Tata si fiica internati dupa ce au folosit o solutie impotriva plosnitelor

| | Actualizat: 2025-07-22 09:56:26

Un barbat de 49 de ani si fiica sa de 12 ani, din Iasi, au ajuns de urgenta la spital dupa ce s-au intoxicat cu o substanta folosita pentru combaterea plosnitelor. Potrivit medicilor, cei doi au inceput sa se simta rau la aproximativ 48 de ore dupa ce locuinta fusese stropita cu un produs nedeclarat.

Conform declaratiilor oferite cadrelor medicale, barbatul a aplicat substanta in cursul zilei de sambata, apoi a parasit locuinta impreuna cu sotia si cei trei copii. Familia s-a intors acasa duminica, iar a doua zi, luni, atat tatal, cat si fiica de 12 ani au inceput sa acuze simptome de intoxicatie.

„Barbatul nu a putut preciza denumirea solutiei pe care a utilizat-o. Au acuzat varsaturi, greata, cefalee si dureri abdominale. La spital au ajuns tatal si fetita de 12 ani. Se asteapta rezultatul analizelor de laborator, dar cei doi sunt in afara oricarui pericol. Speram intr-un prognostic favorabil”,
a declarat medicul Diana Cimpoesu, coordonator UPU-SMURD Iasi.

Din fericire, ceilalti membri ai familiei, mama si ceilalti doi copii nu au prezentat simptome severe si nu a fost necesara internarea lor.

Atentie la substantele pentru dezinsectie

Cazul atrage din nou atentia asupra pericolelor utilizarii necorespunzatoare a produselor chimice de dezinsectie, in special in locuintele unde traiesc copii. Produsele pentru combaterea daunatorilor, in special cele destinate plosnitelor, pot contine substante toxice care necesita timp de aerisire si respectarea stricta a instructiunilor de utilizare.

Medicii atrag atentia ca expunerea la astfel de substante, chiar si la cateva ore sau zile dupa aplicare, poate provoca simptome digestive si neurologice mai ales in cazul copiilor.

Recomandarile specialistilor:

  • Nu folosi substante a caror eticheta nu este clara sau care nu sunt avizate de autoritati.

  • Evacueaza locuinta conform indicatiilor produsului folosit si aeriseste spatiul suficient inainte de a reveni.

  • Nu lasa copiii sau animalele de companie in contact cu suprafetele tratate.

  • In caz de simptome precum greata, ameteli, dureri de cap, dureri abdominale sau varsaturi – mergi de urgenta la spital.

  • Pastreaza ambalajul produsului folosit, pentru a putea fi identificat de medici in caz de intoxicatie.

 

Sursa: stirileprotv.ro

 

Foto: Freepik.com

Citeste si despre