Prezent la gala Premiilor Gopo pentru a-i aduce un omagiu regizorului Dan Pita, Claudiu Bleont a avut un moment care a starnit reactii dure in spatiul public.
Actorul a fost acuzat ca si-a umilit fiica, Eva, pe scena Teatrului National, printr-un discurs considerat de multi lipsit de respect. Replica adresata fiicei sale a fost perceputa ca agresiva:
„Ea si-a ales toalele, nu mi-au placut. I-am zis: «Nu cumva sa ma faci de cacat, sa zici ceva, taci dracu din gura, esti alta generatie, nu va suport»”. In continuare, Bleont a declarat: „Mai, gandeste-te ca toti oamenii din sala asta au citit enorm, au facut scoala, nu stau ca prostii pe telefon. (…) Aude, dar nu-ntelege nimic”.
Dupa valul de critici, actorul si-a exprimat regretul intr-o postare pe Facebook
Criticat aspru pe retelele sociale, Claudiu Bleont a reactionat printr-o postare in care si-a recunoscut greseala si i-a cerut scuze fiicei sale.
„Marti seara, pe scena Premiilor Gopo, intr-un moment in care voiam sa impartasesc bucuria de a fi alaturi de fiica mea, am spus lucruri care au fost nepotrivite si au fost percepute ca fiind dureroase. Mi-am dat seama, privind inapoi, ca mi-am pus propriul copil intr-o situatie vulnerabila si ca, fara sa imi dau seama atunci, am transmis un mesaj lipsit de delicatete si empatie. Nu a fost intentia mea sa o discreditez pe Eva, nu imi doresc sa imi educ copilul prin mustrare publica. Imi asum felul in care am procedat”, a spus actorul.
El a continuat cu un mesaj emotional despre dragostea pe care i-o poarta fiicei sale:
„O iubesc enorm pe fiica mea. Este lumina mea, este sensul vietii mele, motivul pentru care vreau sa fiu un om mai bun. Este iubirea mea primordiala, dovada stand si prenumele pe care i l-am ales. Ea este cea dintai pentru mine, inainte de toate.”
“Daca am facut-o sa se simta inconfortabil, imi pare rau”
Claudiu Bleont si-a exprimat dorinta de a repara greseala si a subliniat ca orice parinte poate gresi, insa ceea ce conteaza este felul in care raspunzi acestor situatii.
„Ca parinte, in dorinta de a o ghida, de a-i vorbi despre responsabilitate, despre efort si valori, uneori se pot spune lucruri intr-un mod care nu ajuta, ci raneste. Iar cand realizezi asta, din dragoste adevarata, faci ceea ce trebuie, iti ceri iertare. Asa cum am spus si in privat, spun acum si public, imi pare rau.
Daca am facut-o sa se simta inconfortabil, daca am pus presiune sau daca am transmis altceva decat dragostea mea pentru ea, imi pare rau. In fata tuturor, ii cer iertare in primul rand ei. Ii sunt dator cu asta, inainte de orice.”
Actorul a incheiat cu o reflectie asupra rolului de parinte si cu un apel la empatie:
„Sunt tata, sunt om. Si, ca orice om, am si momente mai putin bune. Important este ce facem dupa, ne asumam, invatam si ne corectam. Voi face tot ce tine de mine pentru a repara ce poate fi reparat, pentru a fi mai atent, mai prezent si mai bun. Imi asum aceasta intamplare, sunt tatal Evei, cu intrebarile si raspunsurile pe care le naste aceasta conditie.”
„Uneori, din prea multa grija, se poate naste o forma nepotrivita, chiar daca fondul ramane unul sincer – dorinta profunda de a face bine copilului tau. Nu exista retete perfecte pentru a fi parinte, cred cu tarie in sinceritate, in responsabilitate si in efortul constant de a deveni mai bun. Pentru copilul meu, pentru mine si pentru lumea in care traiesc”.