Vocea mamei face minuni. Ce rol are asupra bebelusilor si cum ii ajuta sa isi dezvolte activitatea cerebrala

/ / Modificat: 2022-01-27
Vocea mamei face minuni. Ce rol are asupra bebelusilor si cum ii ajuta sa isi dezvolte activitatea cerebrala

Poate ati observat ca orice bebelus se linisteste ca prin minune atunci cand aude vocea mamei. Fie ca ii vorbeste sau ii canta, glasul mamei ii alina pe cei mici inca din primele zile de viata. Mai mult, sunt bebelusi care se opresc din plans chiar daca mama nu este langa ei, dar ii aud vocea din camera cealalta, voce care ii asigura ca este acolo si ca va veni indata la ei. Acest lucru se intampla pentru ca, atunci cand vin pe lume, copiii sunt deja familiarizati cu vocea mamei, pe care o cunosc si o recunosc inca din timpul vietii intrauterine. In trimestrul al treilea de sarcina, micutii recunosc deja glasul mamei si sunt capabili sa il distinga de alte voci, asa ca atunci cand vin pe lume, nu sunt complet nestiutori din acest punct de vedere.

Bebelusul incepe sa perceapa sunete inca din a 16-a saptamana de sarcina, urmand ca din luna a sasea sa poata distinge intre diferite sunete din afara mediului uterin. Tot atunci incepe sa recunoasca vocea mamei sale. Altfel spus, atunci cand vine pe lume, bebelusul stie deja cum suna vocea mamei lui, este familiarizat cu ea, iar pe masura ce creste si se dezvolta auzul, copilul o recunoaste din ce in ce mai usor.

Nimic nou pana aici? Ei bine, poate veti fi surprinsi sa aflati ca dezvoltarea auzului si activitatea cerebrala la bebelusi sunt influentate de auzul vocii mamei. Aceasta este, alaturi de mirosul matern, cel mai puternic factor de linistire a bebelusului. Atunci cand mama ii vorbeste sau ii canta bebelusului, acesta se calmeaza instantaneu, iar in cazul mamei, s-a constatat ca se mareste nivelul de oxitocina.

Ce super-puteri are vocea mamei

Atunci cand copilul aude vocea mamei, mai multe zone ale creierului micutului sunt stimulate. Acest lucru inseamna ca vocea mamei depaseste simtul auzului. Potrivit unui studiu de la Universitatea Stanford, creierul copilului are activitate mai intensa atunci cand aude vocea mamei, decat cand aude vocile altor femei din familie sau complet necunoscute. Regiunile corticale care raspund cel mai puternic la vocea mamei se extind dincolo de zona auditivă si le includ si pe cele implicate in procesarea emotiilor si recompenselor, functiilor sociale, informatiilor despre personalitate si recunoasterii faciale.

Dupa decenii intregi de cercetari, s-a constatat ca bebelusii prefera vocea mamei inca de la nastere, insa zonele creierului pe care vocea mamei le activeaza au fost studiate abia recent. Astfel, s-a demonstrat ca vocea mamei activeaza intai cortexul auditiv primar, regiuni ale creierului care se ocupa de emotii (amigdala), regiuni care au legatura cu stimulii recompensatori, regiuni care proceseaza informatii despre sine si zonele implicate in perceperea si recunoasterea trasaturilor faciale.

Cu alte cuvinte, atunci cand mama le vorbeste bebelusilor, ea contribuie, fara sa isi dea seama, la stimularea emotiilor, afectiunii, memoriei si recompensei si stimuleaza comunicarea si abilitatile sociale ale copiilor.

„Vocea este unul dintre cele mai importante semnale de comunicare sociala. Este interesant sa vezi ca ecoul vocii mamei traieste in atatea sisteme cerebrale”, a concluzionat autorul studiului.

FOTO: Freepik.com

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Vocea mamei Bebelus

Articole recomandate

Citeste si despre