A fi atent la nevoile copilului este una dintre cele mai importante responsabilitati ale unui parinte. Insa, uneori, dorinta de a proteja copilul si de a preveni orice greseala poate merge prea departe. Asa apare ceea ce psihologii si specialistii in parenting numesc „parenting elicopter” sau parinti-elicopter.
Termenul descrie parintii care sunt permanent atenti la ceea ce face copilul, intervin frecvent in problemele lui si incearca sa elimine cat mai multe dificultati, esecuri sau situatii neplacute din viata acestuia.
Desi intentia este, de cele mai multe ori, una buna, supracontrolul poate influenta modul in care copilul invata sa ia decizii, sa gestioneze frustrarile si sa devina independent.
Ce inseamna „parinte-elicopter”?
Expresia „parinte-elicopter” vine din ideea unui elicopter care pluteste permanent deasupra copilului, supraveghind fiecare miscare si intervenind imediat atunci cand apare o problema.
Un parinte implicat este atent la copil, ii ofera sprijin si stabileste limite sanatoase. Un parinte-elicopter poate ajunge insa sa faca lucruri pe care copilul le-ar putea face singur sau sa intervina in situatii in care copilul ar avea nevoie de ocazia de a invata din propria experienta.
De exemplu, un astfel de parinte poate:
-
sa rezolve imediat orice conflict al copilului;
-
sa ii organizeze in detaliu programul;
-
sa ia decizii in locul lui;
-
sa intervina permanent in activitatile scolare;
-
sa verifice constant temele si rezultatele;
-
sa aleaga prietenii, activitatile sau preocuparile copilului;
-
sa evite orice situatie in care copilul ar putea esua;
-
sa ofere solutia inainte ca micutul sa incerce sa rezolve singur problema.
Diferenta importanta este intre sprijin si control. Copilul are nevoie de un adult care sa il ghideze, nu de unul care sa ii rezolve permanent problemele.
De ce devin unii parinti parinti-elicopter?
Comportamentul de tip „elicopter” nu apare, de regula, din lipsa de iubire sau din intentia de a face rau copilului. Dimpotriva, la baza lui se afla adesea grija si dorinta de protectie.
Printre motivele care pot contribui la acest stil de parenting se afla:
-
teama ca micutul ar putea suferi;
-
anxietatea parintelui;
-
dorinta de a evita esecurile copilului;
-
presiunea legata de performanta scolara;
-
experientele dificile pe care parintele le-a avut in propria copilarie;
-
nevoia de control;
-
sentimentul ca un copil bun trebuie sa aiba rezultate foarte bune;
-
compararea permanenta cu alti copii;
-
teama de judecata celor din jur.
Uneori, parintele incearca sa ii ofere copilului oportunitatile pe care el insusi nu le-a avut. Alteori, incearca sa il protejeze de experiente neplacute prin care a trecut personal.
Primele semne ca un parinte devine „elicopter”
Comportamentul de supraprotectie poate fi greu de observat, mai ales atunci cand este confundat cu implicarea.
Cateva semne pot indica faptul ca parintele intervine prea mult:
1. Rezolvi problemele copilului inainte ca el sa incerce
Daca micutul intampina o dificultate, primul impuls este sa intervii si sa rezolvi situatia in locul lui.
De exemplu, daca nu reuseste sa construiasca un turn din cuburi, in loc sa il lasi sa incerce alte variante, ii arati imediat cum sa faca.
2. Nu il lasi sa faca greseli
Greseala este una dintre modalitatile prin care copiii invata. Daca fiecare eroare este prevenita sau corectata imediat, copilul poate avea mai putine ocazii de a descoperi singur ce functioneaza si ce nu.
3. Controlezi excesiv activitatile copilului
Un program foarte incarcat, stabilit in intregime de parinte, poate lasa putin loc pentru initiativa copilului.
Joaca libera, explorarea si alegerea unor activitati potrivite varstei sunt importante pentru dezvoltarea autonomiei.
4. Intervii in conflictele dintre copii
Este firesc sa intervii atunci cand un copil este in pericol sau cand situatia depaseste capacitatea lui de gestionare. Insa nu orice disputa necesita interventia imediata a adultului.
Copiii pot invata treptat sa negocieze, sa isi exprime emotiile si sa caute solutii.
5. Iti este greu sa spui „nu”
Parintele-elicopter poate incerca sa elimine orice frustrare din viata copilului.
Dar frustrarea, atunci cand este potrivita varstei si copilul este sustinut de adult, face parte din procesul normal de invatare.
Cum influenteaza parentingul-elicopter dezvoltarea copilului?
Copiii au nevoie de protectie, dar si de oportunitati de a explora lumea. Autonomia se construieste treptat, prin experiente potrivite varstei.
Atunci cand parintele intervine permanent, copilul poate avea mai putine ocazii sa exerseze anumite abilitati.
Independenta
Un copil caruia i se rezolva constant problemele poate avea mai putine ocazii sa invete sa se descurce singur.
Pe masura ce creste, este important sa primeasca responsabilitati adaptate varstei.
Capacitatea de a lua decizii
Deciziile mici sunt o forma de exercitiu. Ce haine sa poarte dintre doua variante, ce carte sa citeasca sau cum sa isi organizeze o parte din timp sunt exemple de alegeri pe care copilul le poate face, in functie de varsta.
Gestionarea frustrarii
Nu toate lucrurile pot iesi asa cum isi doreste copilul. Daca parintele intervine de fiecare data pentru a elimina dezamagirea, copilul poate avea mai putine ocazii de a invata sa gestioneze emotiile dificile.
Increderea in propriile forte
Atunci cand copilul reuseste singur sa rezolve o problema, chiar si una mica, experienta ii transmite mesajul: „Pot sa fac asta.”
Aceste experiente contribuie treptat la dezvoltarea increderii in propriile capacitati.
Parentingul-elicopter poate afecta relatia parinte-copil?
Un control excesiv poate produce tensiuni, mai ales pe masura ce copilul creste si incepe sa isi doreasca mai multa autonomie.
In adolescenta, nevoia de independenta devine mai puternica. Un parinte care a fost obisnuit sa controleze toate aspectele vietii copilului poate avea dificultati in a face trecerea de la control la ghidare.
Este important ca libertatea oferita copilului sa creasca odata cu varsta si cu capacitatea sa de a lua decizii responsabile.
Diferenta dintre protectie si supraprotectie
Protectia este necesara. Un copil mic nu poate evalua singur toate pericolele si are nevoie de un adult care sa stabileasca limite si sa il protejeze.
Supraprotectia apare atunci cand interventia adultului depaseste ceea ce este necesar pentru siguranta copilului.
De exemplu, este normal sa tii copilul de mana atunci cand traverseaza strada. Este diferit sa alegi in locul lui fiecare activitate, sa ii rezolvi fiecare conflict sau sa nu ii permiti niciodata sa incerce ceva nou de teama ca ar putea gresi.
Cum poate deveni parintele mai putin controlator?
Schimbarea nu trebuie sa fie brusca. Parintele poate incepe cu pasi mici.
Lasa copilul sa incerce
Atunci cand situatia este sigura, asteapta cateva momente inainte de a interveni. Observa daca poate gasi singur o solutie.
Pune intrebari in loc sa oferi imediat solutii
In loc sa spui „Fa asa”, poti intreba:
„Ce crezi ca ai putea incerca?”
„Ce alta varianta mai ai?”
„Cum ai putea rezolva problema?”
Aceste intrebari il ajuta pe copil sa gandeasca si sa caute singur solutii.
Accepta greselile potrivite varstei
O greseala nu inseamna automat un esec. Ea poate deveni o ocazie de invatare.
Parintele poate discuta cu copilul despre ceea ce s-a intamplat si despre ce ar putea incerca data viitoare.
Ofera alegeri limitate
Copiii au nevoie de limite, dar pot primi si posibilitatea de a alege.
De exemplu: „Vrei tricoul albastru sau pe cel verde?” sau „Preferi sa citim povestea acum sau dupa baie?”
Astfel, copilul invata treptat sa ia decizii.
Invata sa tolerezi disconfortul copilului
Este dificil pentru un parinte sa isi vada copilul dezamagit, trist sau frustrat. Totusi, nu orice emotie neplacuta trebuie eliminata imediat.
Uneori, cel mai bun ajutor este sa fii prezent si sa spui: „Inteleg ca esti suparat. Sunt aici daca ai nevoie de mine.”
Ce rol are parintele in dezvoltarea copilului?
Rolul parintelui nu este sa elimine toate obstacolele din calea copilului, ci sa ii ofere un mediu sigur in care acesta sa poata invata, explora si deveni treptat independent.
Un copil are nevoie de:
-
siguranta;
-
afectiune;
-
limite clare;
-
incurajare;
-
oportunitati de explorare;
-
responsabilitati potrivite varstei;
-
libertatea de a face alegeri;
-
sprijin atunci cand intampina dificultati.
Parentingul echilibrat inseamna sa stii cand sa intervii si cand sa faci un pas inapoi.
Parintele perfect nu exista
Este important ca parintii sa nu transforme conceptul de „parinte-elicopter” intr-un motiv de vinovatie.
Orice parinte poate deveni, in anumite situatii, mai protector sau mai controlator. Oboseala, stresul, teama si contextul familial pot influenta comportamentul de la o zi la alta.
Scopul nu este ca parintele sa nu intervina niciodata, ci sa invete sa adapteze interventia la varsta, nevoile si capacitatile copilului.
Parintii-elicopter pornesc, de cele mai multe ori, de la o intentie buna: aceea de a-si proteja copilul si de a-i asigura cele mai bune sanse. Insa atunci cand interventia adultului devine permanenta, copilul poate avea mai putine oportunitati de a invata sa ia decizii, sa gestioneze frustrarile si sa rezolve singur probleme.
Un copil are nevoie nu doar de protectie, ci si de spatiu pentru a explora lumea. Pe masura ce creste, rolul parintelui se poate transforma treptat din cel de „protector” in cel de ghid si partener de incredere.
A-l lasa pe copil sa incerce, sa greseasca si sa gaseasca propriile solutii, atunci cand situatia este sigura si potrivita varstei, este una dintre modalitatile prin care il putem ajuta sa devina un adult autonom si increzator.
Foto: magnific.com