Vacanta Laurei Cosoi in Portugalia alaturi de familie s-a transformat intr-o experienta tensionata, dupa ce o pana de curent majora a afectat intreaga Peninsula Iberica pe 28 aprilie.
Actrita a relatat pe pagina sa de Facebook cum a fost nevoita sa isi amane plecarea si sa se confrunte cu situatii neprevazute, pe care le descrie drept „momente apocaliptice”.
„Am trait si momente apocaliptice in Portugalia. Ajunsi la aeroport pentru a ne intoarce acasa, am descoperit ca era aparent o «pana de curent». Initial, am gestionat situatia bine, insa, cu timpul, ne-am dat seama ca problema era mult mai grava: zborurile au fost anulate, nu exista internet, plata cu cardul nu functiona, nu aveam cash, baile erau inchise, nu puteam rezerva o masina, telefoanele nu aveau semnal… si lista continua”, a scris Laura Cosoi.
Cu ajutorul unui prieten din Romania, familia a reusit sa obtina o masina inchiriata, printr-un roman aflat in Portugalia.
„In cele din urma, am reusit sa luam legatura cu Mihai, prietenul lui Cosmin din Romania, care ne-a ajutat sa inchiriem o masina. Un roman de acolo ne-a predat masina in «contul» lui, deoarece sistemele informatice nu functionau. Cu masina inchiriata, am mers la un supermarket unde, spre surprinderea noastra, am putut plati cu cardul fizic”, a adaugat ea.
Negocieri in miez de noapte pentru un loc unde sa doarma
Ajunsi in Troia, cu rezerve minime de combustibil si fara bani lichizi, Laura si familia au incercat sa se intoarca in vila in care statusera in zilele precedente. Fara internet sau mijloace de plata functionale, a fost nevoita sa convinga proprietarul sa le permita accesul din nou.
„Apoi ne-am indreptat din nou spre Troia, sperand sa reusim sa traversam cu bacul, desi nu mai aveam bani lichizi si nici suficient combustibil pentru a ocoli. Era deja noapte. Am negociat aproape o ora ca sa fim primiti inapoi in vila pe care o parasisem dimineata, in baza celor noua nopti petrecute deja acolo.
Epuizati, nemancati, stresati si cu patru copii zvapaiati, care nu intelegeau prea bine ce se intampla, am intrat in bezna vilei noastre. Cum am lasat bagajele jos, m-a cuprins o liniste de nedescris. Ma simteam din nou in siguranta. Am inchis ochii, i-am multumit lui Dumnezeu ca ne-a fost alaturi si, doua minute mai tarziu, s-a facut lumina. La propriu si la figurat”, a povestit Laura Cosoi.
Dupa o noapte agitata, vedeta si familia sa au reusit sa se intoarca in tara, imbarcandu-se marti seara in cursa spre Romania.