Distrati-va impreuna... gatind
Instaleaza-i micutului tau o mini-bucatarie chiar in bucataria casei, langa tine, in timp ce tu pregatesti masa. Nu numai ca iti vei putea vedea de ale tale, dar micutul tau va fi ocupat sa te imite - cu ustensilele lui de jucarie - cum toci ceapa, rosia sau morcovii. Te poti distra copios punandu-i din cand in cand intrebari despre ce gateste, ce taie, ce gust are si asa mai departe. Este o activitate amuzanta si totodata educativa, mult mai interesanta decat televizorul, care nu il invata nimic folositor pe copil.
Creatii mici si mari... din plastilina
Plastilina este una dintre materialele dedicate jocului copiilor extrem de atragatoare pentru ei. O pot modela in fel si chip, pot crea diverse obiecte si lucruri, dupa bunul plac si libera imaginatie. Poti aseza prichindelul langa tine, fie ca esti in bucatarie, sufragerie sau dormitor si il poti lasa sa isi etaleze maiestria in creatiile artistice din plastilina.
Desene sau mazgaleli - "arta" moderna a micutului tau
O alta activitate care ar putea face cu ochiul micutului tau in timp ce tu faci treaba prin casa este desenatul. Fie ca e vorba de o carte de colorat sau ca isi pune imaginatia la contributie si fac creatii proprii, este posibil ca aceasta activitate sa il tina concentrat la fel de mult timp cat l-ar tine si tv-ul.
Strategii, aventura, emotii - jocuri de societate carora nu le poate rezista
Intalnirea cu eroii preferati... printre paginile cartilor
Daca e suficient de maricel si stie sa citeasca carticele simple, pentru copii mici, nu ezita sa il cooptezi in aceasta activitate extrem de benefica in dezvoltarea lui. Aventurile din carticele sunt mult mai frumoase si mai captivante, iar micutii isi dezvolta astfel cititul. In plus, imaginile cu care sunt dotate aceste carticele fac deliciul prichindelului. Invata-l sa iubeasca cartile inca de cand este mic, iar televizorul va deveni istorie pentru el!
Libertate de miscare, la plimbare in parculet
Decat sa il lasi in fata televizorului si sa ii hranesti dependenta pentru acesta, mai bine iesi cu el la aer liber si lasa-l sa isi consume energia si sa se relaxeze alaturi de alti copii. Daca este suficient de maricel si tu esti foarte ocupata, poti ruga o buna prietena de-a ta cu care iesi adesea in parculet si are copil sa il ia si pe el la plimbare in acea zi. Daca micuti sunt buni tovarasi de joaca, nu va avea nicio problema in a se duce. Iar in acest timp iti poti rezolva toate treburile!
Si... azi ce mai inventam?!
"In pielea carui personaj intram astazi?"
Jocurile de rol... aceasta metoda unica de a-i invata pe micuti o multime de lucruri si de a va distra copios deghizandu-va in tot felul de personaje sau meserii. De exemplu, il poti provoca sa fie un cantaret si sa-ti fredoneze cateva piese sau un dansator ori un actor. Sau pur si simplu sa se puna in pielea eroului preferat de poveste si sa iti povesteasca cat de curajos e el. Ce va veti mai distra! Iar tu vei putea intre timp sa faci si curatenia pe care nu o mai poti amana. Iar televizorul poate sa stea stins mult si bine!