Sacul de dormit pentru bebelusi. Avantaje si dezavantaje!

/ / Modificat: 2015-02-27
Sacul de dormit pentru bebelusi. Avantaje si dezavantaje!

Sacul de dormit pentru bebelusi este un accesoriu special conceput pentru a fi purtat de copiii mai mici de patru ani si menit sa inlocuiasca clasicele asternuturi de invelit. Acest accesoriu devenit foarte popular in ultimii ani are avantaje si dezavantaje, dezbatute intens de specialisti si parinti deopotriva.

sacul_de_dormit_pentru_bebelusi

Pune in balanta toate informatiile legate de sacul de dormit pentru bebelusi si ia cea mai buna decizie in deplina cunostinta de cauza! Ideea sacului de dormit pentru bebelusi a pornit de la necesitatea descoperirii unei solutii prin care cei mici sa poata ramane inveliti pe tot parcursul somnului, sa nu riste sa se sufoce cu o patura ce poate ajunge usor sa le acopere capul si sa se bucure de un confort deplin.

Cercetatorii au descoperit ca bebelusii inveliti cu paturi obisnuite sunt de cinci ori mai predispusi sindromului mortii subite a sugarului. In spatele acestor avantaje se ascund, desigur, si cateva incoveniente pe care este bine sa le cunosti.

Avantajele sacului de dormit pentru bebelusi

Sacul de dormit pentru bebelusi (a nu se confunda cu cele special concepute pentru camping) este prevazut cu orificii prin care mainile copilului sunt introduse pentru deplina libertate de miscare, astfel incat sa poata fi purtat propriu-zis de bebelus.

somn-bebelus_3

In acest fel, micutul nu se poate dezveli si nu se va rasuci in asternuturi, asa cum se intampla deseori in cazul paturilor obisnuite. Producatorii acestor accesorii pentru patutul copiilor te asigura ca materialul din care sunt fabricate mentine o temperatura corporala constanta si placuta.

Bebelusii nu mai risca sa se sufoce cu o patura care se poate deplasa usor in zona capului, un avantaj major in primele luni de viata.

Confortul de care se bucura bebelusul il ajuta sa doarma linistit pe tot parcursul noptii, fara sa se trezeasca din pricina oscilatiilor de temperatura. Alte avantaje importante sunt:

  • libertatea de miscare a copilului, fara riscuri;
  • versatilitatea modelelor disponibile pe piata (de la 80 de cm pentru bebelusii mai mici de un an, pana la 110 cm pentru copiii de pana la 4 ani);
  • sentimentul de siguranta resimtit de copil (acesta se obisnuieste sa doarma cu acest accesoriu, adormind mai usor si simtindu-se protejat);
  • usurinta de adormi bebelusul intr-un loc strain (sacul de dormit este un element familiar pentru cel mic si va adormi usor);
  • limitarea spatiului in care se misca bebelusul (copilul nu mai risca sa se blocheze intre gratiile patutului);
  • usurinta folosirii (sacul de dormit poate fi pus fara ca bebelusul sa fie trezit);
  • mobilitatea (sacul de dormit al bebelusului ocupa putin spatiu in bagaj atunci cand este impachetat, astfel ca poate fi luat in deplasari fara probleme).

Dezavantajele sacului de dormit pentru bebelusi

Un prim dezavantaj important al sacului de dormit este acela ca nu permite infasarea bebelusului in primele luni de viata, obicei pe care multi parinti il considera benefic.

bebelus2

Chiar si asa, expertii spun ca sugarii se obisnuiesc rapid cu sacul de dormit si beneficiaza de o buna parte din confortul conferit de infasat. Alte dezavantaje ale acestui accesoriu pot fi:

  • fermoarele si sistemele de prindere; unele componente de prindere cu care sunt prevazuti sacii de dormit prezinta un oarecare risc de inghitire sau ranire a copilului;
  • impiedicarea schimbatului usor al scutecului; unii parinti considera ca sacul de dormit pentru bebelusi nu este practic din prisma usurintei de a schimba scutecul copilului, fiind greu de inlaturat;
  • spalatul frecvent; intrucat sacul de dormit se muleaza pe corpul copilului, poate sa fie udat cu usurinta de cel mic, necesitand spalari la fel de dese ca asternuturile de pat;
  • pretul; comparativ cu o paturica obisnuita, sacul de dormit este mai costisitor;

Sfaturi de cumparare a sacului de dormit pentru bebelusi

Daca iei in considerare varianta de a cumpara un sac de dormit pentru bebelusul tau, este bine sa stii care sunt criteriile de selectie de care este bine sa tii cont, potrivit recomandarilor expertilor.

Sacii de dormit pot fi foarte diferiti de la un producator la altul, in termeni de caracteristici si materialele utilizate. De cele mai multe ori, sunt fabricati din bumbac, insa unele companii adauga si matase, poliester, lana sau in. Ca sa iti dai seama de calitatea materialelor (si de masura in care ele sunt sigure, practice si confortabile), verifica rezistenta termica a sacului.

bebelusi_mamica

Pe eticheta acestor accesorii vei gasi diferite valori care se refera la capacitatea de mentinere a temperaturii in limite optime, de la 0,5 pana la 3,5. Daca in camera copilului este de obicei foarte cald, este recomandat sa optezi pentru cea mai mica valoare si invers (daca temperatura ambientala este scazuta, orienteaza-te catre o valoare de 2,5 sau 3,5).

Specialistii spun ca temperatura optima din incaperea bebelusului variaza intre 16 si 20 de grade Celsius. Ai grija si la dimensiunea sacului de dormit. In general, aceste accesorii se adreseaza categoriilor de varsta 0-6 luni, 6-18 luni si 18-36 luni. Nu cumpara un sac mult prea mare pentru bebelusul tau (in ideea ca cel mic creste oricum si il poti folosi pana cand copilul implineste 3 ani), altfel risti ca cel mic sa se accidenteze, alunecand cu usurinta.

Orienteaza-te in functie de greutatea copilului pentru a opta pentru dimensiunea corecta. Vei avea nevoie de cel putin 2-3 saci de dormit pentru copilul tau: unul subtire, unul gros si unul de rezerva (in cazul in care celelalte se murdaresc si trebuie sa fie spalate). Sigur ca si numele producatorului sacului de dormit este important: intereseaza-te care sunt cele mai apreciate branduri din acest sector si nu face economii cand vine vorba de confortul si siguranta copilului tau.

Toti sacii de dormit pentru bebelusi pot fi spalati la masina automata. Ai grija sa respecti instructiunile de pe eticheta, pentru a pastra produsul in cea mai buna stare.

Tu ce parere ai despre sacul de dormit pentru bebelusi? Ti se pare ca merita sa faci aceasta investitie sau preferi mai degraba clasica paturica? Spune-ne opinia ta in sectiunea comentariilor de mai jos! 

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Adormire bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre