Suzeta si suptul degetului

/ / Modificat: 2017-05-10
Suzeta si suptul degetului

Suzeta este folosita de cele mai multe ori pentru a evita suptul degetului, insa niciuna dintre acestea nu este o solutie permanenta. Nevoia de suzeta si suptul degetului apar in urma instinctului natural de supt al bebelusului (al sugarului si al copilului mic). Reflexul de supt este primul reflex care apare la bebelus si ilustreaza atat nevoia de hranire cat si pe cea de relaxare.

Fiecare dintre acestea are dezavantaje: degetul poate dezvolta leziuni, iar dentitia – prin urmare si pronuntia - poate fi afectata de ambele dintre ele. In plus, daca varsta la care un copil isi suge degetul este de 4-5 ani, pot aparea si efecte psihologice, tulburari emotionale si comportamentale, precum anxietatea.

Beneficii si dezavantaje ale folosirii suzetei

Cele mai importante beneficii ale suzetei sunt:

- Calmeaza bebelusul inainte de somn;

- Il tine adormit pe bebelus – daca se intampla ca acesta sa se trezeasca noaptea, e posibil sa inceapa sa suga suzeta si poate adormi la loc fara sa deschida ochii;

- Ofera bebelusului sentimentul de securitate, asociat reflexului de supt;

- Impedica sau intarzie obiceiul bebelusului de a suge degetul, obicei care poate duce la probleme dentare in timp;

- Un studiu arata ca adultii care au folosit o suzeta cand erau bebelusi sunt mai putin predispusi sa inceapa sa fumeze;

- Un alt studiu arata ca adormirea bebelusului cu o suzeta in gura poate reduce riscul de moarte subita.

Din nefericire, folosirea unei suzete poate fi si daunatoare pentru bebelus. In primele saptamani, suptul bebelusului stimuleaza sanul mamei sa produca exact cantitatea necesara de lapte matern. Atunci cand bebelusul are nevoie sa suga, iar mama ii ofera suzeta, exista posibilitatea ca productia de lapte matern sa scada, din lipsa alaptarii bebelusului ori de cate ori acesta cere.

Astfel, exista posibilitatea sa nu ii poti oferi bebelusului cantitatea de lapte matern de care are nevoie, iar plansul lui sa te determine sa ii oferi din nou suzeta. Si asa intri intr-un cerc vicios al lipsei de lapte matern si un bebelus agitat.

De aceea este important sa eviti suzeta sau macar sa reduci frecventa folosirii acesteia, mai ales in primele sase saptamani dupa nastere.

Unii bebelusi pot deveni foarte agitati atunci cand simt reflexul de supt si este indicat sa le faci pe plac si sa le oferi si o suzeta. Problema cu suzeta apare atunci cand bebelusul o folosete de prea mult timp, fapt care afecteaza dezvoltarea dentitiei si vorbirea.

Medicii incurajeaza mamicile sa le dea bebelusilor suzeta atunci cand acestia o vor, insa doar atunci cand este necesar si sa renunte la ea la varsta de aproximativ sase luni. Bebelusii nu au memorie pe termen lung inainte de aceasta varsta si vor uita repede ca au avut vreodata suzeta. Functioneaza de fiecare data!

Folosirea rationala a suzetei

Logopezii cred ca este in regula sa recurgi la suzeta in masura in care o folosesti rational si in mod selectiv. Ca masuri de siguranta pentru folosirea suzetei, logopedul recomanda:

- Nu folosi suzeta ca solutie de calmare instanta, ci incearca sa identifici sursa problemei, deoarece de cele mai multe ori bebelusul plange pentru ca are nevoie de ceva;

- Nu iti face un obicei din a folosi suzeta, ci utilizeaz-o numai atunci cand este nevoie;

- Priveste suzeta ca o solutie pe termen scurt si inceteaza sa o folosesti cat mai curand posibil, pana cel tarziu la 10 sau 12 luni;

- Nu inmuia suzeta bebelusului in nimic dulce, deoarece acest fapt poate favoriza aparitia cariilor;

- Daca bebelusul inca mai folosete o suzeta atunci cand incepe sa vorbeasca, descurajeaza-l in ceea ce priveste vorbitul cu suzeta in gura.

Cum scapam de suzeta?

Mamcile spun ca din metodele aplicate de ele cand a venit vorba de renuntarea la suzeta, cele mai de succes au fost:

- Renuntarea la suzeta la aniversarea zilei de nastere – o mamica si-a convins baietelul sa puna suzeta in cosul de gunoi din bucatarie inainte sa isi desfaca vreun cadou;

- Renuntarea la suzeta in schimbul unei jucarii foarte dorite – o mamica a aranjat la un magazin local ca atunci cand va veni cu bebelusul ei, acesta sa primeasca in schimbul suzetei jucaria pe care si-o dorea cel mai mult;

Suptul degetului la sugar si copil mic

Daca un copil nu are suzeta, cel mai probabil acesta isi va suge degetul. Acesta din urma este un obicei la care se poate renunta mai usor, insa unii bebelusi fac bataturi sau rani la degetul pe care il sug.

Bebelusilor chiar le place suptul. In primul an de viata trec prin ceea ce Freud numeste stadiul oral al dezvoltarii. Aceasta etapa ajuta bebelusii sa supravietuiasca primelor luni de viata. Unii au reflexul de supt mai puternic decat altii si de aceea au nevoie sa il exercite si intre hraniri.

Instinctul natural de a suge se diminueaza incepand cu varsta de 6 luni, insa unii copii continua sa isi suga degetul si dupa aceasta perioada, din pricina efectului calmant pe care aceasta activitate il are.

In unele cazuri, acest lucru se intampla la sugari si copii mici atunci cand le este foame, sunt nervosi, plictisiti sau agitati.

Cum scapam de suptul degetului?

Majoritatea copiilor renunta la acest obicei la varsta de 3-6 ani si nu necesita terapie. Tratarea este recomandata in cazurile in care:

- se asociaza cu trasul de par, in special la copiii cu varsta intre 12 luni si 24 de luni;
- nu se renunta la acest obicei, chiar se continua cu intensitate crescuta dupa varsta de 5 ani;
- apar tulburarile de vorbire sau modificari ale dentitiei.

Terapia este mai eficienta insa in cazul in care copilul coopereaza – unii medici sunt de parere ca fara cooperarea copilului nu exista sanse de reusita, ba chiar se poate ajunge la o inrautatire. Altii considera ca terapia este necesara chiar si atunci cand copilul nu este de acord.

Este important ca tratarea sa fie amanata atunci cand copilul trece printr-o perioada stresanta, ca dupa o boala, pierderea unui animal de casa, dupa mutarea in casa noua sau cand exista probleme in familie.

Terapii recomandate de medici

Problema suptului degetului este de cele mai multe ori rezolvata acasa, de catre parinti, prin promiterea si oferirea de recompense atunci cand copilul nu va mai suge degetul.

Daca acest lucru nu este insa posibil, medicii recomanda:

- terapia comportamentala: utilizeaza mai multe degete, printre care si legarea degetelor unele de altele;

- dispozitive pentru degete: din mase plastice non-toxice care se ataseaza pe deget, dispozitivele sunt utilizate in cazurile severe;

- dispozitive orale: scad placerea copilului de a suge degetul.

Ce masuri putem lua si care sunt contraindicate

Pentru a ajuta copilul sa renunte la acest obicei, este indicat sa:

- ii distragi atentia de la aceasta activitate;
- il implici in alte activitati;
- ii explici ce efecte are suptul degetului;
- limitezi zonele in care ii permiti sa faca acest lucru;
- folosesti un sistem de recompense, optional asociat cu folosirea unui lac de unghii cu gust amar.

Nu este indicat sa:

- ii scoti degetul din gura cu forta;
- ii scoti degetul din gura atunci cand este treaz, ci atunci cand doarme;
- il pedepsesti sau sa il jignesti, ci foloseste un ton calm si neutru;
- permiti altor persoane sa rada de copil pe baza obiceiului sau de a suge degetul.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Suzeta bebelusi Suzeta la bebelusi Suzeta la nou nascuti Suzeta sugari

Articole recomandate

Citeste si despre