suporta mai bine stresul cotidian, sunt mai relaxati, au un mai mare respect de sine si sunt mai putin inclinati catre depresie. Unde mai pui si faptul ca un catel trebuie plimbat, prin urmare sedentarismul este indepartat din ecuatie. Pisica, in schimb, incurajeaza un stil de viata sedentar.

Indiferent ce animal de companie ai acasa, inveti, insa, sa oferi si sa primesti dragoste. Un studiu arata ca acei copii care convietuiesc cu un caine sunt mai sanatosi: au cu 30% mai putine infectii respiratorii si cu 50% mai putine infectii ale urechii.

Copiii care cresc in aceeasi casa cu un caine au nevoie de mai putine antibiotice in primul an de viata decat cei care nu au avut contact cu animale.

Acelasi studiu, realizat pe parcursul unui an, pe 400 de nou nascuti, arata ca pisicile nu sunt chiar atat de "eficiente" in diminuarea predispozitiei la infectii respiratorii si alergii.

Foto: Piqsels

Taguri Animal de companie copii

Articole recomandate

Citeste si despre