De ce este important sa le cultivi copiiilor nevoia de autocompasiune

| | Actualizat: 2018-11-12 16:31:52

Compasiunea implica sensibilitate la experienta suferintei, cuplata cu o dorinta profunda de a atenua aceasta suferinta. Autocompasiunea este pur si simplu compasiune indreptata spre sine.

Aceasta atitudine este relevanta atunci cand sunt luate in considerare inadvertentele personale, greselile si esecurile, precum si atunci cand ne confruntam cu situatii dureroase de viata care sunt in afara controlului nostru.

Am fost invatati sa ne purtam empatic cu prietenii, vecinii, membrii ai familiei atunci cand trec prin situatii delicate de viata.

Nu facem insa acelasi lucru cand vine vorba de noi insine. Nici macar atunci cand apare o situatie cum ar fi un accident sau un eveniment traumatic, ne concentram mai mult asupra rezolvarii problemei decat pe consolarea noastra, deoarece am fost invatati sa fim mai degraba stoici si tacuti fata de propria suferinta decat binevoitori.

Din pacate, aceasta atitudinine distruge unul dintre cele mai puternice mecanisme de coping, capacitatea de a ne lua in grija atunci cand suferim si avem nevoie de mangaiere.

Autocompasiunea se refera la tendinta de auto-sustinere si de simpatie indreptata spre sine atunci cand constatam deficiente personale, mai degraba decat critica si autoinvinuire.

Sa presupunem ca va criticati pentru ca ati avut un exces de furie. Care sunt cauzele si conditiile care v-au facut sa fiti atat de suparat?

Poate ati crescut intr-o atmosfera plina de conflicte in care tipatul si furia au fost singurele metode auzite. Dar ati avut cumva ocazia sa va alegeti singur parintii care v-au crescut astfel? Daca examinam indeaproape neajunsurile noastre “personale”, devine curand clar ca acestea nu sunt in intregime personale.

Noi suntem exprimarea a milioane de imprejurari anterioare care s-au imbinat si ne-au modelat, pana la momentul prezent.

Cercetarile arata ca oamenii cu o mai mare autocompasiune sunt mai putin susceptibili sa suprime ganduri si emotii nedorite.

In mod similar, ei sunt mai dispusi sa experimenteaza sentimente dificile si sa-si recunoasca emotiile ca fiind valabile si importante. Iar in loc sa inlocuiasca sentimentele negative cu cele pozitive, genereaza emotiile noi pozitive prin nerespingerea celor negative.

Sentimente de autoingrijire, apartenenta si liniste sunt generate atunci cand ne apropiem de propria noastra suferinta cu bunatate, cu un sentiment de umanitate. Aceste sentimentele sunt experimentate alaturi de cele negative.

Cercetarile sustine ideea ca autocompasiunea sporeste motivatia mai degraba decat indulgenta de sine. Cu alte cuvinte, oamenii cu autocompasiune urmaresc aceleasi rezultate ca si cei carora le lipseste autocompasiunea, dar nu devin la fel de stresati si de frustrati atunci cand nu isi pot atinge obiectivele.

Cercetarile arata ca persoanelor cu auto-compasiune au mai putina frica de esec (Neff, Hsieh, & Dejitterat, 2005), deoarece ei nu se vor confrunta cu un val de autocritica daca nu reusesc. Aceasta ii va conduce cel mai probabil sa se reangajeze in noi actiuni dupa esec, fiind mai capabili sa se ridice si sa incerce din nou.

Alte studii indica faptul ca persoanele care practica autocompasiunea sunt mult mai angajate in comportamentele legate de sanatate cum ar fi tinerea unei diete (Adams & Leary, 2007), renuntarea la fumat (Kelly et al., 2009) si inceperea unui regim de fitness (Magnus, Kowalski si McHugh, 2010).

In plus, ei demonstreaza o capacitate mai mare de a se adapta si de a face fata in mod eficient dureri musculo-scheletice persistente.

Auto-compasiune versus stima de sine

Este important sa distingem diferenta dintre auto-compasiune si stima de sine, cu care ar putea fi usor confunda. Stima de sine se refera la o evaluare globala individuala pozitiva pentru sine.

In contrast, autocompasiunea nu se bazeaza pe hotarari pozitive sau pe evaluari, ci este o modalitate de a relationa pozitiv cu noi insine.

Oamenii simt autocompasiune pentru ei insisi pentru ca sunt fiinte umane, iar acest mod subliniaza interconectarea mai degraba decat separea.

Autocompasiunea ofera mai multa stabilitate emotional decat stima de sine, deoarece exista, indiferent daca lucrurile merg bine sau prost.

Aceasta distinctie intre autocompasiune si stima de sine este importanta si atunci cand, in terapie, vin clienti care sufera de sentimente de rusine si vinovatie sau au o valoare scazuta de sine.

Incercarea de a ajuta oamenii sa se aprecieze mai bine poate creste tendinta de a forma autoevaluari globale mai degraba decat de a se concentra asupra anumitor comportamente maladaptive, facand schimbarea mai dificila.

Deoarece autocompasiunea pare a fi un factor terapeutic major in interventiile bazate pe atentie, au inceput recent sa se dezvolte modalitati de a invata autocompasiunea.

Paul Gilbert (2010) a dezvoltat o abordarea generala terapeutica denumita terapie orientata spre compasiune (CFT) care ii ajuta pe oameni sa dezvolte abilitatile si atributele unei noi mecanisme de gandire pe principiile auto-compasiunii, mai ales pentru cei care sufera de rusine si sunt extrem de critic cu ei insisi.

CFT creste gradul de constientizare si de intelegere fata de reactiile emotionale automat, cum ar fi autocritica, cautand se evidentieze modul in care aceste reactii automate au evoluat in timp si modul in care aceste modele sunt deseori consolidate in copilaria timpurie.

Articol scris de Mihaela Petrescu (https://mihaelapetrescu.ro/)

 

Citeste si despre