3 lucruri care pot fi un pericol la zilele de nastere ale copiilor. Renunta la ele

/ / Modificat: 2021-05-08
3 lucruri care pot fi un pericol la zilele de nastere ale copiilor. Renunta la ele

Petrecerile pentru copii sunt adorabile si pline de veselie, indiferent ca au loc acasa, in propria sufragerie, sau in parc ori intr-un alt loc public, unde cel mic isi poate intampina si prietenii. Cei mici asteapta cu nerabdare petrecerile, iar adultii se chinuie sa le ofere tot ce isi doresc cu ocazia aniversarii.

In toata aceasta alergare pentru a organiza petrecerea perfecta, multi parinti nu constientizeaza pericolele la care ii expun, fara sa vrea, pe cei mici. Te-ai gandit vreodata ca traditionalele decoratiuni si distractii de la petreceri sunt cele mai periculoase si ca le pot pune viata in pericol celor mici? Iata trei dintre cele mai periculoase decoratiuni si distractii care le pot pune viata sau sanatate in pericol, fara sa-ti dai seama:

Baloanele

Colorate in zeci de nuante, cu sau fara sclipici, in forma de animale sau cu desene pe ele, baloanele sunt nelipsite de la petrecerile pentru cei mici. Aduc veselie camerei si bucurie copiilor. Baloanele au devenit si mai populare in aceasta perioada, in care cei mici au fost nevoiti sa sarbatoreasca in intimitatea familiei, iar parintii au dorit sa le aline putin dorul de prietenii lor cu ajutorul acestor decoratiuni colorate.

Desi decorarea camerei cu baloane nu pare deloc periculoasa, exista cateva aspecte la care trebuie sa fii atent:

Pericol de asfixiere

Baloanele sunt un real pericol de asfixiere. Este inevitabil ca acestea sa nu se sparga sau sa nu ajunga pe mana copiilor mai mici care le pot inghiti. Un alt pericol de asfixiere il reprezinta baloanele cu heliu. Copiilor, dar si adultilor, li se pare amuzant sa aspire heliu ca apoi sa poata vorbi precum personajele din desene animate.

Desi poate parea o metoda de amuzament, acest lucru nu este deloc sanatos. Potrivit Healthline, in momentul in care inhalezi heliu, acesta inlocuieste oxigenul. Prin urmare, in loc ca plamanii sa se umple cu oxigen, se umplu cu heliu. Lipsa oxigenului, chiar si pentru perioade scurte de timp, reprezinta un risc pentru sanatate. Cu atat mai mult in randul copiilor care sunt mult mai sensibili. Acest obicei le poate provoca ameteli si chiar lesin.

Prin urmare, baloane, oricat de inofensive ar parea, sunt foarte periculoase daca cei mici nu sunt supravegheati indeaproape.

Pericol de pierdere a auzului

Baloanele pot avea efecte negative si asupra auzului. Cand se sparg, baloanele fac un zgomot puternic, care poate ajunge pana la 168 de decibeli. Cu cinci decibeli mai mult decat zgomotul scos de o pusca cu calibrul 12. Acest nivel intens de zgomot poate duce la pierderea totala sau partiala a auzului pe termen indelungat sau chiar pe viata. Si stim cu totii ca cei mici au o placere in a sparge baloanele.

Trambulinele

Fie ca sunt tranbuline gonflabile, in forma de castel, fie trambuline clasice, aceastea sunt un real pericol pentru copii. Trambulinele trebuie folosite de cei mici doar sub stricta supraveghere a adultilor, care trebuie sa se asigure ca nu sunt prea multi copii pe trambulina in acelasi timp si ca nu se imping intre ei.

Cel mai mare risc este cel de cazaturi, care se pot solda, in cazuri fericite, doar cu vanatai, iar in cazuri grave cu leziuni osoase si contuzii. In acest caz distractia se va termina cu o spitalizare.

Pinata

Pinata a devenit o traditie si in Romania. Aceasta mascota colorata, plina de bomboane, este atractia principala in cadrul petrecerilor pentru copii. Din pacate insa, in timpul spargerii acesteia pot aparea accidente grave. Asta deoarece Piñata se sparge cu ajutorul unui bat sau a unei bate. Daca alt copil se afla langa cel care sparge Piñata (de regula sarbatorilul), pot aparea accidente grave. O lovitura de bat in cap poate duce la pierderea unui ochi sau chiar la spargerea capului si zile in sir de spitalizare. Prin urmare daca alegi o Piñata pentru petrecerea copilului, asigura-te ca ceilalti invitati stau la distanta in timpul spargerii acesteia.

Sursa foto: freepik.com 

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre