Bebe sta in fundulet fara ajutor?

/ / Modificat: 2017-10-01
Bebe sta in fundulet fara ajutor?
Intrebare:

- La ce varsta bebelusul ar trebui sa poata sa stea in fundulet fara ajutor? Baietelul meu are deja 7 luni si nu sta in fundulet mult timp nesustinut.

Raspuns:

Dezvoltarea motorie la copii, variaza in limite largi de la un copil la altul. O schema orientativa a dezvoltarii psihomotorii a sugarilor sanatosi este urmatoarea:

In primele 2 luni:

- adopta o pozitie in flexie;
- culcat pe burta ridica capul;
- nu-si poate tine capul in pozitie sezand;
- intoarce capul dupa vocea mamei;
- indreapta privirea spre sursa unui zgomot;
- urmareste cu privirea pentru scurt timp un obiect in miscare
- reflex de supt, de agatare
- zambeste (2 luni).

La 3 luni:

- misca bine membrele, incepe sa pedaleze, duce mainile la gura;
- in pozitie sezand capul cade pe spate;
- in pozitie pe burta ridica bine capul;
- gangureste, zambeste la contactul cu alte persoane.

De la 4 la 6 luni:

- incepe sa aiba controlul capului;
- apuca obiectele intre police si celelalte 4 degete, si incepe sa le duca la gura;
- sta in sezut sprijinit, spatele fiind rotunjit;
- deschide gura cand vede lingurita apropiindu-se si efectueaza miscari de rontaire sus-jos;
- realizeaza un contact social mai indelungat, zambind cand i se zambeste sau aratand nemultumire cand este deranjat; rade tare, zgomotos.

De la 5 la 9 luni:

- incepe sta stea in sezut nesprijinit, la inceput cu spatele rotunjit;
- culcat, ridica capul si se rostogoleste, incearca sa se ridica folosindu-se de incheietura mainii;
- sustinut in picioare, isi suporta greutatea (pe la 8 luni) si topaie;
- apuca obiectele cu degetul mare si aratator;
- tine biberonul singur singur, poate bea din cana, incepe sa se hraneasca cu mainile;
- isi priveste imaginea in oglinda.

De la 10 la 12 luni:

- incepe coordoneze bine mainile: reuseste sa introduca singur lingurita in gura, sa tina singur o cana;
- sta bine in sezut nesprijinit, cu spatele drept;
- sta bine in picioare sustinut si incepe sa faca primii pasi;
- incearca sa se ridice singur in picioare;
- poate cobora dintr-un pat, rasturnandu-se pe burta si lasandu-se sa alunece;
- incepe sa spuna: ma-ma, ta-ta;
- incearca sa recupereze jucaria cazuta, cauta o jucarie ascunsa;
- se joaca cu doua cuburi lovindu-le unul de altul.

De la 12 la 15 luni:

- merge singur, se ridica singur in picioare;
- urca scari ajutat;
- poate tine doua obiecte mici intr-o mana, face turn cu 2 cuburi;
- arata cu degetul obiectul dorit, impinge cu mana obiecte sau persoane nedorite.

De la 15 la 18 luni:

- urca singur scari, alearga, sare, se catara singur pe scaun sau canapea;
- foloseste lingurita, intoarce paginile unei carti mai multe deodata;
- vorbeste neinteligibil;
- arata 3-4 parti ale corpului, arata o persoana cand este intrebat "Cine este?";
- executa ordine simple (da-mi jucaria, adu-mi cana).

La 2 ani:

- urca si coboara scarile singur, cu ambele picioare pe o treapta, alearga, deschide usa;
- face turnuri cu 6-7 cuburi, intoarce paginile unei carti una cate una;
- se spala pe maini;
- formeaza propozitii scurte.

Asadar un sugar incepe sa stea singur in sezut nesprijinit dupa varsta de 5 luni. Insa asa cum am spus, aceasta este doar o schema orientativa, fiecare copil avand ritmul propriu de dezvoltare.

Este necesar consult medical in cazul in care se constata ca:

- la varsta de 6 luni: nu-si poate tine capul, nu-si foloseste ambele maini, nu reactioneaza la zgomote, nu reactioneaza sau reactioneaza slab la prezenta persoanelor;
- la varsta de 9 luni: nu reuseste sa stea singur in sezut;
- la 18 luni: nu poate merge, nu poate alerga;
- la 2 ani: nu-si poate coordona miscarile sau nu intelge ordine usoare;
- la 3 ani: nu vorbeste sau are tulburari de mers.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre