De ce nu este bine sa iti presezi copilul sa aiba 10 pe linie

| | Actualizat: 2018-08-29 00:00:00

Cercetarile arata ca ceea ce crede copilul ca gandesti despre el are un rol important in modelarea sanselor sale de succes in viata si in dezvoltarea sa intr-un adult echilibrat, cu empatie, compasiune si increzator in propriile forte.

Daca cineva iti intreaba copilul ce crede el ca iti doresti tu mai mult, sa ia note bune la scoala sau sa invete cum sa fie bun cu cei din jurul sau, ce crezi tu ca ar raspunde prichindelul tau?

Atunci cand parintii isi preseaza copiii sa exceleze in activitati academice si mai ales daca pun accent pe notele mari si pe realizarile de la scoala in defavoarea abilitatilor sociale si a compasiunii, ei cresc nivelul de stres al copilului si pot sa inflenteze negativ succesul pe viitor al celor mici, sustine un studiu realizat de o Universitate din Statele Unite.

Dezavantajele presiunii de a excela la scoala

Avand in vedere ca presiunea de a avea succes in viata este mai mare ca niciodata, copiii din ziua de astazi se confrunta cu o competitie intensa la scoala, asa incat cercetatorii si-au propus sa afle care este rolul atitudinii parintilor asupra performantelor academice si a sanatatii psihologice a copiilor lor si au intrebat 506 elevi de clasa a VI-a care sunt primele trei lucruri pe care ei cred ca si le doresc parintii lor de la ei.

Trei dintre aceste valori au avut legatura cu succesul personal, cu notele bune si cu o cariera profesionala plina de realizari atunci cand devin adulti, iar trei valori tineau de compasiune si empatie fata de semenii lor. Cercetatorii au comparat raspunsurile celor mici cu rezultatele scolare ale acestora, analizand atat notele pe care le aveau la scoala, cat si modelul de comportament pe care il afisau.

Concluzia: atunci cand parintii pun presiune pe copii sa ia note mari la scoala si nu lasa de inteles celui mic cat de importanta este bunatatea, decenta si compasiunea in relatiile cu ceilalti, nu reusesc decat sa ii streseze pe copii si sa favorizeze aparitia anxietatii si a depresiei, a problemelor comportamentale si a lipsei de incredere in sine, ceea ce implicit va rezulta in note mai mici la scoala.

Copiii din scoala primara trec printr-o serie de schimbari, incercand sa isi dea seama cine sunt si ce cred despre lumea care ii inconjoara, iar atitudinea parintilor in aceasta perioada de tranzitie, modul in care ei insisi ii trateaza pe cei din jur, exemplele pe care le dau copiilor, stilul lor de parenting si felul in care privesc rezultatele academice, joaca un rol important in dezvoltarea copiilor lor.

Cum sa iti incurajezi productiv copilul

Incearca sa nu ii vorbesti constant celui mic despre cum trebuie sa munceasca din greu pentru ca daca tu esti un parinte care munceste, are o cariera frumoasa si un venit bun, nu este nevoie sa il presezi pe cel mic.

Actiunile tale sunt cele care stabilesc un model de comportament pentru copil, asa ca nu este nevoie sa ii tot repeti importanta obtinerii notelor mari la scoala. Sustine-ti copilul atunci cand intampina o problema si asigura-l ca trebuie sa fie mandru de eforturile depuse pentru a o rezolva.

Nu te concentra pe faptul ca trebuie sa fie cel mai bun

Copilul tau este deja stresat asa ca este important sa te concentrezi pe ce valori ar trebui sa aiba ca sa fie o persoana de succes si nu pe faptul ca trebuie sa obtina numai note mari la scoala; traieste intr-un mediu competitiv si toti ceilalti ii impun deja sa fie cel mai bun, de la tine are nevoie de sustinere si nu te critica.

Citeste si despre