De ce sa NU ii pui manusi nou-nascutului

/ / Modificat: 2017-08-17
De ce sa NU ii pui manusi nou-nascutului

Multe proaspete mame asculta de sfaturile femeilor mai in varsta si in felul acesta ajung sa comita greseli majore in ceea ce priveste ingrijirea nou-nascutului. Unul dintre miturile perpetuate de-a lungul ultimelor decenii este ca micutul are nevoie de manusi pentru a nu-i fi frig sau ca sa nu se zgarie.

Din magazinele cu produse pentru bebelusi nu lipsesc manusile pentru nou-nascuti. Aceste piese vestimentare au aparut ca o necesitate dictata de piata. Parintii au fost cei care au considerat ca trupul plapand al nou-nascutului are nevoie de cat mai multa protectie, inclusiv pana in varful degetelor.

Cum au aparut manusile pentru bebelusi

Exista doua motive care au dictat aparitia manusilor pentru bebelusi. In primul rand, ele au fost gandite pentru a proteja de frig corpul nou-nascutului. Sunt oare necesare in acest caz? Traim vremuri in care noi, adultii, suntem cei care putem stabili temperatura optima a incaperii in care locuim. Daca inainte de Revolutie temperatura din apartamente ajungea in timpul iernii chiar si la 13-14 grade Celsius, din cauza faptului ca agentul termic era furnizat cu exagerata moderatie, in prezent putem avea lejer 24 de grade in camera in care isi petrece bebelusul toata ziua. Astfel ca nu avem niciun motiv sa ii incalzim manutele cu ajutorul manusilor.

Multi bebelusi au manutele reci, indiferent cat de cald este in mediul ambiental. Acest lucru este cauzat de faptul ca vasele de sange ale nou-nascutului sunt foarte mici, iar circulatia sangvina este relativ redusa. Chiar si cu manusi din bumbac manutele celui mic vor ramane tot reci.

Un alt motiv pentru care au fost folosite manusile a fost legat de faptul ca micutii au unghii subtiri si foarte ascutite cu care se ranesc pe fata. Ei bine, tot in magazinele cu produse speciale pentru nou-nascuti exista ustensile delicate cu ajutorul carora pot fi taiate unghiutele celui mic fara teama ca l-ai putea rani. Asadar, de ce sa ii acoperi degetele, in loc sa ii tai unghiile?

De ce sa NU ii pui manusi bebelusului

Sa nu uitam ca in uter copilasii au avut doi prieteni - mainile lor. Cu ele s-au jucat, le-au dus la nas, la gura, ba chiar si-au supt degetele. Chiar si dupa ce s-au nascut, micutii isi pastreaza aceste obiceiuri. Practic, cu ajutorul propriilor maini bebelusii se calmeaza singuri atunci cand ceva ii deranjeaza: isi ating fata cu mainile, isi sug degetele.

Atunci cand sunt acoperite cu un material textil, contactul va fi diferit si poate deveni suparator pentru ei. Practic, invelindu-i mainile cu aceste manusi din bumbac, bebelusul este privat de posibilitatea de a explora tactil ceea ce il inconjoara. Degetele au o multime de terminatii nervoase care il ajuta sa descopere senzatii felurite: cald, rece, dur, moale, ud, aspru, fin.

Exista si un risc urias. Manusile pentru bebelusi au dimensiuni reduse. Asta inseamna ca, din nefericire, se poate intampla ca cel mic sa si le traga de pe manute si sa le bage in gura, ajungand sa se sufoce cu ele. In plus, unele dintre manusile pentru nou-nascuti sunt prevazute cu un siret care sa le tina imperecheate. Si acesta poate prezenta risc de sufocare.

Ca sa eviti zgarieturile, cea mai buna solutie este sa ii tai unghiutele. Oricat de firave ti s-ar parea, e necesar sa le scurtezi. In magazinele cu produse pentru nou-nascuti vei gasi forfecute special concepute pentru a nu rani degetele micute ale bebelusului. De asemenea, vei gasi unghiere adaptate dimensiunilor degetelelor celui mic. Nu uita de pilele de unghii, pentru ca intotdeauna vor ramane colturi netaiate cu care risca sa se zgarie.

Exista parinti care, de teama ca folosind forfecuta risca sa il raneasca pe copilas, pur si simplu ii rod unghiile, lucru total gresit si neigienic. Cata vreme folosesti produse special concepute pentru bebelusi, nu trebuie sa iti pui aceasta problema. Unghierele au un clestisor special conceput pentru unghiile micute ale bebelusului, iar forfecutele - varfuri rotunjite si lama scurta. 

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Viata de mama Cu bebelusul acasa

Articole recomandate

Citeste si despre