Intr-o lume in care tragediile si abuzurile asupra copiilor ies tot mai des la suprafata, reactia noastra instinctiva este, adesea, una de revolta.
Vedem stiri despre copii maltratati sau chiar ucisi si simtim nevoia sa condamnam – rapid, ferm si fara drept de apel.
Dar ce se afla dincolo de aceste fapte greu de conceput? Ce anume determina un om sa devina agresorul unui copil nevinovat? Si, mai ales, ce facem noi, ca societate, pentru a preveni astfel de suferinte?
Usor e sa pui etichete. Greu e sa intelegi
Ne e usor sa spunem „monstru”, „criminal” sau „inuman” cand auzim de cineva care abuzeaza un copil. Aceste cuvinte exprima repulsia noastra fireasca fata de un rau profund. Insa etichetele ne ofera si o forma de distantare. Ne asiguram, indirect, ca „noi nu suntem ca ei”. Dar realitatea e mai complicata.
Adevarul este ca, in spatele fiecarui gest de cruzime, se poate ascunde o poveste de suferinta, de traume nerezolvate, de abandon sau lipsa de iubire. Nu este o justificare, ci o invitatie la intelegere.
Nu inseamna sa nu condamnam faptele, ci sa ne intrebam si ce am fi putut face pentru a le preveni. Cat de des alegem sa fim indiferenti, sa trecem pe langa un om in suferinta fara sa-l vedem cu adevarat?
Nu suntem judecati doar pentru raul pe care il facem
In traditia crestina dar si in multe alte sisteme morale omul nu este judecat doar pentru raul pe care l-a facut, ci si pentru binele pe care putea sa-l faca si nu l-a facut. Este o perspectiva profunda si adesea ignorata. Pentru ca a face bine cere efort, cere implicare, cere curaj. De multe ori, e mai simplu sa ne retragem in zona de confort, sa spunem ca „nu e treaba mea”.
Dar filantropia crestina, de exemplu, nu este un sentiment pasager de mila. Ea este dragoste manifestata in fapte. Este acea forta tacuta, dar puternica, ce se apleaca asupra celui cazut, fara sa astepte aplauze. Este zambetul oferit unui copil trist.
Este sprijinul oferit unui parinte coplesit. Este vocea care spune „nu esti singur”, intr-o lume care urla „descurca-te singur”.
Cand facem bine, sa nu cautam rasplata
Si poate cel mai greu dintre toate: sa facem bine fara sa asteptam nimic in schimb. Sa nu ne dorim recunostinta, glorie sau recompensa. Sa facem bine pentru ca este firesc, pentru ca este ceea ce defineste umanitatea noastra.
O intamplare simpla, dar cu valoare profunda, o ilustreaza perfect. Maica Tereza, in timp ce ingrijea leprosi pe strazile Calcuttei, a fost abordata de un occidental care i-a spus:
„Maica Tereza, eu n-as face treaba asta murdara nici pentru un milion de dolari!”
La care ea a raspuns, senin:
„Nici eu, te rog sa ma crezi.”
Aceasta este esenta binelui adevarat: nu se face pentru o recompensa, ci din iubire curata. Din dorinta sincera de a vindeca, de a aduce lumina acolo unde este intuneric. Iar binele facut astfel nu moare niciodata.
Poate ca nu-l vedem imediat, dar el rodeste in timp, in suflete, in comunitati, in vieti salvate.
Un apel la constiinta
Asadar, sa nu ne oprim doar la a condamna raul. Sa ne intrebam: ce putem face pentru a preveni suferinta?
Cum putem ajuta un copil, un parinte, o familie sa nu ajunga la limita? Poate fi vorba de o vorba buna, de o mana intinsa, de o donatie sau pur si simplu de a asculta, fara judecata.
Sa ne amintim ca binele nu are nevoie de scena. Are nevoie doar de o inima deschisa.
Foto: Freepik.com