Scaunele de masa pentru bebelusi

/ / Modificat: 2010-07-12
Scaunele de masa pentru bebelusi

Scaunele de masa pentru bebelusi te pot scapa de cosmarul meselor la care te chinui sa-l prinzi pe bebelus prin casa si sa-l convingi sa manance. Daca-i vei cumpara un scaunel cu tavita si jucarii, e posibil ca cel mic sa primeasca hrana cu placere, fara amenintari sau pedepse.

Astazi exista pe piata multe modele de scaune de masa pentru bebelusi care il vor face pe cel mic sa astepte cu nerabdare ora mesei.

Alege modelul de scaun de masa potrivit pentru bebelusul tau

Puteti alege un scaun multifunctional din lemn cu 2 pozitii de ajustare si cu tavita pentru servirea mesei. Scaunelul este sigur si confortabil, mai ales daca e fabricat din lemn de pin cu o finisare buna (fara noduri).

Un alt model de scaunel de masa pentru bebelusi este cel cu dispozitiv de prins la masa. Acesta este usor de transportat pentru ca este pliabil si nu ocupa mult spatiu. Pretul unui astfel de scaunel este de asemenea foarte avantajos (intre 100 si 150 Ron).

Daca vrei cu adevarat sa-ti rasfeti bebelusul, ii poti cumpara un scaun de masa 2 in 1 care se transforma in balansoar. Prevazut cu tavita pentru servirea mesei si leagan electronic cu mai multe viteze, scaunelul ii va placea cu siguranta bebelusului tau. Acest gen de scaun trebuie sa fie prevazut cu centuri bine pozitionate si o bara fixa pentru evitarea alunecarii bebelusului.

Daca nu vrei sa achizitionezi un scaun de masa din lemn, poti opta pentru un model de scaun metalic cu spatar reglabil si masuta de servire a mesei. Acest gen de scaun este recomandat copiilor cu varsta cuprinsa intre 6 si 36 luni. Este usor de manevrat si depozitat, se monteaza si pliaza usor.

Atentie la detalii

  • Toate scaunele trebuie sa aiba centuri de siguranta, in general bebelusii fiind foarte activi la masa.

  • Pentru o buna igiena a bebelusului, care in primele luni de viata se murdareste cu mancarea din castronel, este bine ca husele sa fie usor de curatat si intretinut. Daca sunt detasabile, ele pot fi spalate cu usurinta la masina.

  • Pentru a se adapta nevoilor bebelusului, care e in continua crestere si dezvoltare, un scaun de masa de calitate are doua pozitii pentru sezut.

  • Ca si celelalte obiecte destinate bebelusului, si scaunelul de masa trebuie ales cu grija, pentru a raspunde tuturor nevoilor acestuia. Atentie! Scaunul trebuie sa fie potrivit pentru greutatea si varsta copilului. In general, scaunele tip balansoar se adreseaza bebelusilor cu o greutate de pana la 12 kilograme, iar celelalte pana la 15 kilograme.

  • Scaunele trebuie sa fie realizate in concordanta cu normele europene.

  • Pentru siguranta si confortul bebelusului tau, inainte de a alege un produs, citeste cu atentie recomandarile legate de limitele de greutate si de buna functionare a scaunului de masa.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre