Imaginile cu Lamine Yamal si fratiorul sau au emotionat milioane de oameni. Momentul surprins imediat dupa castigarea Cupei Mondiale

| | Actualizat: 2026-07-20 21:27:42

Lamine Yamal nu a sarbatorit singur unul dintre cele mai importante momente din cariera sa. Dupa ce Spania a cucerit titlul mondial in urma victoriei cu 1-0 impotriva Argentinei, pe gazon a aparut cel mai mic si, poate, cel mai mare sustinator al fotbalistului: fratiorul sau, Keyne, in varsta de doar trei ani.

Imaginile surprinse imediat dupa fluierul final au devenit virale pe retelele sociale si au impresionat milioane de fani din intreaga lume.

Keyne a alergat direct in bratele lui Lamine Yamal

La cateva clipe dupa ce Spania a devenit campioana mondiala, micutul Keyne a intrat pe teren purtand tricoul rosu cu numarul 19, acelasi purtat de fratele sau.

Intr-un videoclip distribuit masiv pe retelele sociale, copilul este vazut alergand spre Lamine Yamal, tinand in mana o bucata din plasa portii, pastrata ca suvenir dupa finala disputata la New York.

Fotbalistul l-a ridicat imediat in brate si l-a imbratisat, iar cei doi au sarbatorit impreuna triumful Spaniei. Alte fotografii ii arata pozand alaturi de trofeul Cupei Mondiale, imagini care au fost apreciate de milioane de utilizatori.

Familia i-a fost alaturi la cea mai importanta finala

Keyne a urmarit meciul din tribune alaturi de mama sa, Sheila Ebana, venita special pentru a fi prezenta la finala.

Pentru acest moment, Sheila a ales o tinuta creata de Marc Jacobs, completata de tricoul cu numarul 19 al fiului sau si de o geanta personalizata cu numele si numarul lui Lamine Yamal.

In tribune s-au aflat si alte persoane apropiate fotbalistului, printre care Sohaib, prietenul sau din copilarie, cu care a crescut in cartierul Rocafonda din Mataro. Cei doi sunt atat de apropiati incat sunt considerati de multi ca fiind frati.

La meci au mai fost prezenti tatal lui Keyne, partenerul Sheilei, precum si Mohamed Abde, varul lui Lamine Yamal.

@deportesrcn Keyne y Lamine Yamal, la sensación en la Copa del Mundo de la FIFA. Este fue el reencuentro entre ambos, luego del título de la Selección España ����. #HoyRespiroMundial #TikTokDeportes #FIFAWorldCup ♬ sonido original - Deportesrcn

Lamine Yamal: „Fratele meu este totul pentru mine”

Nu este pentru prima data cand tanarul fotbalist vorbeste despre legatura speciala pe care o are cu fratiorul sau.

La conferinta de presa organizata dupa partida dintre Spania si Austria de la Cupa Mondiala, Lamine Yamal a explicat cat de mult inseamna familia pentru el.

„Ma emotioneaza sa-mi vad fratele fericit, sa-mi vad mama traind viata la care a visat mereu. Pana la urma, asta imi doresc cel mai mult. Este cel mai mare vis al unui copil, dincolo de fotbal si de orice altceva. (...) Fratele meu este totul pentru mine. Este ca si cum ar fi propriul meu fiu si sunt topit dupa el”, a declarat fotbalistul.

Declaratia, dar si imaginile cu cei doi imbratisandu-se pe gazon dupa castigarea Cupei Mondiale, au fost distribuite de milioane de ori si au devenit unele dintre cele mai emotionante momente ale turneului.

Citeste si despre