Episodul 2: Pe drum

| | Actualizat: 2017-08-16 00:00:00

Cu cardul in portofel si cu crema de maini, oja si strugurelul in rucsacul ei roz cu printese kitschoase, reusim sa trecem si de prima intersectie. Si de a doua. Si de a treia. Gata, nu mai suntem in pericol de a ne reintoarce acasa, asa ca rasuflam usurati.

Ne asteapta un drum de o ora si jumatate, deci cat de cat scurt. De fapt, lungimea perceputa a drumului e fix subiectiva si depinde de numarul de intrebari de tipul "cat mai avem" pe care le primesti si de numarul melodiilor pe care le asculti pe susnumitul drum.

In cazul nostru, numarul melodiilor ascultate pe timpul calatoriei de o ora si jumatate a fost "UNU", aceeasi melodie pe repeat, pe care creierul meu efectiv refuza sa o mai auda.

Cand domnul V., mai inteligent decat mine (doar de-asta l-am luat) a actionat in consecinta si a directionat sunetul exclusiv catre boxele din spatele masinii, parca am reinviat. Jur ca mi s-a parut ca aud un cor de ingeri, care s-a stins repede, pentru a ma lasa sa ma bucur de liniste.

In antiteza, numarul intrebarilor "cat mai avem", datorate, desigur, entuziasmului de a merge la munte - mai precis la salina, a tins catre infinit. Practic, tot drumul n-am facut decat sa raspund "mai avem o ora si jumatate", "mai avem o ora si 28 de minute", "mai avem o ora si 26 de minute", "mai avem o ora si 24 de minute" si tot asa, de simt ca ma doare creierul si numai sa-mi amintesc.

Am ajuns, intr-un final, la prima destinatie!!!

Citim pe panoul mare ca temperatura in salina nu sare de 12 grade, cautam haine in genti ca sa echipam copiii.  Am uitat sa va spun ca temperatura exterioara sarea bine de 33 de grade in ziua cu pricina, la sol (adica la nivelul copiilor mei) fiind probabil mai ridicata de atat. Dar, ca niste parinti responsabili ce suntem, echipam copiii cu pantaloni flausati de la masina, in ideea sa fim pregatiti. Pentru ca sandalele Emei sunt "intre degete", scot din portbagaj o pereche de papuci de cauciuc, in care sa intre picioarele cu tot cu sosete. Ema e de acord sa lase sandalele la masina si sa plece cu papucii roz, de care sunt agatate niste flori colorate.

Ce nu stiam noi era ca drumul pana la salina se face cu microbuze ce sosesc din jumatate in jumatate de ora si dureaza cam 15 minute.

Reusim, prin tehnici de gherila, sa dezbracam copiii de hanorace si sosete, dar tehnicile ni se termina atunci cand ajungem la pantaloni. Copiii prefera sa se mureze in pantalonii flausati pe care i-au pus pe ei in urma cu 3 minute, sperand ca daca ii tin pe ei, vom ajunge mai repede la salina.

Apare, intr-un final, microbuzul. Ne bucuram ca suntem singurii lui pasageri, urcam si ne asezam strategic pe primele randuri, ca sa vedem si prin parbriz. Fip anunta maiestuos ca "medtem cu duba la salina" si plecam.

Drumul devine din ce in ce mai impresionant, prin tuneluri intortocheate, care coboara etaje si etaje. Dar nimic din asta nu ne pregatise pentru adevarata grandoare a salinei. Ajungem la capatul tunelurilor, ne dam jos, re-echipam copiii cu hanorace, sosete si caciuli, deschidem usa si… ne simtim coplesiti de maretia salinei.

Un aspect de catedrala gigantica ne plezneste peste ochi. Eu una ma simt mica de tot acolo. Copiii se mira zgomotos de inaltimea tavanului, de intensitatea ecoului si de experienta, per total.

Ema declara cu sincera deznadejde:

- Wow, cum arata aici… SI eu sunt incaltata cu papucii astia de curte…

Bine ca macar i-am spalat la masina inainte sa plecam de acasa.

Serialul de familie este scris de Diana, mamica Emei si a lui Fip. Ea isi asterne ideile bune si gandurile frumoase pe GangBlog.ro. O poti urmari pe pagina de Facebook GangBlog.

Citeste si despre