Au plecat in vacanta pentru o croaziera si s-au intors acasa cu un bebelus. Doi tineri au aflat ca vor deveni parinti cu doar cateva ore inainte de na

| | Actualizat: 2026-07-20 20:59:44

Vacanta unui cuplu din statul american Rhode Island s-a transformat intr-un eveniment pe care nu il vor uita niciodata. Cei doi au ajuns in Florida pentru a petrece cateva zile inainte de o croaziera spre Mexic, insa planurile le-au fost date complet peste cap dupa o vizita neasteptata la spital.

Totul a inceput cand Lauren Siwinski a acuzat dureri puternice de abdomen. Convinsa ca este vorba despre o problema digestiva, femeia s-a prezentat la o unitate medicala din apropiere pentru un consult. Medicii au descoperit insa ceva cu totul neasteptat: era insarcinata si deja intrase in travaliu.

La aproximativ 12 ore dupa ce au primit vestea, Lauren si logodnicul ei, Gary "David" Glenn, si-au tinut pentru prima data fiul in brate. Baietelul, pe care l-au numit Sebastian, s-a nascut sanatos, desi parintii nu stiau pana atunci ca urmeaza sa aiba un copil.

Femeia spune ca nu a avut niciun simptom de sarcina

Lauren Siwinski a povestit ca nu a observat niciun semn care sa o faca sa creada ca este insarcinata. Ea a declarat ca lua anticonceptionale si nu a avut greturi, oboseala sau alte simptome specifice unei sarcini.

„Nu am avut absolut niciun simptom. Nu aveam nicio idee ca exista un copil in mine”, a declarat tanara pentru presa locala.

Partenerul ei a spus ca vestea a fost un soc total, mai ales ca cei doi mergeau impreuna la sala, iar nimic nu le sugerase ca vor deveni parinti peste doar cateva ore.

Croaziera a fost, evident, anulata, iar familia a ramas in Florida pana la obtinerea certificatului de nastere al bebelusului si organizarea intoarcerii acasa.

Ce este sarcina criptica

Medicii au explicat ca este vorba despre o sarcina criptica, o situatie rara in care femeia nu stie ca este insarcinata pana in ultimele saptamani de sarcina sau chiar pana in momentul nasterii.

Potrivit specialistilor, o astfel de sarcina poate aparea atunci cand simptomele sunt foarte reduse sau absente, menstruatiile par sa continue ori sunt confundate cu alte sangerari, iar cresterea abdomenului este minima sau atribuita altor cauze. Din acest motiv, unele femei afla ca sunt insarcinate abia atunci cand ajung la spital cu contractii sau dureri abdominale intense.

Desi este considerata neobisnuita, sarcina criptica este un fenomen cunoscut in practica medicala. In astfel de cazuri, nasterea poate veni ca un soc atat pentru mama, cat si pentru familie, iar adaptarea la noua situatie are loc intr-un timp extrem de scurt.

Citeste si despre