De realizat alaturi de fetita ta: 7 crafturi de cusut

| | Actualizat: 2013-07-30 15:53:25

Crafturile care se confectioneaza prin cusut sunt extrem de creative si simpatice, iar cel mai important este ca pot fi realizate impreuna cu copilul, ceea ce va ofera sansa de a petrece timp de calitate impreuna, de a va distra si de a descoperi noi abilitati si, de ce nu, talente. Iata cateva modele de crafturi din care sa va inspirati pentru primele voastre proiecte cu acul si ata de cusut! Copilul invata sa manuiasca acul si ata abia la varsta scolara. Cusutul este o activitate complexa, care necesita o buna coordonare mana-ochi, abilitati motrice bine dezvoltate si o foarte mare putere de atentie si concentrare. Sunt aptitudini pe care copilul incepe sa le puna la punct abia pe la varsta prescolara, astfel incat, odata cu intrarea la scoala, sa fie capabil sa coasa hainute pentru papusi, accesorii pe hainute si alte decoratiuni simpatice.

1. Joc X si O pe suprafata textila

Ti-ai invatat pana acum copilul sa joace X si O pe hartie, cu pixul? Este timpul sa transformati acest joc intr-un proiect special si sa il jucati, de acum, pe o suprafata textila. Alege un material ceva mai tare si rezistent, ca de exemplu, o bucata de fetru, pe care o tai in forma patrata. Invata copilul sa coasa marginile, astfel incat bucata sa capete un aspect patrat armonios. Apoi, invata-l cum sa coasa liniile cu ata colorata pentru a imparti suprafata in cele 9 patrate, necesare pentru joc. Pregateste mai multi nasturi de aceeasi marime, dar in culori diferite si dati startul jocului! Cine a castigat?

2. Fata de perna cu buzunar

Transformati un tricou mai vechi intr-o fata de perna simpatica si colorata, accesorizata si cu un buzunar practic. Decupati tricoul astfel incat sa aiba marimea si forma pernei pe care urmeaza sa o imbracati. Taiati bucata in dublu exemplar si coaseti fata de perna pe margini, insa nu in toate partile, astfel incat sa pastrati loc pentru a putea introduce, la final, perna. Apoi, incepeti sa o accesorizati cu ochi, nas si gura cu dinti. La nivelul gurii, puteti sa mai decupati o bucata din acelasi material pe care sa o atasati pernei, astfel incat sa creati un buzunar, in care copilul poate depozita carti, jucarii etc.

3. Imbracaminte creativa pentru sticla de apa

In pachetelul de scoala al copilului tau exista intotdeauna o sticluta cu apa? Daca micutul tau nu se poate desparti de sticluta lui, macar ofera-i o "tinuta" speciala, vesela si creata chiar de mainile dibace ale celui mic! Imbracati sticla intr-un material moale si colorat. Coaseti-l pe margine, astfel incat sa stea bine fixat. Din alte materiale, modelati si coaseti tot soiul de figurine, floricele si accesorii pe care sa le atasati pe sticla deja imbracata, astfel incat sa creati un animal sau o alta figurina.

4. Saculet pentru fructe

Daca si fructele sunt nelipsite din pachetelul pentru scoala al celui mic, o idee simpatica de craft de cusut este sa confectionati "hainute" sau saculeti pentru acestea, in care copilul sa le transporte mai usor. Aveti nevoie de mai multe materiale moi si catifelate, dar si de fetru, pentru a putea confectiona saculetii si a-i accesoriza in diverse forme. In functie de forma pe care o au fructele, saculetii pot fi reprezentati dee diverse personaje preferate de desene animate. De exemplu, saculetul pentru mar poate fi Hello Kitty, cel pentru para Humpty Dumpty, iar cel pentru piersica un cap de Mickey Mouse. Asezati fructul pe un material, imbracati-l cu el si apoi decupati-l astfel incat sa creati saculetul. Coaseti-i un soi de tiv, lasand suficient loc pentru introducerea unui snur. Dupa ce ati introdus elasticul sau snurul, imbracati fructul si trageti de el, astfel incat saculetul sa se muleze pe el. Apoi, din fetru si alte materiale, modelati o figurina pe saculetul format.

5. Bentite personalizate pentru fetite

Desi exista o sumedenie de modele de bentite si accesorii interesante si simpatice pentru fetite pe piata, niciuna nu are valoarea sentimentala si frumusetea celei pe care o face copilul cu mainile lui. Asadar, cumparati bentite simple din plastic sau material textil. Decupati tot soiul de bucati de fetru, dar si din alte materiale, coaseti-le intre ele, astfel incat sa formati flori, stele sau alte forme. Atasati-le bentitei cu ajutorul acului si al atei de cusut.

6. Bratari creative pentru fetite

Odata ce copilul incepe sa descopere tainele acului si atei de cusut, nu va mai dura mult pana cand isi va crea propriile accesorii de infrumusetare: bratari, coliere, brose etc. Acestea se confectioneaza destul de simplu. De exemplu, pentru o bratara colorata si vesela, aveti nevoie doar de o bucata de material de dimensiunile incheieturii mainii copilei. Taiati-o pe lung si dreptunghiular. Apoi, confectionati floricele, stelute, inimioare si alte accesorii cu care sa o decorati. Pot fi realizate din fetru, dar si din alte materiale simpatice, cusute intre ele si atasate pe acea banda. Pentru inchiderea bratarii, coaseti intr-o margine un nasture, iar in celalalta, faceti o gaura, astfel incat nasturele sa treaca prin ea.

7. Covorase personalizate

Dormitorul copilului tau are deja covorase? Este timpul pentru schimbarea lor cu cateva modele personalizate, cusute si decorate chiar de catre copilul tau. Alegeti un material textil ceva mai dur, pe care sa-l decupati in forma pe care o doriti pentru covor (dreptunghiulara, triunghiulara, in forma de stea, floare sau inimioara). Apoi, coaseti marginile lui intr-un tiv, pentru a capata un aspect frumos. Apoi, incepeti sa pregatiti tot soiul de accesorii pentru a decora suprafata lui. Creati decoratiunile tot din materiale textile, pe care le coaseti in diverse modele si apoi le atasati pe covor.

Citeste si despre