Adesea se intampla ca micutii sa-si manifeste trairile prin diverse ticuri. Astfel de semnale pot fi un motiv de ingrijorare pentru parinti si cadrele didactice. Ca sa vii in sprijinul juniorului, este important sa stii cu ce se confrunta si cum ii poti oferi suport. Ticurile la copii pot ascunde nemultumiri, lipsa de odihna, momente de stres sau de anxietate. La fel ca si adultii, si cei mici pot avea diverse stari, pe care le pot reda prin intermediul ticurilor. in materialul urmator poti sa parcurgi informatii esentiale despre cauzele din spatele acestor impulsuri, cum poti veni in intampinarea juniorului, dar si metode de lucru auxiliare in astfel de situatii.
Cum se manifesta ticurile la copii
De regula, ticurile la copii se manifesta prin sunete, grimase si miscari. Poti afla mai multe de aici: https://clinica-hope.ro/ticuri-nervoase-la-copii-ce-sunt-cum-le-poti-trata-si-cum-pot-fi-prevenite/ despre tipurile existente si cele mai frecvente situatii intalnite. Important de inteles este ca acestea pot fi semnale care arata ca micutul se confrunta cu o anumita situatie ce il nelinisteste. Atentia la detalii poate fi utila pentru a se observa in ce momente copilul obisnuieste sa aiba acele ticuri si la ce experiente ajunge sa raspunda astfel. Specialistii atrag atentia ca, atunci cand persista, acestea trebuie evaluate cu atentie.
Manifestarile sunt variate si difera de la un copil la altul. Cele mai cunoscute sunt ticurile motorii simple, cum ar fi clipitul des, ridicatul din umeri, grimasele sau miscarile bruste ale capului. Alteori, ticurile pot fi vocale: tusit repetat fara o cauza medicala, mormait, fluierat sau repetarea unor sunete. Exista si forme mai complexe, cand cel mic combina mai multe miscari sau sunete, ceea ce poate atrage atentia celor din jur si poate duce la stigmatizare.
Ticurile se intensifica in situatii de stres, oboseala sau anxietate si se diminueaza in momentele de relaxare sau concentrare intensa asupra unei activitati. De aceea, parintii pot observa ca ele apar mai frecvent in perioade solicitante, cum ar fi inceputul scolii sau schimbarile din rutina zilnica.
De ce apar. Principalele cauze
Originea ticurilor la copii este complexa si nu poate fi redusa la o singura cauza. Poate fi o combinatie intre factori genetici, neurologici si de mediu. Pe langa componenta biologica, exista factori declansatori din mediul de viata al copilului. Stresul prelungit, presiunea scolara, conflictele familiale sau experientele traumatice pot agrava sau chiar declansa ticurile. Copiii sensibili, care resimt intens emotiile sau care au un temperament anxios, sunt mai vulnerabili la dezvoltarea unor astfel de manifestari.
In unele situatii, ticurile fac parte din tabloul clinic al unor tulburari mai complexe, cum ar fi sindromul Tourette sau tulburarile de anxietate. De aceea, este necesar ca parintii sa nu presupuna ca acestea „trec de la sine”. Chiar daca unele ticuri pot fi temporare, persistenta lor necesita evaluare de specialitate tocmai pentru a exclude sau confirma o conditie mai serioasa.
Este bine de stiut ca ticurile nu sunt cauzate de lipsa de disciplina. O abordare gresita este ca ele sa fie tratate cu iritare sau pedeapsa, pentru ca aceasta modalitate nu face decat sa accentueze anxietatea copilului si, implicit, intensitatea ticurilor.
Cum poti veni in sprijinul copilului
Sprijinul parintilor si al profesorilor joaca un rol decisiv in gestionarea ticurilor. in primul rand, este esentiala recunoasterea problemei si apelarea la un specialist, neurolog, pediatru sau psihiatru pentru copii. Acestia pot recomanda evaluari amanuntite si pot stabili daca este vorba de ticuri tranzitorii sau de o tulburare care necesita interventie pe termen lung. Terapia comportamentala poate aduce un set de tehnici care ajuta la invatarea abilitatilor de reducere a ticurilor, scriu cei de la nhs.uk. Aceasta il ajuta pe copil sa devina constient de ticurile sale si sa invete tehnici prin care sa le reduca.
Mediul familial este la fel de important. Parintii trebuie sa creeze un climat de intelegere, nu de presiune. Criticile sau incercarile de a forta copilul sa „se opreasca” nu fac decat sa agraveze situatia. in schimb, rabdarea, sprijinul emotional si comunicarea deschisa ii transmit copilului siguranta de care are nevoie.
Sursa foto: freepick.com
