Incurajeaza-ti copilul sa citeasca. Pentru binele lui viitor!

| | Actualizat: 2021-03-22 12:40:56

Citirea cartilor pe hartie este un obicei care pierde teren in favoarea tabletelor si a eBook-urilor. Cu toate acestea, spun specialistii, in cazul copiilor nostri, aceasta practica ar trebui sa fie incurajata puternic, pentru ca este un element esential care il va ajuta sa aiba succes in viitor.

Este greu sa facem abstractie de tehnologiile care de multe ori ne fac viata mai usoara. Inainte, parintii isi adormeau copiii citindu-le povesti din carti. In prezent, multi copii sunt mai degraba obisnuiti cu forme de divertisment precum desenele animate si jocurile pe calculator sau tableta. Insa un studiu realizat de trei universitati australiene a stabilit ca cei mici ar prefera sa citeasca povesti tiparite pe hartie decat carti electronice. Acelasi studiu a constatat ca un copil citeste cu atat mai putin cu cat are mai mult acces la dispozitivele electronice. Solutia pentru a depasi aceasta problema ar fi sa ne incurajam copiii sa citeasca povesti pe hartie. 

Cartile contribuie la succesul in viata

O spun multe minti luminate. De exemplu, Bill Gates și Jeff Bezos sunt printre cei care spun ca in spatele oricarui mare antreprenor sta o lista lunga de carti. Exista multe modalitati pentru a-i stimula pe cei mici sa invete, iar cartile fac parte dintre ele. Cum alegi cele mai potrivite carti pentru copii?

Le citim copiilor de cand sunt bebelusi?

Bineinteles, carti adaptate varstei. Nu ezita sa ii oferi carti bebelusului tau. Chiar daca nu poate citi, simplul fapt de a le atinge si a le rasfoi il familiarizeaza cu ele. In plus, povestile au adesea o dimensiune psihologica care ii ajuta pe copii sa treaca peste momente dificile. 

Incepand cu varsta de trei luni, poti alege cartile tactile, din diverse tesaturi, plastic, burete sau in format mini, cu foi din carton si poze mari si colturi care nu il pot rani ori albume cu sunete sau muzica. La aceasta varsta, „a citi” este mai presus de toate o experienta senzoriala. 

In jurul varstei de opt-zece luni, bebe incepe sa inteleaga semnificatia primelor cuvinte. Este momentul perfect pentru a introduce cartea cu imagini traditionale, cu povesti foarte scurte care ii permit sa redescopere elementele familiare din viata sa de zi cu zi si il ajuta sa asimileze vocabularul de baza. Povestile reale trebuie sa aiba o structura logica si personaje cunoscute, precum animale, jucarii si parinti. Citeste-i povesti, dar lasa intotdeauna cartile la dispozitia lui, pentru a le folosi in felul sau, asa cum face cu jucariile. 

Intre varsta un an si pana la doi ani, merg povesti ceva mai lungi, care nu sunt doar o reflectare a realitatii sale. A citi inseamna a evada, iar acest lucru este valabil si pentru copiii nostri. Nu exclude povestile putin triste, care evoca notiunile pierderii si abandonului, pentru ca, atunci cand aude de finalurile fericite, copilul se simte linistit si va face fata absentelor parintelui cu mai mult calm. Sa spunem ca au efect terapeutic. Alege carti cu grafica, culori si format surprinzatoare si nu exagera cu cele din carton tare, pentru ca cel mic trebuie sa invete sa rasfoiasca pagini de hartie reale.

De la doi ani, copilul prefera povestile putin mai structurate, cu cuvinte noi, cu verbe la viitor si trecut, fraze cunoscute, ca „a fost odata”, care introduc notiunea de timp. Povestile pot include diversiuni, umor si lupta dintre bine si rau. In jurul varstei de doi ani, copilul are tendinte distructive. Victoria binelui ii poate oferi certitudinea ca furia lui nu ii va rani pe cei pe care ii iubeste.

Si pentru copiii mai mari?

Dupa varsta de patru ani, vom continua sa citim celui mic o carte la alegerea lui sau a noastra. Daca volumul este mai mare, poti citi cate un capitol sau cate zece pagini, cu oprire la un punct cheie, astfel incat sa astepte cu nerabdare continuarea. 

Cu un copil mai mare, o solutie interesanta poate sa fie la librarie ori la biblioteca: il lasam sa rasfoiasca ce carti vrea, cat timp vrea, in liniste. Si, mai presus de toate, nu-l fortam sa faca anumite alegeri, indiferent ca ia doar benzi desenate, manga, reviste sau carti sub nivelul sau de dezvoltare. Important este ca ii place sa citeasca. 

Noi, parintii, le suntem modele in toate aspectele vietii. Daca noi citim, si ei vor citi. 

Unui adolescent i se poate face abonament la biblioteca drept cadou. Putem opta pentru carti ca recompensa sau dar oferit cu diverse ocazii. Un exemplu de cadou pot fi cartile dupa care s-au facut filme, precum „Charlie si fabrica de ciocolata”, „Cronicile din Narnia”, „Harry Potter” sau „Fiicele doctorului March”. Apoi vizionam filmul impreuna.

Pentru a rezuma, profita de orice oportunitate pentru a introduce cartile in viata copilului si propune idei, fara a insista sau impune, pentru a nu-l bloca. 

 

Sursa foto: Unsplash

 

Citeste si despre