5 greseli pe care le fac parintii cu respect de sine scazut

| | Actualizat: 2019-03-26 13:14:57

Ca parinti ne preocupam mereu de respectul de sine al copiilor, insa uitam sa lucram si la al nostru, fara macar sa ne dam seama.

De ce este important sa nu mai facem asta si sa stim sa ne apreciem? Pentru ca asta se poate reflecta, in ciuda eforturilor noastre, tocmai in respectul de sine pe care il au copiii, iar de aici se intra intr-un cerc vicios din care nimeni nu are de castigat.

Cand devii parinte incepi sa functionezi dupa principiul ca, orice ai face, copilul trebuie sa fie pe primul plan. Dar gandeste-te o clipa la instructiunile de supravietuire din avion: daca este nevoie de masca de oxigen cand calatoresti cu un copil, intai ti-o pui tu si abia apoi pe a copilului. Explicatia: ca sa poti avea grija de ceilalti sa fie bine, trebuie sa fii tu, parintele, bine.

5 greseli pe care le fac parintii cu respect de sine scazut

Iata 5 greseli pe care le fac parintii cu respect de sine scazut si care ii afecteaza pe copii mai mult decat ai crede:

1. Uiti de tine si ai mereu grija doar de altii. Confunzi amorul propriu cu egoismul, insa daca ai grija si de tine nu inseamna ca esti egoist.

Egoistul face totul doar pentru sine si priveste totul doar in avantajul sau. Cei care se iubesc pe sine au grija de ei tocmai pentru a putea da ce e mai bun si pentru ceilalti. Deci de care parte te afli?

2. Esti prea exigent cu tine in orice ai face. Vrei sa faci totul perfect si la munca, si acasa.

Parintii fara respect de sine sau cu respect de sine scazut cer prea mult de la ei insisi atunci cand vine vorba de sarcini practice, insa uita sau se tem sa se implice la fel de mult si in viata emotionala a copiilor. Mai mult, au aceleasi pretentii de perfectiune si de la copil si uita ca el nu are nevoie de un parinte care sa fie perfect in orice, mai putin in a fi acolo pentru el sentimental.

3. Te subestimezi si cauti mereu validare la cei din jur. Te compari mereu cu altii pe care ii consideri mai valorosi.

Pana la un punct nu este un lucru rau, cu conditia sa nu iti minimalizezi meritele si eforturile. Cand cazi in aceasta capcana a comparatiilor incepi sa ai impresia ca nu ai nimic de care sa fii mandru, personal, si ajungi sa iti pui toate sperantele de fericire in altii, in special in copil. Iar pentru el s-ar putea sa fie o presiune prea mare aceea de a te face pe tine fericit.

4. Pastrezi in preajma ta persoane toxice doar pentru ca, la un oarecare nivel, te fac sa te simti acceptat si validat, dar de fapt, ca si tine, nu pot vedea latura pozitiva a vietii, se tem de necunoscut, se preocupa mai mult de viitor decat de prezent si care de fapt nu iti aduc nicio plus valoare, ci, din contra, te tin in interiorul cercului vicios al lipsei de respect de sine, in loc sa te incurajeze sa iesi din el.

5. Nu realizezi ca iti faci rau si tie, si copilului tau, care nu are deloc parte de un exemplu bun.

Cum influenteaza lipsa ta de respect de sine copilul

Parintii sunt pentru copii un model de urmat. De la ei imprumuta trasaturi de personalitate pe care le vor pastra toata viata. Daca vrei sa ai un copil atent cu cei din jur, trebuie sa faci gesturi care sa-i transmita aceasta valoare; la fel, daca un parinte este violent sau agresiv, copilul va fi la fel. Iar daca ai un respect de sine care tinde la zero, copilul tau va fi la fel, oricat de mult ai incerca tu sa-l faci sa fie altfel.

Ai crede ca micutul tau nu este chiar atat de sensibil la astfel de probleme, dar psihologii au stabilit ca respectul de sine scazut al parintilor incetineste dezvoltarea emotionala a copiilor, creeaza probleme la capitolul relationare, dar si in exprimarea sentimentelor si a emotiilor. Un parinte cu respect de sine scazut este deseori indisponibil emotional si la fel va fi si copilul.

Moralul scazut al parintilor este "molipsitor" pentru copii pentru ca pur si simplu nu au de la cine sa invete sa fie fericiti.

Daca te recunosti partial sau total in cele de mai sus, ai optiunea de a apela la ajutorul unui psihoterapeut care te va ghida pe calea iubirii de sine sau sa incerci sa corectezi aspectele sensibile pentru a te simti mai bine cu tine si pentru a reusi, apoi, sa te apropii mai mult de copil si de familie.

Foto: Freepik

Citeste si despre