Scaunul verde la bebelusi

/ / Modificat: 2013-10-15
Scaunul verde la bebelusi

Culoarea scaunului bebelusilor se schimba frecvent in functie de alimentatia pe care o primesc. Desi scaunul verde nu este o problema grava si nu pune in pericol sanatatea bebelusului, schimbarile frecvente de culoare si consistenta pot indica adesea alergii, boli digestive sau infectii care necesita control medical si tratament prescris de medic.

Foto: babble.com

Cum apare culoarea verde a scaunului bebelusului?

Scaunele bebelusului au culoare verde atunci cand sunt evacuate prea repede prin intestin, iar bila nu mai apuca sa le schimbe culoarea intr-una normala.

Bila are rolul de a oxida fecalele inainte de evacuare, iar cand acest lucru nu se intampla, scaunul prezinta o coloratie galben-verzuie.

Care sunt cauzele scaunului verde la sugari?

Schimbarea culorii scaunului in verde este cauzata in principal de dieta copilului, atat inainte, cat si dupa diversificarea alimentatiei.

Sugarii hraniti cu lapte praf sunt mai predispusi la scaune de culoare verde. Acest lucru este valabil in special la formulele de lapte care sunt fortificate cu fier.

O alta cauza a scaunelor verzi o reprezinta alergia/sensibilitatea la un medicament sau un aliment (la sugarii care au trecut pe alimente solide).

Urmareste cu atentie dupa ce tip de alimente sau in urma carui tratament medicamentos micutul are scaunele verzi, pentru a-ti da seama care este factorul declansator. De exemplu, daca sugarul are scaun verde dupa ce ai adaugat cereale in dieta lui, este posibil ca acestea sa ii provoace reactii alergice sau intoleranta. Alergia la lactate este cel mai frecvent tip de alergie care prezinta acest simptom.

Dezechilibrul dintre laptele de inceput (fore milk - mai apos, care satisface adesea senzatia de sete a bebelusului) si laptele de sfarsit (hind milk - mai gras si consistent, care ajuta la cresterea in greutate a copilului) dintr-o sedinta de alaptare poate schimba culoarea fecalelor micutului. In astfel de situatii, pe langa coloratia materiilor fecale, sugarul poate suferi si de balonare. Dezechilibrul apare atunci cand sugarul primeste cantitati inegale din laptele de inceput si cel de sfarsit.

Scaunul verde poate fi un simptom al unei boli, in special cand micutul prezinta episoade severe de diaree si se simte foarte rau. Poate fi vorba de o enterocolita, enterogastrita, indigestie sau alte afectiuni care nu trec de la sine si pentru care trebuie consultat medicul pediatru.

Uneori, scaunele verzi ale bebelusului nu au nicio cauza medicala. Culoarea verde poate varia de la galben, verde deschis sau verde mai inchis, fara a fi o problema medicala.

Ce masuri trebuie sa iei pentru a regla culoarea scaunelor sugarului?

Scaunul verde nu este intotdeauna un semn de boala si este, de cele mai multe ori, inofensiv. In cazul in care acest tip de scaun apare ocazional, iar consistenta lui este normala, numarul scaunelor zilnice este cel indicat pentru varsta lui, castiga in greutate conform graficului de crestere, este activ si nu prezinta simptome de boala, coloratia verde a fecalelor nu este periculoasa.

De asemenea, in cazul in care coloratia este data de concentratia mare de fier din laptele praf, coloratia fecalelor evacuate nu pune niciun fel de probleme de sanatate copilului si nu trebuie luate masuri speciale. Daca micutul tau se simte bine, are scaune regulate si o digestie activa, nu trebuie sa iti faci griji.

In cazul in care este vorba de o reactie alergica la unele componente din lapte, la alimente solide sau la medicamente, trebuie facute teste speciale pentru a se evita in viitor acele alimente sau pentru a se gasi alternative la tratamentele medicamentoase.

Scaunul de culoare verde este problematic atunci cand persista multe zile la rand, este diareic si micutul are si alte simptome (letargie, apatie, varsaturi, lipsa poftei de mancare, posibila febra, crampe abdominale) poate fi vorba de o infectie sau o afectiune digestiva grava si necesita consult medical de urgenta si tratament pe masura.

Cel mai adesea, scaunele problematice sunt tratate prin intermediul metodelor naturiste sau homeopate, evitandu-se cat se poate de mult administrarea medicamentelor.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Alaptare sugari Diversificare alimentatie sugari Scaunul la bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre