Tragedia Madalinei, tanara de 29 de ani care a murit la scurt timp dupa ce a nascut primul ei copil la spitalul privat Armonia din Constanta, a declansat o serie de controale dure din partea autoritatilor sanitare.
Verificarile au scos la iveala posibile nereguli administrative si lipsa unor documente esentiale privind probele de autocontrol, fapt care pune sub semnul intrebarii siguranta pacientilor tratati in unitatea medicala.
Spitalul din Constanta, vizat pentru posibila inchidere
Sotul tinerei sustine ca a fost pus sa semneze in numele sotiei un refuz pentru o interventie chirurgicala de urgenta, in timp ce aceasta sângera pe masa de nastere.
„M-au pus sa semnez o foaie A4 ca ne asumam sa nu acceptam histerectomia si chiar si decesul. Eu sa semnez in numele ei. In starea aceea, am incercat sa le explic ca vrem sa salvam viata ei, ca are doar 29 de ani, dar mi-au spus sa semnez, ca oricum vor rupe foaia dupa aceea”, a declarat barbatul, potrivit Digi24.
Pe document scria: „Subsemnatul L. Madalina refuz interventia chirurgicala de histerectomie de necesitate, pe propria raspundere. Mi-au fost explicate riscurile, inclusiv cel de deces.”
Jurnalista Carla Cristina Tanasie a ridicat intrebarea daca nu cumva medicii au dorit sa se acopere legal cu semnatura, desi Madalina nu semnase pentru aceasta procedura la momentul internarii.
Ce au descoperit inspectorii sanitari
Ministerul Sanatatii a transmis ca spitalul Armonia nu a putut prezenta buletinele de analiza pentru toate probele de autocontrol, conform planului anual de prevenire si control al infectiilor asociate actului medical.
Inspectorii DSP au aplicat o amenda de 30.000 de lei, iar ministrul Sanatatii, Alexandru Rogobete, a dispus extinderea controlului si verificarea modului de autorizare a clinicii. De asemenea, Corpul de Control analizeaza posibilitatea suspendarii sau inchiderii activitatii spitalului pana la remedierea problemelor.
Conducerea unitatii medicale sustine ca sectia ATI este complet functionala, ca autorizatia a fost reinnoita in martie 2025, iar transferul pacientei la Spitalul Judetean Constanta s-a facut din motive medicale, pentru o interventie complexa.
Ancheta continua. Familia cere dreptate
Atat Ministerul Sanatatii, cat si DSP Constanta verifica toate aspectele privind dotarile, autorizarea si conduita medicilor implicati. Colegiul Medicilor va analiza separat modul in care a fost gestionata nasterea si decizia medicala din timpul interventiei.
Familia Madalinei ramane devastata si cere raspunsuri clare, in timp ce opinia publica urmareste cu atentie desfasurarea anchetei. Cazul a reaprins dezbaterea despre siguranta pacientilor in spitalele private si necesitatea unor controale mai stricte in unitatile care desfasoara proceduri chirurgicale majore.
Autoritatile urmeaza sa decida daca spitalul Armonia isi va putea relua activitatea sau daca va ramane inchis temporar, pana la clarificarea tuturor suspiciunilor.