Copil de 3 ani, la un pas de tragedie in Baia Mare. A fost gasit pe pervazul unui apartament, dupa ce mama ar fi plecat de acasa

| | Actualizat: 2026-08-31 20:09:23

Momente de panica intr-un cartier din Baia Mare, dupa ce un copil in varsta de numai trei ani a fost observat pe pervazul unui apartament situat la etajul intai. Baietelul se afla intr-o pozitie extrem de periculoasa, in dreptul unui geam deschis, iar oamenii care l-au vazut au cerut imediat ajutor.

Incidentul s-a petrecut duminica seara, 30 august, pe strada Cuza Voda din municipiu. Pompierii au intervenit si au reusit sa il aduca pe copil in siguranta. Politistii au stabilit ulterior ca mama lui, o femeie in varsta de 34 de ani, ar fi plecat din locuinta si l-ar fi lasat singur.

Vecinii au intins o patura sub geam

Alarma a fost data in jurul orei 19:30, dupa ce baietelul a fost vazut pe pervazul ingust al geamului de la etajul intai. Imaginile surprinse la fata locului arata copilul in genunchi, in timp ce geamul din spatele sau era larg deschis.

Pana la sosirea echipajelor de interventie, vecinii s-au mobilizat si au intins o patura sub fereastra. Oamenii erau pregatiti sa incerce sa il prinda in cazul in care copilul s-ar fi dezechilibrat si ar fi cazut.

La fata locului au fost trimise mai multe echipaje de interventie, inclusiv pompieri si personal medical. Salvatorii au reusit sa ajunga la copil si sa il recupereze fara ca acesta sa cada de la inaltime. Ulterior, baietelul a fost evaluat medical.

Unde se afla mama copilului

Dupa salvarea baietelului, politistii au inceput verificarile pentru a stabili cum a ajuns un copil atat de mic singur in apartament si, ulterior, pe pervaz.

Potrivit informatiilor transmise de IPJ Maramures, anchetatorii au stabilit ca mama copilului, in varsta de 34 de ani, ar fi plecat din locuinta si si-ar fi lasat fiul de trei ani fara supraveghere.

Stirile ProTV relateaza ca mama si copilul sunt cetateni ucraineni. Autoritatile continua verificarile pentru a stabili toate imprejurarile in care s-a produs incidentul.

Politistii au deschis dosar penal

Cazul nu s-a incheiat odata cu salvarea copilului. Politistii din Baia Mare s-au sesizat din oficiu si fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de rele tratamente aplicate minorului.

A fost anuntata si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Maramures, care urmeaza sa analizeze situatia minorului si contextul familial.

Cercetarile continua sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea exacta a imprejurarilor si pentru dispunerea masurilor legale care se impun. 

Citeste si despre