Cand anxietatea te face o mama furioasa

| | Actualizat: 2017-12-21 00:00:00

In aceasta dimineata, am petrecut cateva minute ca sa scot din cutie un sapun nou. Am simtit cum imi creste tensiunea arteriala pe masura ce ma gandeam cum de nu observa nimeni in afara de mine ca s-a terminat sapunul? De ce este atat de ridicol acest ambalaj in care se afla sapunul? Nu am timp sa-mi bat capul cu o cutie de sapun care nu vrea sa se deschida.

Era doar o bucata de sapun, dar simteam cum toate greutatile lumii stau in deschiderea acelui afurisit de pachet. M-am enervat. Am simtit cum furia creste inauntrul meu. Si acesta este doar un mic exemplu al anxietatii mele zilnice.

De cand am devenit mama, sunt intr-o lupta continua impotriva furiei pe care o simt si a responsabilitatilor care vin impreuna cu o familie. Nu e ceva neobisnuit sa ii cert pe cei din jurul meu, sa tip si, uneori, atunci cand lucrurile stau foarte prost, sa ii fac pe toti cei din jurul meu sa se simta mizerabil.

Nimeni nu vrea o mama furioasa

Si cu siguranta nu vreau sa fiu o mama furioasa. Vina, care imi insoteste sentimentele de frustrare si de furie, pare uneori prea mare ca sa o pot duce. Uneori, ma intreb daca sunt facuta sa fiu mama. De multe ori ma intreb daca nu cumva copiilor mei le-ar fi mai bine cu altcineva, care nu tipa la ei si nu le spune cuvinte furioase atunci cand ei fac ceva tipic pentru niste copii, de exemplu sa nu-si gaseasca pantofii.

As vrea sa nu ma mai vad plangand asa mult, dupa ce spun ceva ce nu as fi vrut sa spun si ma enervez pentru lucruri marunte. Stiu ca, in realitate, copiii doar invata despre lumea din jurul lor, nu incearca sa-mi faca mie viata mizerabila. As vrea sa nu mai fie nevoie sa-mi cer scuze pentru ca am fost furioasa si nici sa cer iertare de la oamenii care inseamna cel mai mult pentru mine pe lumea asta.

Ma intreb cum este sa fiu relaxata si calma si sa nu fie nevoie sa gatesc in fiecare seara, lucru ce ma face sa ma simt furioasa si sa reactionez exagerat la orice lucru marunt.

Anxietatea nu este intotdeauna despre stres si atacuri de panica. Deseori anxietatea inseamna pentru mine sa fiu atat de stresata, din cauza tuturor responsabilitatilor pe care le am, incat nu mai vad clar. Iar rezultatul se manifesta prin cuvinte furioase, aspre si multi de "imi pare rau".

Cuvintele furioase ies mai repede decat le pot prinde

Cand sunt in febra momentului, nu ma pot controla. Cuvintele furioase ies mai repede decat le pot prinde. Acest lucru se intampla pentru ca simt cum creierul meu este mereu in priza, alergand in mod constant printr-o lista de "lucruri de facut".

O persoana furioasa, nervoasa se trezeste adesea la ora 4 dimineata, cu lista de "to do" in minte, atunci cand ar trebui sa doarma, ceea ce o face sa se simta epuizata si coplesita. Oboseala ma face sa ma simt innebunita si imi fac griji ca mi-am petrecut toata ziua fiind furioasa fara nici un motiv real, cu exceptia propriei mele anxietati.

Cand eram mica, am trait intr-o casa in care de multe ori m-am simtit speriata. Acesta este ultimul lucru pe care il vreau pentru copiii mei. Vreau ca ei sa stie ca mama lor reprezinta un loc sigur si ca un bol cu cereale varsat pe jos nu ma va face sa ma enervez. Inima mea se frange atunci cand vad cum ma privesc copiii mei si ma roaga sa nu-mi ies din minti atunci cand fac o mica greseala. E neplacut sa-i vezi ingrijorati de furia mea. Este sfasietor si sa recunosc ca aceasta este realitatea din casa noastra.

Vreau ca membrii familiei mele sa stie cat de mult ii iubesc. Vreau ca ei sa stie ca atunci cand ma comport ingrozitor nu fac asta pentru ca sunt suparata pe ei. De fapt, uneori, ceea ce am nevoie cel mai mult in acele momente de furie este compasiunea, o imbratisare sau cateva cuvinte frumoase. Si, spre norocul meu, copiii mei sunt iertatori.

In spatele furiei exista si multa tristete

As vrea sa pot explica ca imi doresc asa mult sa le ofer copiilor mei intreaga lume - iar acest singur fapt ma face sa ma simt stresata, anxioasa si coplesita. Copilasii mei merita tot ce-i mai bun. Ei merita o mama care nu se enerveaza atunci cand unul din ei varsa laptele, care nu are nevoie de terapie si medicamente pentru a trece printr-o zi obisnuita cu un copil mic.

Dar am realizat un lucru - atunci cand esti tinta unei persoane anxioase, este dificil sa faci ceea ce este nevoie sa faci cel mai mult. Daca iubesti o persoana anxioasa, ingrijorata, in cele din urma vei ajunge sa te retragi atunci cand este furioasa sau sa o eviti cu totul. Si nu pot spune ca ii invinovatesc pe oamenii din viata mea cand fac asta. Nici eu nu as vrea sa fiu tinta unei persoane furioase.

Ceea ce vreau cu adevarat sa stie oamenii este ca in spatele furiei exista si multa tristete. Tristetea de a nu o putea controla, de a-i rani pe cei pe care vreau sa-i ranesc cel mai putin. Chiar nu incerc sa fiu o persoana ingrozitoare, in ciuda a ceea ce pare in acest moment.

Si odata cu tristetea vine dorinta profunda de a o repara, chiar daca uneori simt ca nu pot.

Dar fac tot ce imi sta in putinta pentru a-mi tine furia sub control, iar anumite zile sunt mai bune decat altele. Folosesc instrumentele pe care le-am invatat la terapie si iau medicamente. Incerc sa fiu mai des "un parinte DA", si sa o las mai usor cu multe lucruri care mi-au provocat anxietatea.

Am invatat sa spun cu bratele deschise "imi pare rau" si sa recunosc ca exista multa liniste in a-mi gasi propriul adevar. Iar adevarul meu este ca anxietatea mea ma face sa ma infurii si sa ma port ingrozitor cu cei pe care ii iubesc cel mai mult. Si am noroc ca sunt dispusi sa ma ierte din nou si din nou... Sper doar sa pot si eu invata sa ma iert pe mine.

Sursa: www.scarymommy.com

Citeste si despre