Fiecare toamna aduce pentru parinti o noua provocare financiara: lista de cumparaturi scolare. De cele mai multe ori, aceasta nu contine doar caiete, creioane si stilouri pentru propriul copil, ci si produse precum creta, hartie igienica, servetele, bureti, solutii de curatare, dosare, si altele care, in mod firesc, ar trebui sa fie achizitionate din bugetul scolii.
Si totusi, in fiecare an, parintii accepta tacit aceasta responsabilitate suplimentara si ajung sa plateasca din propriul buzunar cheltuieli care tin de functionarea institutiei scolare. De ce se intampla asta? Ce spun specialistii si de ce parintii nu protesteaza, ci bifeaza, in liniste, tot ce scrie pe lista?
Ce contin listele „extra” primite de parinti?
In mod normal, parintii se asteapta sa cumpere rechizite personale pentru copii: ghiozdan, penar, caiete, instrumente de scris, manuale auxiliare. Insa, in multe scoli si gradinite din Romania, lista trimisa de invatatori sau educatori include:
-
Creta (colorata sau alba)
-
Hartie igienica
-
Servetele umede si uscate
-
Hartie copiator (cate 1-2 topuri de fiecare copil)
-
Dosare, folii, bibliorafturi
-
Solutii de curatat (detergent, dezinfectant, lavete)
-
Sacose de plastic, pungute zip, recipiente pentru craft
-
Bureti de tabla si lavete pentru curatenie
-
Sapun lichid, prosoape de hartie
Toate acestea sunt, de fapt, consumabile necesare la nivel de clasa sau unitate scolara – nu cheltuieli individuale ale unui elev.
Ce spune legea?
Conform legislatiei actuale:
-
Unitatile de invatamant public trebuie finantate de la bugetul de stat si/sau de la autoritatile locale.
-
Costurile pentru igiena, dotari minime si consumabile trebuie acoperite din bugetul scolii, NU de catre parinti.
Cu toate acestea, multe scoli functioneaza cu bugete insuficiente, iar fondurile pentru materiale auxiliare sunt redirectionate spre alte nevoi mai urgente – salarii, reparatii, utilitati.
De ce accepta parintii aceste cheltuieli in tacere?
1. Teama de a fi perceputi negativ
Unii parinti se tem ca, daca refuza sa contribuie, copilul lor va fi tratat diferit sau pus intr-o situatie jenanta la clasa.
2. Presiunea grupului
Atunci cand majoritatea parintilor sunt de acord, este greu sa te opui si sa refuzi. Exista teama de „a strica atmosfera” sau de a deveni „parintele-problema”.
3. Respect pentru cadrele didactice
Multi parinti apreciaza efortul invatatorilor si educatorilor si doresc sa ii ajute, mai ales in conditiile in care stiu ca si acestia aduc frecvent materiale de acasa.
4. Lipsa de alternativa
Scolile nu ofera, in mod real, o solutie pentru acoperirea acestor cheltuieli. Parintii sunt pusi in fata unei realitati: „Ori aducem noi, ori nu exista deloc.”
Este aceasta o forma mascata de "fond al clasei"?
Da, in multe cazuri. Desi „fondul clasei” este interzis prin lege, realitatea este ca aceste liste de cumparaturi functioneaza ca o forma indirecta de colectare de fonduri.
In loc sa se stranga bani, fiecare parinte „doteaza” clasa cu produse, rezultand acelasi efect: acoperirea din buzunarul parintelui a unor costuri publice.
Ce pot face parintii?
-
Pot discuta cu alti parinti si pot cere transparenta in ce priveste lista de cumparaturi: ce este optional si ce este cu adevarat necesar.
-
Pot cere conducerii scolii clarificari despre bugetul alocat materialelor.
-
Pot aduce problema in atentia comitetului de parinti sau in sedintele de clasa.
-
Pot semnala public aceste situatii, fara a viza individual cadrele didactice, ci sistemul care le impinge in aceste practici.
-
Nu trebuie sa se simta obligati sa achizitioneze produse care nu tin de responsabilitatea lor directa ca parinti.
Parintii din Romania au devenit, tacit, sponsori ai scolilor, fara sa li se ceara acest lucru in mod oficial si fara sa li se ofere o alternativa. In lipsa unei finantari reale si transparente, lista de rechizite a devenit o lista de dotari pentru intreaga clasa, de la hartie igienica pana la creta si mop.
Toti ne dorim conditii mai bune pentru copiii nostri, dar este esential sa intelegem ca responsabilitatea dotarii unei scoli apartine statului si autoritatilor locale, nu parintilor.
Este timpul ca parintii sa puna intrebari, sa ceara explicatii si sa nu mai accepte, in tacere, o povara care nu le apartine.
Foto: pexels.com
