Obiectele inghitite de bebelus, posibil pericol

/ / Modificat: 2017-07-20
Obiectele inghitite de bebelus, posibil pericol

Bebelusii sunt recunoscuti pentru faptul ca inghit aproape orice, dar cateodata acest lucru poate fi foarte periculos. Daca bebelusul tau a inghitit ceva care nu este taios si care pare ca a ajuns direct in stomac, totul ar trebui sa fie in regula si obiectul o sa iasa singur la scaun.

Cat timp astepti, fii atenta la bebelus si suna-ti doctorul daca incepe sa vomite, refuza sa manance, face febra si tuseste.

Daca obiectul pe care l-a inghitit bebelusul este ascutit (de exemplu o scobitoare sau un ac), e din metal (un banut), sau pur si simplu este periculos (o baterie, de exemplu), du-l imediat la doctor, chiar daca el pare in regula. Unele lucruri inghitite trebuie sa fie indepartate, nu lasate sa treaca prin stomac, pentru ca pot perfora esofagul bebelusului, pot elibera substante periculoase sau pot crea chiar un mic curent electric.

Interventia doctorului 

Interventia doctorului depinde de ce anume a inghitit bebelusul tau si daca obiectul s-a intepenit undeva. Doctorul va face o radiografie pentru a afla unde este obiectul.

Daca doctorul crede ca obiectul se va misca fara riscuri prin organismul bebelusului, atunci iti va spune sa fii cu ochii pe el pentru urmatoarele zile si sa ii urmaresti scaunul. In aceste zile doctorul s-ar putea sa-i mai faca radiografii pentru a vedea progresul obiectului prin corp.

Daca obiectul inghitit de bebelus ii blocheaza respiratia sau s-a intepenit in esofag sau in stomac, sau daca este periculos sa asteptati ca obiectul sa treaca prin corp, doctorul va trebui sa-l scoata de acolo.

El va folosi cel mai probabil un endoscop (un aparat lung si subtire) daca obiectul este in stomac sau in esofag, sau daca este pe caile respiratorii, el va folosi un bronhoscop. In anumite situatii, operatia va fi necesara pentru a scoate obiectul.

Ce sa faci daca bebelusul se ineaca cu obiectul

Daca bebelusul tau se ineaca cu un obiect, urmeaza urmatoarele instructiuni: 

•  Daca tuseste, lasa-l sa tuseasca – este cea mai buna modalitate pentru ca obiectul sa se disloce. Daca tuseste si scoate obiectul si il vezi la el in gurita, intinde mana si scoate-l usor. Daca este mai departe, nu incerca sa il scoti pentru ca vei inrautati lucrurile.

•  Daca se chinuie sa respire, se face rosu sau albastru la fata, va avea nevoie de ingrijiri medicale de urgenta. Roaga imediat pe cineva sa sune la 112 si incepe sa-i aplici metoda de prim ajutor. Daca esti singura si nu are cine sa sune la salvare, incearca sa aplici doua minute metoda de prim ajutor si apoi suna la 112, dupa care pot sa continui tratamentul.

Prevenirea accidentelor

De multe ori, nu poti sa previi astfel de accidente pentru ca bebelusii de pe la 6-9 luni incep sa descopere lumea din jurul lor si baga in gurita cam orice gasesc, pentru ca atunci li se dezvolta si abilitatea de a tine un obiect in mana. Cea mai buna arma este vigilenta.

Trebuie sa ai in vedere ce obiecte sunt cele mai periculoase pentru un bebelus pentru a putea sa le tii departe de bebelusul tau: monede, baloane sparte, margele, bilute, nuci, struguri, popcorn si morcovi.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Inecare copii mici Pericole bebelus Pericol

Articole recomandate

Citeste si despre