Urmareste-ne:

Probleme cu somnul

Intrebare:

- Am o fetita in varsta de 2 ani si 5 luni cu care inca de cand s-a nascut am avut probleme de somn. La aceasta varsta inca se mai trezeste noaptea, de cel putin 2-3 ori, vine in camera noastra, cere sa doarma cu noi, sau noi sa dormim la ea in camera. Chiar si cand doarme cu unul dintre noi plange in somn. Mentionez ca adoarme destul de tarziu, pe la orele 00:00 si se trezeste cam din doua in doua ore pana in jur de 7 cand adoarme destul de profund astfel incat cu greu o mai putem trezi la ora 9.30, mai doarme si o ora jumatate de la 2-3.30. Sunt convinsa ca una dintre probleme este faptul ca este dependenta de biberon. Daca nu are biberonul nu adoarme. Am incercat sa o dezvatam, insa a plans incontinuu timp de 2 ore pana a varsat. Va dati seama ca in aceste conditii, de 2 ani si jumatate de nesomn si pentru mine, deja am inceput sa-mi pierd rabdarea si nu cred ca mai reactionez corect. V-as multumi daca ati putea sa ma ajutati cu un sfat si v-as ruga sa-mi spuneti daca considerati oportuna o programare la cabinetul Dvs.

Raspuns:

In abordarea problemei fetitei dvs. este necesara o scurta introducere in ceea ce se doreste a fi "igiena" somnului. Asa cum si pentru alte activitati sunt respectate o serie de reguli si obiceiuri si pentru inducerea somnului pot exista o serie de astfel de indicatii.

Intr-o prima faza incercati sa coborati ora de culcare astfel incat copilul sa nu mai adoarma la ora 00.00, ora destul de tarzie pentru un copil asa mic. Totodata ar fi de dorit sa ii creeati micutei un obicei legat de somn. Pe cat posibil respectati cam acelasi program si cam pe la aceleasi ore pentru a-i imprima micutei acest program zilnic de culcare. Necesarul zilnic de somn variaza in functie de varsta si totodata si in functie de copil, asa ca evaluand un astfel de necesar programati ora de culcare in asa fel incat sa nu fie nici prea devreme pentru ea, dar nici atat de tarziu.

Pentru a-i anunta culcarea este de dorit sa o imbracati pe micuta in pijamale numai inainte de a se baga in pat si nu cu ceva timp inainte; iar perioadele de somn scurt, poate in fata televizorului, sa fie evitate. Trebuie evitate astfel de momente de somn scurt pentru a nu rupe din necesarul de somn de indeplinit in somnul de noapte. Totodata inainte de culcare trebuie evitate orice fel de substante care pot indeparta somnul.  

Daca asa cum banuiti o problema ce poate interfera cu somnul este dependenta de biberon va recomand oricat de greu ar fi pentru inceput sa incercati sa o dezobisnuiti de a mai adormi cu el. Chiar daca experienta cu plansul indelungat al fetitei v-a lipsit de o astfel de speranta, este important sa mai incercati acest lucru. Poate ca o sa observati aceleasi manifestari din partea ei, plans accentuat, insa este importanta o atitudine ferma si constanta din partea dvs. Imbracati renuntarea la biberon intr-o povestioara frumoasa pe care o spuneti fetitei pentru a alina "suferinta" ei, insa nu ii oferiti imediat biberonul daca nu se opreste din plans.

In ceea ce priveste dorinta fetitei de a dormi cu dvs. va recomand de asemenea sa renuntati si la acest obicei. In cazul in care fetita se trezeste pe timpul noptii, indiferent de motiv, duceti-o inapoi in camera sa, linistiti-o sau asteptati ca ea sa adoarma si ulterior reveniti in dormitorul dvs. Nu permiteti copilului sa ramana peste noapte in dormitorul dvs. si mentineti aceeasi atitudine ferma si constanta si in privinta acestui fapt. Puteti incerca varianta usilor intredeschise intre camera fetitei si a dvs, metoda interfonului, puteti apela la lumina de veghe din camera fetitei daca apar o serie de temeri sau la ajutorul jucarelelor sale, dar trasati o linie clara pentru copil in ceea ce priveste dormitul. Aceeasi regula trebuie sa se aplice si in ceea ce priveste somnul de zi, care intotdeauna se va desfasura in camera copilului si in absenta parintilor.

Pentru ca spuneti ca probleme cu somnul au existat inca de la nastere va recomand sa mergeti cu fetita la un medic specialist pentru un consult pentru a elimina orice cauza de natura organica.

Mult succes!

Clara Monica Craciun

Specialist in psihologia Copilului

Detalii specialist


Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA
OK

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Detalii aici

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul