Urmareste-ne:

Totul despre auzul sugarilor

Sugarii aud in general destul de bine, dar nu perfect deoarece aparatul lor auditiv este oarecum imatur. Urechea mijlocie este plina de fluid si acest lucru ingreuneaza auzul, insa foarte putin.

Exista si cazuri in care sugarii au probleme de auz cauzate de faptul ca au fost lipsiti de oxigen in perioada prenatala, au suferit de o infectie severa la nastere ori s-au nascut prematur.Pentru ca au auzit vocea mamei cat timp erau in burtica, o pot distinge de celelalte si raspund mai bine la ea decat la vocea celorlalte persone.

aparat-auditiv-bebelusi

De altfel, in prima luna de viata sugarii sunt receptivi nu numai la vocea mamei dar si la voci calde, subtiri, ritmuri linistite, muzica. Toate aceste componente ii ajuta sa se obisnuiasca cu mediul inconjurator si sa se adapteze mai usor.

Perceptia auditiva la sugar

Perceptia auditiva in primele saptamani de viata este foarte redusa, toate sunetele si zgomotele din jur fiind abia auzite de copil. Din acest motiv, cei din jur trebuie sa-i vorbeasca sugarului cat mai mult pentru ca asa micutul isi va insusi vocabularul mult mai usor si mai repede.

Ariile in care auzul joaca un rol extrem de important sunt multiple. Indeplineste functii in insusirea limbajului, dezvoltarea socio-afectiva si dezvoltarea abilitatilor cognitive. Tocmai de aceea copilul surd traieste cu un sentiment permanent de frica si izolare.

Stadii de dezvoltare ale auzului

De cand se naste si pana cand se definitiveaza capacitatea lui auditiva, sugarul trece prin mai multe stadii de dezvoltare ale auzului:

  • Sub 3 luni – e receptiv la sunete puternice
  • 6 luni – localizeaza sunetele
  • 9 luni – raspunde la nume si reproduce unele sunete din mediul inconjurator
  • 12 luni – intelege pentru prima data sensul unor cuvinte
  • 18 luni – poate sa raspunda rapid la sunete din orice directie, raspunde la comenzi si indeplineste sarcini usoare
  • 24 luni – are un vocabular de 20 de cuvinte (valabil pentru cei care invatat doar o limba).

Hipoacuzia si igiena urechii

Daca sugarul are o deficienta de auz, este necesara interventia medicului inca din primele saptamani de viata pentru ca sugarul sa nu devina surdomut.

Examenul auditiv la sugar este foarte dificil deoarece copilul nu poate coopera cu medicul si are un sentiment de frica indus de aparatele si modalitatile de testare.

Totusi, inainte de a merge la medic, este indicata realizarea unor teste acasa.

De exemplu, daca micutul are sub 6 luni, zgomotele puternice trebuie sa-l trezeasca din somn, iar daca are peste un an trebuie sa se uite in directia de unde se aude zgomotul dar sa recunoasca si sursa zgomotului. Hipoacuzia (scaderea auzului) este o afectiune care poate avea cauze multiple.

Cea mai frecventa cauza a sa este otita medie supurata. Pe langa aceasta cei mai importanti factori care pot conduce la hipoacuzie la sugari sunt urmatorii: prematuritatea, traumatismul obstetrical, rubeola materna, sifilisul congenital, hipotiroidia, boli infecto-contagioase (tusea convulsiva, varicela, rujeola, meningoencefalita), administrarea de medicamente ototoxice (Gentamicina, Neomicina, Kanamicina, Streptomicina).

Hipoacuzia poate fi asociata si cu sindromul Alport (o disfunctie renala) ceea ce impune efectuarea unui examen de urina la toti sugarii suspectati de hipoacuzie. Acesta afectiune trebuie descoperita la timp pentru a nu afecta vorbirea, capacitatea cognitiva si dezvoltarea socio-afectiva.

Pentru a va asigura ca micutul dumneavoastra are un auz sanatos trebuie pastrata o igiena a urechilor. Ele trebuie spalate cu grija cu o carpa moale, atat pe interior cat si in pavilion fara ca apa sa patrunda in canalul auditiv. Apoi, se recomanda stergerea urechilor cu betisoare de urechi speciale pentru sugari.

De asemenea, trebuie sa efectuati constant mici testulete precum cele mentionate mai sus, pentru a va asigura ca auzul micutului se dezvolta normal.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Auzul la nou-nascuti Simturi bebelusi

Alina Sica

Redactor Copilul.ro

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul