Laura Andresan, marturisiri cutremuratoare despre abuzurile din copilarie: 'Cum poti ierta un om care ti-a sfasiat viata?"

| | Actualizat: 2025-12-24 16:35:19

Laura Andresan a facut marturisiri dureroase despre abuzurile suferite in copilarie, povestind intr-un podcast cat de profund i-au marcat viata experientele traumatizante traite alaturi de unchiul ei.

Dupa o perioada controversata, ea a trecut printr-o schimbare majora si este in prezent psiholog, vorbind deschis despre drumul dificil al vindecarii.

Marturia Laurei Andresan despre abuzurile din copilarie

Invitata intr-un podcast, Laura Andresan a povestit ca a fost abuzata de unchiul ei, sotul matusii sale, sora tatalui ei, inca de la o varsta foarte frageda. Abuzurile s-au intins pe mai multi ani si au lasat urme adanci, care au determinat-o sa dezvolte mecanisme de aparare precum disocierea.

Ea a explicat ca procesul terapeutic a fost extrem de dificil si ca, nici in prezent, nu se simte complet vindecata. Laura a vorbit despre lupta continua cu frica si emotiile coplesitoare, marturisind ca, uneori, se teme sa nu se deconecteze de realitate atunci cand retraieste acele momente.

„Nu stiu ce inseamna sa te simti total vindecat. De multe ori ma rugam sa nu disociez, de frica si de intensitatea emotiilor. Am ajuns sa simt compasiune fata de mine, pentru ca nu e usor sa traiesti fara sa te simti viu in propria viata”, a spus ea.

Laura a mai mentionat ca unchiul ei nu mai este in viata si ca nu isi doreste sa transforme acest subiect intr-un scandal public. Se simte prinsa intre copilul care a trecut prin trauma si femeia adulta de astazi, care incearca sa-si imbratiseze si sa-si protejeze copilul interior, gandindu-se totodata si la durerea mamei sale.

„Cum poti ierta un om care ti-a sfasiat viata?”

In continuarea marturiei, Laura Andresan a recunoscut ca nu a reusit sa-si ierte agresorul si ca ranile nu s-au inchis complet. Ea a spus ca fiica ei, Maria, a avut un rol esential in supravietuirea ei emotionala si in dorinta de a merge mai departe.

„Cum poti ierta un om care ti-a sfasiat viata? Daca nu era Maria, cred ca nu as fi putut duce trauma asta. Fata mea m-a salvat si m-a obligat sa traiesc”, a declarat Laura.

Ea a mai adaugat ca experientele dureroase au influentat profund parcursul ei de viata si alegerile personale. Desi nu spune ca si-a iertat unchiul, considera ca judecata si iertarea lui trebuie lasate in seama unor forte mai mari decat ea.

Marturia Laurei Andresan este una dintre cele mai sincere si apasatoare, aducand in prim-plan trauma abuzului si lupta indelungata pentru vindecare si sens.

Citeste si despre