Gesturi prin care copilul isi cere scuze

/ / Modificat: 2011-01-14
Gesturi prin care copilul isi cere scuze

Invatarea expresiei "imi pare rau" de catre copii este mult mai usor de realizat si se produce mai repede decat incercarea de a-l face sa simta cu adevarat sentimentul de cainta sau de remuscare din spatele ei. Incearca sa il faci sa isi ceara scuze atunci cand greseste, dar sa simta ca trebuie sa o faca.

Copiilor nu le va parea niciodata rau pentru lucrurile care credem noi ca merita sau trebuie sa simta cainta. Unii dintre ei vor avea probleme in a pronunta cuvintele magice cand situatia o cere, altii le vor spune cu usurinta, stiind ca trebuie sa o faca, doar asa le-au spus parintii.

Pe langa faptul ca micutii trebuie sa inteleaga valoarea si semnificatia acestui gest, ei trebuie sa inceapa sa simta cand gresesc. Este un proces care necesita multa rabdare din partea ta.

Egocentrismul domina copiii mici!

Copii mici se gandesc numai la ei si la binele si confortul lor. Acest sentiment domina gandirea copiilor cam pana la varsta de 6-7 ani. Totusi, un copil poate fi constient ca a facut ceva rau si ca poate a ranit pe cineva prin lucruri pe care le face sau spune incepand cu varsta de 4 ani.

Empatia, solutia pentru a-l ajuta sa simta ca greseste!

Inainte de a incerca sa il inveti pe copilul tau despre ce inseamna parerile de rau, cum apar ele, cum le simtim si cand suntem vinovati ca am facut pe cineva sa sufere, copilul trebuie invatat despre empatie.

Empatia are o componenta emotiva si totodata morala. Ea reprezinta respectarea si impartasirea unor sentimente pe care le traieste copilul in raport cu anumite intamplari din viata lui conectate cu fapte ale unor alte persoane. Il ajuta sa simta compasiune.

Inlocuieste cuvintele cu actiunile!

In loc sa ii predai zi de zi lectia cu "spune-i te rog copilului caruia i-ai luat jucaia ca iti pare rau", mai bine ajuta-l sa compenseze fapta lui nesabuita cu actiuni. Invata-l sa arate ca ii pare rau. De exemplu, o simpla imbratisare, o mangaiere sau o simpla strangere de a mana a unei persoane fata de care a gresit poate fi suficienta. Totusi, comportamentul respectiv trebuie explicat si ii trebuie asociata semnificatia pentru ca micutul sa inteleaga. De exemplu, o alta forma prin care isi poate cere un copil scuze cand strica jucaria altcuiva este aceea prin care incearca sa o repare sau vrea sa ii ofere o alta in loc.

Fii un exemplu pentru el!

Trebuie in prima faza sa stii sa iti ceri scuze copilului atunci cand gresesti pentru a-i sadi in minte ideea de cainta si de intelegere a ideii de greseala, de incalcare a regulilor etc. Apoi sa incerci sa inlocuiesti aceste expresii prin comportamente care sa sugereze foarte bine cainta. El va invata prin repetitie!

Atentie cum controlezi conflictele intre copii!

Conflictele intre copii sunt extrem de dese. Uneori vina este a unuia, alteori a celuilalt, iar in alte cazuri se imparte intre ei. Totusi, este important sa renunti la a mai prelua tu controlul in astfel de lupte. Trebuie sa fii doar un modelator subtil al conflictului, lasandu-i pe ei sa il rezolve. Incurajeaza copilul sa isi ceara scuze, dar nu fara a-l intreba imediat dupa "ce poti face pentru a-l ajuta pe prietenul tau sa se simta mai bine dupa aceasta mica cearta?" Stimuleaza-l sa acorde semnificatie gesturilor pe care le face.

Ai grija sa il complimentezi cand merita!

Este important sa il complimentezi si sa il lauzi atunci cand merita. In acest fel nu numai ca ii vei transmite faptul ca face ceva bine (si ii va placea sa fie laudat de tine), dar ii vei atrage atentia asupra actului lui si il va lua in considerare si data viitoare, pentru ca se va simti bine facand asta.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Gesturi scuze copii Comportament copii Empatie compasiune copii

Articole recomandate

Citeste si despre