Urmareste-ne:

Activitati distractive in mare sau piscina pentru copii

activitati_distractive_copii

Activitatile distractive de vara pentru copii se rezuma in principal la petrecerea timpului in aer liber si la balaceala in apa - la mare sau la piscina. Nimic nu ii distreaza pe prichindei mai mult decat jocurile nostime - voleiul, inotul, magarusul, scufundarile - si zbenguiala din apa in zilele toride de vara.

Inot

Inotul ramane activitatea principala si sportul cel mai benefic de apa pentru copii. Chit ca inscrii micutul la cursuri speciale de inot, fie ca incerci sa il inveti chiar tu, poate iesi o distractie pe cinste. Micutul va inghiti ceva apa si se va scufunda de multe ori pana sa reuseasca sa isi armonizeze miscarile de maini si de picioare pentru a inota.

Tobogan

Multe dintre piscine sunt dotate cu diverse echipamente speciale pentru distractia de apa. Printre acestea se regasesc si toboganele, unele dintre cele mai atractive pentru cei mici. Atentie, exista si tobogane speciale pentru gabaritul copiilor. Nu risca sa il lasi pe micut sa se dea intr-o zona destinata adultilor, acolo unde apa din piscina, de la punctul de "sosire", este foarte adanca. Intotdeauna pune colacul copilului cand se da in tobogan.

Volei

Daca aveti o minge pentru plaja, atunci distractia din apa este garantata. Principalul joc cu mingea: voleiul. Nu este deloc greu si distreaza foarte tare copii. In plus, este si un exercitiu fizic bun pentru ei, deoarece vor depune ceva efort pentru a ramane in picioare in timp ce se chinuie sa paseze mingea la ceialti.


piscina_gonflabila_distractie_copii

Magarus

Iata o idee nastrusnica care distreaza toti participantii la joc. Asadar, aduna mai multi copii laolalta si pune-i sa stea intr-o piscina cu apa mica sau cat mai aproape de malul marii. Apoi, alege unul dintre ei sa fie "magarus", adica sa alerge in prinderea mingii. Ceilalti vor sta in cerc si isi vor pasa mingea de la unul la altul, dar cu atentie ca nu care cumva magarusul sa atinga mingea, pentru ca ii va lua locul.

Jucarii de apa

Colacul, salteaua, pluta sau barcuta gonflabila si orice alte jucarii pentru apa sunt ideale pentru distractia copiilor printre valurile marii sau intr-o piscina.

Hidrobicicleta sau plimbarea cu barca

Daca esti cu micutul la mare, atunci cu siguranta ca ati intampinat in cale o multime de atractii de apa ca banana, skyjet-ul si alte atractii pentru turisti. Multe dintre acestea sunt periculoase pentru copii. Insa o plimbare cu hidrobicicleta sau cu barca cu motor poate fi extrem de distractiva pentru cei mici. Asigura-te ca micutul are vesta de salvare pusa in cazul ambelor activitati.

Scufundari

Una dintre cele mai fascinante activitati in vacanta de vara petrecuta la mare sau la ocean o reprezinta scufundarile. Exista echimpamente speciale create si pentru copii - formate din costume, masti, labe etc. - care le permite acestora sa faca scufundari la un nivel mai superficial. La noi, aceasta activitate este mai putin exploatata, insa in alte tari este extrem de apreciata. Si de ce nu ar fi, din moment ce micutii au posibilitatea sa vada cele mai frumoase si misterioase specii de pesti si fauna de pe fundul marilor sau oceanelor.

Foto: buzzle.com

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Activitati piscina copii Activitati distractive mare copii Jocuri in apa copii

Daniela Ganciu

Pasionata de cuvinte cu sens, puse in forme si ambalaje practice si utile pentru orice mamica sau viitor parinte. Intotdeauna scriu cu gandul ca articolul va deveni un ghid, un prieten, un ajutor pentru cititorii mei.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul