Camera copilului, un spatiu armonios si sigur

/ / Modificat: 2021-08-12
Camera copilului, un spatiu armonios si sigur

Dupa burtica si, mai apoi, bratele mamei, camera este al treilea „cuib” confortabil al unui nou-nascut. In afara de partea decorativa, care tine de gustul si dorintele fiecarui parinte, trebuie sa oferi copilului cea mai buna primire posibila in „casa” lui. Asadar, creeaza din camera lui un loc linistit si armonios, dar mai ales ferit de orice poluare interioara. Iata cateva sfaturi care te vor ajuta in acest sens.

Pregatirea camerei

Este recomandat sa inchei amenajarea camerei copilului cu cel putin doua luni inainte de venirea lui pe lume. Astfel, substantele poluante asociate cu lucrarile de renovare si mobilierul nou vor fi avut timp sa se risipeasca.

Pentru pereti si tavane, alege o vopsea vegetala, pe baza de apa, recomandata pentru camerele copiilor. Pentru pardoseala, alege mai degraba un parchet fixat si nu unul lipit, pentru a evita solventii din adeziv. Opteaza pentru un covor din fibre naturale, usor de curatat.

Ventileaza camera in fiecare zi timp de zece minute pentru a reinnoi aerul din dormitor. Aminteste-ti ca temperatura ideala pentru somn este de 18°C. Opteaza pentru un dezumidificator alecoair pentru camera copilului, pentru a evita formarea mucegaiului sau a condensului, mai ales pe timpul iernii. Un astfel de aparat previne aceste neplaceri si mentine aerul curat si sanatos.

Opteaza pentru produsele de curatenie naturale, ecologice. In general, produsele de curatare sunt o sursa majora de poluare a aerului interior. Cele care contin substante naturale, precum bicarbonat de sodiu, otet, sapun negru, sunt mult mai sanatoase, dar la fel de eficiente.

Mobilierul si accesoriile esentiale

  • Evident, piesa principala din camera este patul. Distanta dintre zabrelele lui nu trebuie sa depaseasca trei-patru centimetri. Opteaza pentru unul cu somiera pe doua inaltimi, cu o saltea de calitate, precum cea cu fibra de cocos. Nu uita de protectia pentru saltea si cearsafuri de calitate, cu margini elastice.

  • Pentru inceput, copilul nu va avea nevoie de perne sau paturi. Alege un sac de dormit pentru bebelusi (ideal ar fi sa ai si o rezerva). Este recomandat sa nu lasi jucarii sau pleduri in patul copilului, pentru a evita riscul de sufocare.

  • Este ideala comoda cu masa de infasat, astfel vei avea la indemana si un loc de depozitare pentru lucrurile esentiale, precum scutece, servetele umede, creme de ingrijire, hainute, etc.

  • Indispensabil pentru supravegherea copilului este si un monitor pentru bebelusi, mai ales pentru momentele cand nu esti in apropierea camerei lui.

  • Si nu in ultimul rand, alege un balansoar sau un fotoliu comod si relaxant pentru momentele in care vei alapta sau in care il vei adormi pe cel mic. Si tu ai nevoie de confort si de un moment de repaus in care sa te bucuri de aceste clipe linistite alaturi de bebelusul tau.

Dupa ce ai luat in vedere toate aceste lucruri, vine partea distractiva, cand iti poti lasa imaginatia sa zboare: decorarea spatiului. Bucura-te, simte-te bine, alege obiectele care iti plac si care sunt in armonie cu restul casei tale. Este singura camera pe care o poti decora fara ca el sa aiba ceva de spus in privinta asta. Fara indoiala, data viitoare cand vei renova camera, fiul sau fiica ta va dori sa aiba un cuvant de spus in amenajarea spatiului sau.

Sursa foto: Shutterstock

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Camera copilului

Articole recomandate

Citeste si despre