Fiul lui Mihai Leu, implicat intr-un accident grav la Super Rally Timisoara

| | Actualizat: 2025-08-09 13:40:43

Marco Leu, fiul regretatului campion Mihai Leu, a trecut prin momente dramatice in timpul sesiunii de calificari de la Super Rally Timisoara.

Pilotul a pierdut controlul bolidului, a rupt un parapet din beton si a fost proiectat intr-un alt autoturism aflat la incarcat. Impactul a avariat grav masina, iar copilotul a fost transportat de urgenta la spital.

O competitie dedicata lui Mihai Leu

Pe 8 si 9 august, Timisoara gazduieste o noua etapa a Campionatului National de Super Rally powered by Superbet, eveniment aflat la a treia editie in orasul de pe Bega. Competitia reuneste 26 de piloti de top din intreaga tara, pe un traseu urban spectaculos cu startul in Piata Iancu Huniade si parcul service in parcarea Modex.

Editia din acest an ii este dedicata fondatorului competitiei, Mihai Leu, una dintre legendele motorsportului romanesc.

Traseu spectaculos si acces gratuit pentru public

Circuitul temporar traverseaza Bulevardul I.C. Bratianu si strada Michelangelo, iar fiecare mansa cronometrata este parcursa de trei ori, testand viteza, tehnica si anduranta pilotilor.

Accesul publicului este gratuit, zona centrala a orasului transformandu-se intr-un adevarat festival al pasionatilor de motorsport. Startul oficial a avut loc pe 8 august, in Piata Libertatii, cu prezentarea echipajelor. Pe 9 august sunt programate antrenamentele, sesiunile de recunoastere si mansele oficiale, incepand cu ora 14:00. Festivitatea de premiere este programata la ora 16:00, in Parcul Service.

Competitia se desfasoara sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv (FRAS) si este organizata cu sprijinul Profi, AMC Racing si Superbet, alaturi de partenerii Visit Timis, Consiliul Judetean Timis, Agentia Nationala pentru Sport, UniCredit Leasing, Omniasig, Iulius Town, A24 Assistance, Ibis Hotels, United Media si Ados Fresh.

Citeste si despre