Bebelusii au un simt al dreptatii innascut

/ / Modificat: 2012-01-10
Bebelusii au un simt al dreptatii innascut

Specialistii au dovedit, inca o data, ca bebelusii sunt mai inteligenti si, se pare, mai corecti decat se crede inca din primele luni de viata. Ultimele cercetari au evidentiat un lucru senzational - bebelusii au un simt al dreptatii innascut, si inca de dinainte de a incepe sa vorbeasca, reusesc sa distinga daca au fost nedreptatiti sau nu - daca fratiorul a primit mai multa atentie, daca altui copil i s-au dat mai multe jucarii decat lui etc.

Bebelusii lupta de mici pentru dreptate


Bebelusii sunt niste mici "justitiari", iar putini parinti constientizeaza acest lucru. Chiar din primele luni de viata, un bebe reuseste sa faca diferenta intre un comportament negativ si unul pozitiv, chiar daca diferenta dintre bine si rau este invatata si inteleasa mult mai tarziu.

Inainte de implinirea varstei de 8 luni, bebelusii dovedesc un spirit al justitiei sociale foarte puternic inradacinat. Ei se dovedesc a fi si vindicativi, dornici de a-i vedea pe cei rai pedepsiti, iar pe cei buni recompensati pentru meritele lor.

Un studiu intreprins la Universitatea din Columbia Britanica de catre psihologi a evidentiat faptul ca bebelusilor mai mici de 8 luni le place sa fie martori ai pedepsirii sau acuzarii unei persoane care a a comis o nedreptate.

Pana la acest studiu s-a considerat ca bebelusii sunt atrasi si reactioneaza numai la comportamente pozitive. Insa psihologii considera ca pana la varsta de 8 luni, micutii sunt capabili sa dezvolte opinii nuantate de reciprocitate si pot face evaluari sociale complexe.

Descoperirile au iesit la suprafata in urma unui experiment realizat de cercetatori. Pentru realizarea lui s-au cooptat peste 100 de bebelusi, din 3 categorii de varsta - 5 luni, 8 luni si peste 19 luni.


Foto: cbsnews.com

Toti copiii au fost pusi sa urmareasca un spectacol de papusi, in cadrul caruia existau 2 tabere de personaje - cele bune si cele rele. In timpul spectacolului, personajele treceau prin tot felul de stari si sentimente. Specialistii au observat ca atunci cand papusile manifestau un comportament pozitiv, zambeau, erau vesele sau multumite, bebelusii le imitau reactiile si zambeau la randul lor. Insa in momentul in care personajele se manifestau agresiv sau galagios, micutii deveneau rapid nemultumiti si iritati.

In momentul-cheie al spectacolului, cand personajele negative erau supuse unor pedepse pentru a plati pentru faptele lor, bebelusii nu se aratau iritati sau agitati. Dimpotriva, manifestau un comportament aprobator si satisfacator, considerand ca asa este drept sa se intample.

Parintii, incurajati sa aiba in vedere educatia morala de la varste fragede


Prin acest studiu, specialistii incearca sa atraga atentia asupra importantei modelarii educatiei morale a copiilor inca de la varste foarte mici. Multi parinti tind sa dezvolte simtul moral al copiilor atunci cand cresc, vorbesc si inteleg foarte bine diferenta dintre bine si rau.

In plus, trebuie ca parintii si cei care sunt implicati in cresterea lui sa ofere un exemplu de moralitate si sa fie constienti ca toate actiunile pe care le intreprind si modul in care reactioneaza in preajma bebelusilor este receptat cu atentie si are repercusiuni mai tarziu.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Dezvoltare morala copii Comportament copii

Articole recomandate

Citeste si despre