Cum sa ii citesti copilului tau ca sa ii placa

/ / Modificat: 2012-10-25
Cum sa ii citesti copilului tau ca sa ii placa

Pentru a apropia copilul de universul cartilor si al lecturii, nu este suficient doar sa iei o carte in mana, sa o deschizi, sa incepi sa ii citesti si atat. O pondere importanta in cultivarea pasiunii pentru citit o are si modul in care ii lecturezi zilnic povestile si te asiguri ca sunt cat mai interesante pentru el. Iata cum sa ii citesti copilului tau, astfel incat sa ii placa si sa se bucure mai mult de lectura!

Alege carti potrivite pentru varsta lui!

Copilul tau de numai cativa anisori nu va aprecia niciodata o poveste care nu este potrivita pentru varsta lui. Daca are un stil prea complicat, este lunga si nu ii capteaza atentia, ii vei pierde usor atentia, inainte de a trece de primele pagini. Acelasi lucru este valabil si cu povestile prea simple, sub capacitatea lui de dezvoltare si intelegere, care il vor plictisi foarte repede.

Opteaza pentru carti de povesti adecvate pentru varsta lui. Acestea sunt scrise astfel incat sa ii capteze atat atentia, cat si interesul, si au si istorisiri captivante pentru varsta lui.

Daca micutul tau are o poveste preferata sau personaje preferate, opteaza pentru carti care sunt scrise in jurul acelora sau care au legatura cu ei. Ori, alege carticele care se aseamana, ca subiect, cu povestioara lui favorita.

Creeaza un spatiu si un mediu propice pentru citit!

Inainte de a deschide cartea si de a incepe sa ii citesti copilului, asigura-te ca stati comod si intr-un spatiu care favorizeaza lectura.

Este important ca in camera sa fie liniste si sa nu existe nicio sursa de distragere a atentiei copilului (televizor aprins, calculator, jucarii etc.). Stati intinsi in pat sau pe canapea, astfel incat sa aveti o pozitie confortabila si relaxanta.

Creeaza un ritual zilnic pentru citit!

Transforma cititul intr-o rutina zilnica. Incearca sa programezi "ora de lectura" cam in acelasi moment, in fiecare zi. Ajuta copilul sa transforme cititul intr-un ritual, care odata ce va prinde radacni printre obiceiurile lui cotidiene, va fi continuat si cand va creste mai mare.

Citeste rar, clar si cu intonatie!

Atentie la modul in care ii citesti! Trebuie sa fie cat mai clar, rar si raspicat, astfel incat copilul sa poata tine pasul cu tine si sa inteleaga cursul povestii. Daca te grabesti si citesti prea repede, nu doar ca nu te poate urmari, dar ii pierzi repede atentia si concentrarea.

Foloseste tot felul de intonatii si imita sunetele pe care le scot unele personaje intr-un mod amuzant, ca sa ii captezi si mai mult interesul prichindelului tai.

Implica-l si pe copil in cititul propriu-zis!

Nu lasa copilul doar sa stea langa tine si sa te asculte! Implica-l si pe el, punandu-l sa dea paginile, sa tina carticica ori sa continue o propozitie pe care o incepi.

In acest fel, il mentii atent la tine si la cursul povestii pe care i-o citesti. Copilului mic ii place sa se simta util si implicat in diverse activitati si manifesta un interes mai mare pentru ele.

Pune-i intrebari pentru a verifica daca este atent!

Din cand in cand, inainte de a trece la un nou capitol sau la o noua pagina, testeaza-l pe micut sa vezi daca a fost atent, punandu-i intrebari de verificare. Ai grija sa fie cat mai simple, legate de un nume, un oras prin care se perindau personajele etc.

Procedeaza la fel si la sfarsitul povestii sau sedintei de citit. Intreaba-l ce a inteles din poveste sau ce ar fi facut el daca era in pielea altui personaj. Lasa-l sa continue in stilul personal povestea. S-ar putea sa fii surprinsa de rodul imaginatiei lui.

Fii un exemplu pozitiv pentru el!

Daca vrei ca micutului tau sa ii placa sa citeasca, fii tu insati o consumatoare constanta de literatura.

Copilul mic imita adesea ce vede in jur. Daca observa ca, in familia lui, cititul este o activitate cotidiana iubita si apreciata, va dezvolta acelasi respect pentru carti si lectura.

Foto: Freepik

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Citit copii Placere citit copii Carti pentru copii

Articole recomandate

Citeste si despre