De ce a ales Nicusor Dan sa mearga la manastire cu familia, si nu la ceremoniile de Ziua Marinei. Explicatiile presedintelui

| | Actualizat: 2025-08-15 20:40:58

Pe 15 august, cand la Constanta aveau loc festivitatile dedicate Zilei Marinei Romane, presedintele Nicusor Dan a ales sa fie prezent intr-un loc cu incarcatura personala. In loc sa participe la evenimentele oficiale de pe litoral, seful statului a mers la Manastirea Sambata de Sus, situata langa Fagaras, orasul sau natal.

Potrivit Digi24, presedintele a explicat ca a vrut sa fie aproape de comunitatea in care a copilarit si sa retraiasca amintiri din trecut, intr-un loc unde venea adesea alaturi de parinti. „E o sarbatoare religioasa, multa lume merge la biserica sau la manastire. E un loc unde veneam cu parintii, am ales sa vin aici”, a declarat acesta.

Un moment cu puternica incarcatura emotionala

Nicusor Dan a marturisit ca vizita la Sambata de Sus a fost una speciala: „In ultimii ani nu am mai ajuns aici, iar acum, fiind locul copilariei mele, va dati seama… am intalnit multi oameni pe care i-am simtit la fel ca atunci. A fost emotionant”.

Presedintele a precizat ca nu a anuntat public prezenta sa la manastire tocmai pentru a evita atentia presei si pentru a putea sta linistit la slujba, pe care a descris-o drept „ceva personal, intim”.

In lipsa sa, mesajul oficial cu ocazia Zilei Marinei a fost citit la Constanta de seful Cancelariei prezidentiale, Cristian Diaconescu. Ministrul Apararii, Ionut Mosteanu, a confirmat ca stia dinainte ca presedintele nu va veni la festivitati, adaugand ca „este in tara, intr-o perioada de concediu, dar alaturi de romani in alta parte”.

Sarbatoarea Sfintei Marii Mari, motivul vizitei

Pe 15 august, crestinii ortodocsi si catolici din intreaga lume celebreaza Adormirea Maicii Domnului, cunoscuta in Romania si sub numele de Sfanta Marie Mare. Sarbatoarea marcheaza trecerea Fecioarei Maria, mama lui Iisus Hristos, la viata vesnica si este una dintre cele mai importante si vechi sarbatori dedicate Sfintei Fecioare.

Imaginile surprinse de televiziuni l-au aratat pe presedinte alaturi de sotia sa, Mirabela, si cei doi copii, stand in multime si ascultand slujba de la Sambata de Sus, intr-o atmosfera de liniste si reculegere.

Citeste si despre