Cat de tare afecteaza creierul copilului jocurile video

| | Actualizat: 2023-04-07 17:44:57

Copiii adora sa se joace, iar cand descopera jocurile video e greu sa-i mai faci sa renunte la ele. Stii despre jocurile video ca, de la un punct incolo, pot fi nocive pentru copil, dar cum ii afecteaza, de fapt, creierul?

Un studiu efectuat pe un esantion de aproape 2000 de copii, cu scopul de a identifica potentialele beneficii si deservicii ale jocurilor video asupra unui creier in dezvoltare, a avut rezultate interesante.

Conform cercetatorilor, copiii care au spus ca joaca jocuri video trei ore pe zi au avut performante mai mari la testele cognitive, in special in ceea ce priveste controlul impulsurilor si memoria, deca cei care nu au jucat niciodata jocuri video.

„Acest studiu ne ajuta sa intelegem mai bine asocierea dintre jocurile video si dezvoltarea creierului. Numeroase studii anterioare au legat jocurile video de probleme de comportament si de sanatate mentala. Totusi, acest studiu arata ca ar putea exista si beneficii cognitive”, a declarat dr. Nora Volkow, directorul Institutului National pentru Abuz de Droguri, din SUA.

Desi numeroases alte studii au investigat relatia dintre jocurile vide si comportamentul cognitiv, mecanismele neurobiologice nu au fost bine intelese. Doar cateva studii de neuroimagistica au atins acest subiect, insa au fost efectuate pe un numar mic de participanti.

Pentru a afla mai multe, o echipa de cercetatori de la Universitatea din Vermont a analizat datele obtinute intr-un studiu efectuat de Adolescent Brain Cognitive Development (ABCD), aflat in plina desfasurare, cu participanti care au intrat inceput sa fie observati la varsta de 9-10 ani. Au fost analizate date, inclusiv neuroimagistice, de la aproape 2000 de copii, care au fost impartiti in doua grupuri: cei care au spus ca nu au jucat niciodata jocuri video, si cei care s-au jucat cel putin trei ore pe zi (timpul maxim recomandat de Academia Americana de Pediatrie pentru jouri video este de una-doua ore pe zi).

Ce se intampla in creierul copiilor care joaca jocuri video

Pentru fiecare grup, cercetatorii au evaluat performantele la doua task-uri menite sa reflecte abilitatea lor de a-si controla impulsurile si capacitatea de a memora informatii, dar au observat si activitatea lor cerebrala in timp ce indeplineau sarcinile.

Rezultatele au indicat faptul ca acei copii care joaca jocuri video au fost mai rapizi si mai eficienti la ambele teste, decat cei care nu s-au jucat niciodata. Si activitatea cerebrala a subiectilor din cele doua grupuri s-a dovedit a fi diferita.

Scanarile RMN analizate au relevat faptul ca acei copii care joaca jocuri video au o activitate mai intensa in regiuni ale creierului asociate cu atentia si memoria, decat cei din celalalt grup. In acelasi timp, amatorii de jocuri video au o activitate cerebrala mai mare in regiunea frontala a creierului, asociata cu indeplinirea unor sarcini cognitive, decat in regiunile responsabile cu vederea. Concret, copiii care joaca jocuri video devin mai eficienti in a-si controla impulsurile si a memora lucruri, timp ce zona responsabila cu procesarea imginilor poate functiona mai bine ca urmare a practicilor repetitive.

Studiul schimba ce stiam despre jocurile video

Desi studii anterioare au legat jocurile video cu o crestere a riscului de depresie, cu comportamente agresive si chiar cu gesturi violente, aceasta cercetare recenta le-a infirmat.

Copiii care joaca jocuri video cel putin trei ore pe zi au tendinta sa raporteze probleme mai mari de ordin comportamental sau de sanatate mentala, prin comparatie cu grupul celor care nu au jucat vreodata un joc video. Totusi, autorii studiului considera ca diferentele nu sunt semnificative din punct de vedere statistic. Concret, nu este posibil sa legam aceste tendinte in mod specific de jocurile video, dar nici nu putem exclude o legatura, ceea ce inseamna ca studiile in acest sens trebuie sa fie aprofundate.

Cercetatorii atrag atentia ca studiul nu permite analize tip cauza-efect. Adica nu se stie exact ce a fost mai intai: oul sau gaina. Poate ca nu jocurile video sunt cauza acestor diferente, ci poate ca tocmai aceste trasaturi ii fac pe unii copii sa se simta atrasi de jocurile video. De asemenea, beneficiile indicate de studiu nu trebuie folosite ca argument pentru a lasa copiii sa se joace mai mult si mai des pe computer, console sau telefoane mobile.

„Nu putem spune ca a juca in mod regulat jocuri video duce cu siguranta la performante neurocognitive superioare, dar este o descoperire incurajatoare, care trebuie investigata in continuare, pe masura ce copiii avanseaza spre adolescenta si viata de adult. Multi parinti sunt perocupati in zilele noastre de efectul jocurilor video asupra sanatatii si dezvoltarii copiilor si este important sa intelegem atat impactul pozitiv, cat si pe cel negativ al acestora”, spun dr. Bader Chaarani, liderul echipei de cercetatori.

Citeste si despre