Pudra de talc pentru bebelus, riscuri si alternative

/ / Modificat: 2010-08-25
Pudra de talc pentru bebelus, riscuri si alternative

Pudra de talc in igiena bebelusilor a fost multi ani la rand litera de lege. Studierea ei in raport cu sanatatea micutilor a creat numeroase controverse ce dau de gandit parintilor in privinta utilizarii ei. In timp ce afectiunile plamanilor reprezinta cel mai mare risc la care sunt supusi, studii recente arata ca utilizarea acestei pudre creste cu pana la 24% riscul de cancer ovarian la fetite, chiar si folosita o singura data pe saptamana.

Atunci cand vine momentul schimbarii scutecelului, igiena locala a bebelusului este obligatorie. Una dintre etapele acestui proces o constituie utilizarea pudrei, dupa ce bebelusul a fost spalat si sters in prealabil. Majoritatea mamicilor aleg sa foloseasca pudra de talc.

Ele considera ca pastreaza mai bine pielea micutului uscata decat lotiunile sau cremele (absorbind rapid umezeala) si ca ajuta la evitarea iritatiilor cauzate de frictiunea scutecului cu pielea funduletului, mai ales in timpul verii.

Pericolele din pudra de talc

In decursul timpului au aparut tot felul de studii care au denigrat acest tip de pudra pe motive ca prezinta prea multe riscuri pentru sanatatea bebelusului.

Tumori hepatice - cercetatori americani au descoperit in urina micutilor pe care s-a folosit pudra de talc o concentratie foarte mare de ftalati ( compusi toxici) decat in cea a bebelusilor pe care nu s-a folosit produsul. In urma testelor de laborator, s-a demonstrat ca acestia provoaca tumori hepatice.

Afectiuni grave ale plamanilor - compozitia pudrei de talc este formata din combinatii variate de stereat de zinc, silicat de magneziu si alte tipuri de silicati, iar pulberea este extrem de fina. Dimensiunea particulelor acestor compusi este atat de mica, incat se deplaseaza in aer cu aceeasi usurinta ca praful. Odata ce micutul inhaleaza particule din pudra, plamanii sunt supusi unor riscuri majore: pneumonie, inflamatia cailor respiratorii sau chiar deces.

Cancer ovarian - odata ce a fost descoperita relatia de cauzalitate dintre azbest si cancer, s-a raportat faptul ca pudra de talc reprezinta un important factor de risc.

Acest tip de pudra contine silicat de magneziu, un mineral subteran care poate contine urme de azbest, extrem de periculoase daca sunt inhalate de bebelusi. Specialistii au analizat efectele talcului asupra colului uterin al femeilor (in ideea ca este folosita cel mai des in acea zona) si au descoperit ca, folosit doar o data pe saptamana, talcul creste riscul aparitiei cancerului ovarian cu 24%.

Ce alternative ai?

Una dintre alternative ar fi pudra pe baza de amidon de porumb, ale carei particule nu sunt atat de rapid inhalate si nu se depun la fel de repede precum in cazul pudrei pe baza de talc.

Ai putea folosi mai rar pudra in igiena bebelusului, deoarece scutecele moderne sunt create astfel incat sa absoarba foarte rapid si usor umezeala, fara a mai fi necesara utilizarea frecventa a acestui produs.

Nu iti doresti ca bebelusul tau sa inhaleze niciun fel de pudra, de aceea, atunci cand vrei sa il dai cu un astfel de produs, asigura-te ca iti iei toate masurile de siguranta. Toarna-ti mai intai in mana pudra, cat mai departe de bebelus, apoi aplic-o usor pe pielea sa.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Pudra talc bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre