Uleiul de corp pentru bebelusi. Util sau nu?

/ / Modificat: 2016-08-01
Uleiul de corp pentru bebelusi. Util sau nu?

Uleiul de corp pentru bebelusi este unul dintre produsele de ingrijire la care mamicile apeleaza frecvent pentru a hidrata pielea nou-nascutului inca din primele zile de viata. Totusi, exista o serie de aspecte de care orice mamica ar trebui sa tina cont in alegerea uleiului de corp pentru micut. Cat este de util, in definitiv, acest produs de ingrijire? Ar trebui sa il folosesti sau nu?

Argumente pro

Uleiul de corp pentru bebelusi se poate dovedi un produs cu o bogatie de beneficii asupra sanatatii si bunastarii bebelusului tau. Astfel, uleiul hidrateaza pielea delicata a micutului tau, prevenind aparitia iritatiilor, dermatitei si a eczemelor, si iti ofera sansa de a-i oferi bebelusului un masaj relaxant care favorizeaza atat odihna de calitate, cat si intarirea sistemului imunitar si refacerea dupa cele mai frecvente probleme de sanatate cu care se poate confrunta nou-nascutul.

Uleiul de corp pentru bebelusi poate fi aplicat dupa fiecare schimbare a scutecului, pentru a preveni iritatiile la nivelul funduletului. Ulterior, dupa ce micutul ajunge in etapa baitelor, uleiul de corp poate fi aplicat si la finalul fiecarei imbaieri, sub forma de masaj.  

Argumente contra

Uleiul de corp pentru bebelusi se gaseste in comert in oferta a numeroase branduri dedicate ingrijirii micutilor inca de la venirea lor pe lume, fapt care ar putea face alegerea dificila. Poate si mai complicata este insa alegerea unui produs lipsit de parabeni si alte substante daunatoare care, odate patrunse in organismul fragil al bebelusului, pot cauza probleme severe.

Specialistii sustin ca, desi uleiurile de corp pentru bebelusi, din comert sunt promovate ca fiind sigure pentru micuti, efectele lor pot fi nocive. Astfel, pe langa colorantii artificiali, dietanolamina ori trietanolamina - substante care trebuie evitate -, uleiul de corp pentru bebelusi mai poate contine lanolina. Aceasta substanta grasa, obtinuta in urma prelucrarii lanii de oaie, este sigura pentru sanatatea bebelusului tau doar in conditiile in care pe ambalajul produsului este mentionat faptul ca lanolina utilizata nu contine pesticide.

Pe langa posibila existenta a unor substante daunatoare in componenta uleiurilor de corp pentru bebelusi, alte argumente contra utilizarii acestor produse se refera la efectul pe care il pot avea asupra pH-ului natural al pielii bebelusului.

Bebelusii vin pe lume cu o substanta cremoasa care le acopera intreg corpul, ce poarta denumirea de Vernix caseosa si care ar trebui masata in pielea nou-nascutilor imediat dupa nastere, intrucat are efect hidratant si protector si previne aparitia problemelor la nivelul epidermei.

Pentru a-i mentine efectele benefice, uleiurile de corp pentru bebelusi din comert ar trebui aplicate cu masura, niciodata in exces, in asa fel incat sa nu contribuie la dizolvarea acestui strat natural protector, favorizand instalarea problemelor pielii.

Alternative sanatoase la uleiul de corp pentru bebelusi

Uleiul de corp pentru bebelusi nu ar trebui eliminat complet din ritualul de ingrijire al nou-nascutului, ci eventual inlocuit cu produse naturale, prietenoase cu sanatatea micutului tau. Uleiul de masline este o alternativa excelenta la uleiurile clasice de corp pentru bebelusi.

Cata vreme este utilizat cu masura, uleiul de masline extravirgin va hidrata si mentine sanatatea pielii bebelusului fara a avea efecte secundare nedorite. Il poti folosi ca atare sau il poti fierbe la bain marie.

Alte uleiuri de corp naturale pentru bebelusi, pe care le poti utiliza cu incredere, sunt uleiul de nuca de cocos, uleiul de migdale, uleiul de musetel si uleiul de aloe vera. Cu proprietati antiseptice si antibacteriene, aceste uleiuri naturale hidrateaza la randul lor pielea delicata a bebelusului, ferindu-l de neplaceri, si au o durata lunga de utilizare.

Aplicarea uleiurilor de corp pentru bebelusi poate continua cata vreme iti doresti, chiar si dupa ce micutul tau depaseste etapa scutecelor, pentru a-i asigura pe termen lung o piele bine hidratata si sanatoasa si confortul adiacent.

Tu folosesti ulei de corp pentru bebelusi? Care sunt produsele pe care le preferi? Impartaseste-ne din experienta ta in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Ingrijire bebelusi Piele bebelusi Probleme piele bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre