Este o realitate cruda si socanta: unele tragedii in familie, inclusiv abuzul fatal asupra copiilor, nu apar dintr-o data, ci sunt rezultatul unei combinatii de factori psihologici, sociali si situationali. Intrebarea care preocupa specialistii in psihologie si protectia copilului este: cum ajunge o mama sa faca rau propriului copil si ce semne pot fi observate pentru a preveni tragedia?
1. Cauze declansatoare: de ce apare abuzul parental
Abuzul sau neglijenta extrema nu apare intamplator. Studiile in psihologie si criminologie arata ca exista factori care cresc riscul de comportament periculos:
a) Probleme mentale netratate
-
Tulburari psihice severe (depresie postnatala, tulburari psihotice, tulburari de personalitate).
-
Lipsa evaluarii si tratamentului medical adecvat.
b) Stres extrem si presiuni sociale
-
Saracie, izolare sociala, lipsa suportului familial sau comunitar.
-
Conflite de cuplu sau probleme grave de viata care epuizeaza resursele emotionale ale parintelui.
c) Istoric de abuz sau traume proprii
-
Parintii care au fost victime ale abuzului sau traumei in copilarie au un risc mai mare de a repeta tiparele, mai ales sub stres.
d) Lipsa educatiei parentale sau a informarii
-
Necunoasterea nevoilor emotionale si fizice ale copilului.
-
Expectative nerealiste privind comportamentul copilului, mai ales la copiii foarte mici sau cu nevoi speciale.
2. Cum ajunge o mama sa faca rau propriului copil
Din pacate, procesul este adesea treptat si insidios. Psihologii descriu cateva etape:
-
Frustrare acumulata – un copil care plange constant, o boala, probleme de somn, dificultati la scoala pot declansa furie si frustrare.
-
Dezumanizarea copilului – parintele incepe sa vada copilul ca pe o sursa de stres sau o „problema”, nu ca pe o fiinta vulnerabila.
-
Izolarea emotionala – lipsa suportului si a comunicarii poate amplifica sentimentul de epuizare si disperare.
-
Actul de abuz – poate fi verbal, fizic sau, in cazuri extreme, fatal. Acest pas, desi rar, este precedat de semne de avertizare care pot fi observate si prevenite.
3. Semne de alerta la care trebuie sa fim atenti
Recunoasterea semnelor de risc poate preveni tragediile. Printre acestea se numara:
-
Schimbari extreme in comportamentul copilului: teama excesiva, retragere, agresivitate sau semne fizice de ranire.
-
Semne vizibile de abuz: vanatai repetate, arsuri, taieturi sau alte leziuni inexplicabile.
-
Comportamentul parental: furie intensa fata de copil, lipsa empatiei, comentarii degradante sau amenintari.
-
Izolarea familiala: parintele refuza vizitele altor adulti, interzice contactul cu rude sau vecini.
-
Semnale de epuizare extrema sau depresie postnatala: plans constant, sentiment de neputinta, ganduri negative legate de copil.
4. Realitatile crude si socante
-
Cele mai multe tragedii nu apar dintr-o „furie spontana”, ci dintr-o acumulare de stres, tulburari mentale netratate si lipsa suportului.
-
Vinovatia si regretele apar prea tarziu, dupa ce copilul sufera consecinte ireversibile.
-
Lipsa semnalelor externe nu inseamna siguranta: multe familii par „normale” in ochii comunitatii, chiar daca exista risc in interior.
5. Ce putem face pentru prevenire
a) Suport psihologic pentru parinti
-
Consultatii regulate pentru evaluarea stresului si sanatatii mentale.
-
Consiliere in parenting si managementul frustrarii.
b) Educatie si resurse parentale
-
Cursuri de crestere a copilului, suport pentru parintii cu copii cu nevoi speciale.
-
Informatii despre reactiile normale ale copiilor la frustrari si limite.
c) Interventie timpurie
-
Semnele de alerta trebuie raportate la autoritati sau specialisti in protectia copilului.
-
Comunitatea si rudele pot preveni tragediile prin monitorizare si suport.
d) Retea de suport social
-
Prieteni, familie, grupuri de suport pentru parinti pot preveni izolarea si epuizarea emotionala.
Tragediile in familie, in care copilul este ranit de propria mama, sunt rare, dar devastatoare si adesea prevenibile. Cheia este recunoasterea semnelor de alerta, interventia timpurie si oferirea de suport psihologic parintilor. Educatia emotionala, evaluarea sanatatii mentale si crearea unei retele de sprijin pot salva vieti.
Este o realitate dura si socanta, dar constientizarea si actiunea preventiva pot transforma potentialul risc in siguranta pentru copil.
Foto: freepik.com