Viata ON, ecrane OFF: cum readucem copiii inapoi la joaca si dialog offline

| | Actualizat: 2026-02-03 08:00:00

Uneori, telefonul sau tableta transforma timpul de masa in ceva facut pe repede-inainte, linistea din casa, in lipsa conexiunii, iar noptile, in nopti albe. Fara sa ne dam seama, ecranele devin un fundal permanent al copilariei.

Asociatia InspirAction lucreaza cu acest punct sensibil: inspira si ghideaza copiii si adolescentii sa-si dezvolte abilitati pentru o viata echilibrata, sanatoasa si responsabila. Iar prin campania „Viata ON, ecrane OFF”, ONG-ul deschide o conversatie sincera despre echilibrul dintre tehnologie si viata de zi cu zi, invitand parintii si copiii sa se reconecteze la experiente autentice: joaca, dialog si liniste.

De ce acum?

Cand vorbim despre timp petrecut in online, nu mai vorbim despre un obicei. Pentru tot mai multi copii, e un mediu in care traiesc.

  • Aproape 40% dintre elevii romani de 15 ani petrec zilnic peste 4 ore pe dispozitive digitale in afara scolii, pentru destindere.
  • 53% dintre elevii din Romania spun ca nu isi mai pot controla timpul pe retelele de socializare, iar fetele sunt mai afectate (58%); baietii raporteaza mai frecvent dificultati legate de gaming.
  • La copiii mici, media ramane ridicata: in jur de 2,5 ore/zi pentru cei de 0–8 ani, conform celui mai recent census Common Sense Media.
  • La nivel european, datele HBSC/OMS arata cresteri in zona de utilizare problematica a social media in randul adolescentilor.

Dincolo de statistici, copiii si tinerii se pot confrunta cu: somn mai slab, atentie fragmentata, probleme de concentrare, performante scolare in scadere, anxietate, iritabilitate, distanta emotionala in familie. Iar cand copilul se indeparteaza, nu o face „impotriva noastra”. O face spre ceva care ii livreaza dopamina la un click distanta.

Experimentul social InspirAction

Ca sa surprinda aceasta realitate, InspirAction a realizat un experiment social care arata, simplu si direct, ce se intampla cand ecranul devine „al treilea membru” al familiei. Experimentul poate fi vizualizat aici: https://inspiraction.ro/viata-on/

Ghid GRATUIT pentru parinti 

Campania nu se opreste la constientizare. InspirAction a creat un Ghid gratuit cu solutii practice pentru parinti, gandit pentru familii reale, cu program incarcat, oboseala, si uneori… rabdare pe avarii.

In ghid gasesti, pe scurt:

  • cum pui limite sanatoase fara conflicte si lupte de putere;
  • cum creezi conectare emotionala autentica, ca timpul cu tine sa devina alegerea copilului;
  • idei de activitati offline usor de aplicat;
  • un plan personalizat pentru familia ta, pas cu pas.

Ce urmeaza: lectii interactive pentru 500 de elevi

Mai departe, InspirAction isi propune sa duca interventia direct in scoli: 3 lectii interactive pentru reducerea dependentei de ecrane, pentru 500 de elevi de gimnaziu din Bucuresti, Timisoara, Alba si Sibiu, sustinute de traineri si coachi certificati.

Copiii vor exersa:

  • cum isi controleaza atentia (intr-o lume care o vinde la bucata),
  • cum isi seteaza limite sanatoase,
  • cum gasesc alternative offline care chiar sunt distractive.

Cum te poti implica: 

Daca esti parinte, incepe cu primul pas: vizioneaza experimentul si descarca ghidul gratuit. Iar daca vrei sa duci schimbarea mai departe, poti sustine financiar implementarea lectiilor in scoli prin donatie pe pagina campaniei InspirAction.

Citeste si despre