Ce se intampla cu copilul tau cand tipi la el

/ / Modificat: 2017-10-06
Ce se intampla cu copilul tau cand tipi la el

Viata de parinte nu este intodeauna usoara, nu-i asa? Cand copiii sunt mici si nu isi pot exprima parerile sau dorintele, situatia nu este atat de problematica, acceptam cateva crize de tantrum, incercam sa le gasim explicatia si sa oferim solutii pentru a trece peste hop. Cand, insa, copiii mai cresc si uneori ne lovim de lipsa lor de cooperare, lucrurile se complica. In momentele dificile te simti depasita de situatie si ajungi sa tipi pentru a pune capat momentului neplacut.

Desi suntem la curent cu ultimele practici in materie de educare a copilului, tuturor ni se intampla sa mai ridicam tonul la micutii nostri cateodata. Daca este de inteles sau nu, ce efecte exista pe termen scurt si lung pentru copil si pentru dinamica relatiei voastre, sunt doar cateva dintre intrebarile ce si le pune o mama dupa ce a tipat la copilul ei. 

Tipatul - o forma de agresivitate

Tipatul este catalogat drept o forma de violenta. Putem incerca sa il definim drept o reactie care creeaza disconfort emotional, cu scopul de a corecta sau de a controla un comportament neadecvat. Altfel spus, tipi la copiii tai cu scopul de a-i opri sa faca lucrurile care nu iti plac, insa aceasta actiune are un impact total negativ asupra celor mic.

Tipatul face parte din natura umana, dar ar trebui folosit doar pentru a semnaliza un pericol iminent, nu sub forma de pedeapsa sau ca mod obisnuit de reactie in situatiile conflictuale cu copilul. In incercarea de a determina copilul sa asculte ce ii spui, sau pusa in fata deselor situatii in care copilul face fix invers decat i se cere, poti avea tendinta sa ridici tonul pentru a te face ascultata. Iata ce ar trebui sa stii despre cum este afectat copilul de acest tip de reactie!

Tipatul: cum il afecteaza pe copil pe plan emotional

Tipatul va cauza o scadere in stima de sine a copilului si ii va stirbi din increderea in sine

Tipetele de cele mai multe ori contin critici la adresa copilului sau insulte, iar acest fapt nu-l vor determina neaparat sa isi schimbe comportamentul, ci mai degraba sa "isi merite" cuvintele jignitoare pe care i le-ai adresat.

Va instaura frica in relatia voastra, iar copilul va avea de suferit, atat pe termen scurt, cat si lung

Copiii expusi la tipete devin timizi, anxiosi, introvertiti si intotdeauna, pusi intr-o situatie conflictuala, vor alege sa se retraga mai degraba decat sa confrunte persoana sau situatia. La auzul unor voci puternice copilul va avea tendinta sa se ascunda, iar teama s-ar putea manifesta chiar prin tremurat.

Agresivitatea, fie ea si verbala, naste tot agresivitate

Copiii fac ceea ce vad, iar un copil la care se tipa in mod frecvent va avea acelasi tip de comportament cu cei din jur, avand falsa impresie ca tipetele reprezinta un comportament normal. Inca de la varste fragede, 2-4 ani, acestia pot dezvolta un comportament agresiv cu ceilalti copii, sa tipe la ei, sa ii impinga sau sa ii smuceasca, in incercarea de a obtine ceea ce isi doresc.

Copilul nu se mai simte ocrotit

Copiii au nevoie sa se simta ocrotiti si in siguranta in sanul familiei. Daca tipetele sunt folosite ca metoda de disciplinare, copilului tau ii va fi diminuat sentimentul ca este protejat si mai degraba il vor face sa se simta nesigur si neinteles.

Nu te va mai lua in serios decat daca tipi la el

Incet incet, copilul se va obisnui cu acest tip de reactie si va invata ca poate "intinde coarda" pana in momentul in care tipi, ca doar atunci trebuie sa te ia in serios. Astfel se va ajunge in situatiile in care va trebui sa ii repeti de cateva ori bune un lucru pana sa il faca sau nu il va face pana nu vei ridica vocea. Este ca un cerc vicios si uneori poate uitam de unde a pornit totul - de la un tipat.

Copilul isi pierde increderea in tine si nu te va mai respecta

Copilul isi va pierde increderea in tine prin prisma faptului ca intotdeauna trebuie sa se lase pe el deoparte pentru a te putea multumi pe tine, pentru a face lucrurile in stilul impus de tine. O astfel de conditionare continua va "ajuta" la formarea unui copil capabil sa urmeze ordine, dar fara pic de initiativa proprie.

Dezvoltarea emotionala a copilului este in mainile tale

Nu degeaba se spune ca un parinte copiaza modul de educare de care a avut parte, de obicei isi creste copilul in stilul in care a fost crescut si el. Daca ai avut parte de o copilarie in care tipetele au fost la ordinea zilei, atunci este foarte posibil ca si tu la randul tau sa adopti acelasi tip de comportament cu propriul copil.

Poti rupe acest cerc vicios si poti schimba ceva. Dezvoltarea emotionala a copilului este in mainile tale, ca si parinte. Copiii au nevoie de ghidarea ta pentru a face fata tuturor situatiilor noi cu care se confrunta, au nevoie sa se simta iubiti, protejati, apreciati, intelesi, respectati, trebuie sa aiba ocazia sa experimenteze, pentru a invata cum sa gestioneze viata, la urma urmei. Copiii trebuie sa invete sa devina buni ascultatori, sa dea ocazia celor din jur sa vorbeasca, sa isi exprime parerile si nu pot face asta daca parintele recurge la tipete atunci cand doreste sa isi impuna punctul de vedere. Avand acest exemplu pot ajunge la concluzia ca asa se fac lucrurile si asa vor face la randul lor.

A gresi este omeneste, iar tu, mamico, inainte de a fi parinte, esti om! Daca ti-ai dat seama ca ai gresit tipand, asigura-te ca afla asta si copilul tau. Cere-ti scuze pentru comportamentul avut, nu este o rusine pentru tine ca si adult sa admiti ca ai gresit, ci mai degraba este o forma de manifestare a respectului fata de copil si o incurajare pentru el ca este bine sa iti recunosti greselile, indiferent de varsta.

O poti lua de la capat oricand! Incearca sa gestionezi situatia mai bine data urmatoare: cand constientizezi ca esti in punctul in care ai utilizat toate resursele de a te face inteleasa si cand esti pe cale de a ridica tonul, opreste-te, fa un pas in spate, incearca sa te detasezi de situatie si sa iti calculezi urmatorul pas, nu sa il faci din inertie si sa tipi. Poti incerca sa detensionezi atmosfera cu o gluma, sa iti avertizezi copilul cu calm ca a intrecut masura, dar mai ales incearca sa privesti situatia si prin ochii copilului, poate veti ajunge la un numitor comun mai usor.

Tipatul nu este o forma acceptabila de educare

Tipatul nu este o forma acceptabila de educare, este doar un mod de a accentua pozitia de inferioritate a copilului. Te-ai intrebat vreodata cum se simte copilul tau, fiind mai mic de inaltime decat tine, cand trebuie mereu sa se uite in sus atunci cand vorbeste cu tine? Din start sentimentul de egalitate nu exista, parintele este mereu intr-o pozitie de superioritate, chiar si numai din prisma staturii sale. Sa nu-i facem sa se simta "si mai mici" alegand sa tipam la ei, doar pentru ca suntem adulti si pentru ca… putem!

Sursa foto: momseveryday.com

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Tipat la copii Viata de mama Disciplinare copii

Articole recomandate

Citeste si despre