Inotul pentru bebelusi

Inotul este o activitate extraordinara pentru dezvoltarea si cresterea bebelusului si singura in care poate se poate misca independent, fara ajutor, chiar inainte de a merge de-a busilea sau a face primii pasi. Beneficiile inotului pentru bebelus sunt de neinlocuit si micutii pot fi initiati in tainele lui inca de cand sunt foarte mici. Afla care este varsta potrivita si ce trebuie sa stii inainte sa alegi un club de inot pentru bebelusi!

Care este varsta potrivita pentru inot la bebelus?


Nu exista o varsta ideala la care trebuie sa mergi cu bebe la inot. Unele cluburi de inot accepta chiar si nou-nascuti pentru a fi initiati in tainele inotului, in timp ce altele recomanda parintilor sa astepte pana in jurul varstei de 3 luni inainte de a intra prima oara cu bebe in bazin.

Unele cursuri de inot pentru bebelusi presupun si prezenta mamicii in bazin. De aceea, specialistii recomanda sa astepti pana la 4 saptamani pentru a te recupera dupa nastere naturala si pana la 6 saptamani daca ai trecut printr-o cezariana. In caz contrar, risti sa contractezi o infectie din apa din bazin.

Cum procedezi cand vrei sa il duci pe bebe la inot?


Primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa obtii avizul medical pentru a-l duce pe bebe la cursuri de inot. Atat bebe, cat si tu ai nevoie de acceptul medicului inainte de a intra in bazin. Retine toate recomadarile pe care ti le face medicul pentru a le transmite mai departe, instructorului de inot. El trebuie sa stie daca micutul sufera de anumite boli, daca are anumite sensibilitati si alte particularitati care l-ar putea ajuta sa lucreze mai usor si in siguranta cu el.

Cel mai indicat este sa apelezi la un club de inot pentru a-l invata pe bebe sa inoate. Nu te aventura doar tu cu el in piscina, deoarece se poate dovedi destul de periculos. In plus, instructorii angajati la astfel de cluburi sunt specialisti care cunosc cum se lucreaza cu bebelusii, care sunt masurile de siguranta stiu sa actioneze in caz de nevoie de prim ajutor etc.

inotul_pentru_bebelusi

Cum alegi un club de inot potrivit pentru bebelusul tau?


Cauta cluburile de inot din apropiere, dar nu alege unul doar pentru ca este aproape de casa. Informeaza-te cu privire la tot ce tine de el. Poti opta pentru un club pe baza recomandarilor unor cunostinte care au mers acolo sau reputatiei clubului.

Dupa ce te hotarasti asupra unei astfel de locatii, este indicat sa faci o vizita inainte de a te decide si a cumpara abonament pentru cursuri de inot. Investigheaza locatia, analizeaza daca este curatenie si dotata cu tot ce trebuie (dusuri, vestiare, echipamente, accesorii utile pentru a-l invata pe bebe sa inoate mai usor etc.)

Apoi, stabileste o intalnire cu managerul sau directorul clubului sau cu o persoana responsabila de conducerea clubului si nu uita sa ai in vedere urmatoarele puncte in discutia voastra:

  • temperatura apei din piscina (intreaba daca este la o temperatura confortabila pentru bebelusi; aceasta trebuie sa fie in jur de 31 de grade Celsius);
  • igienizarea apei (intreaba daca foloseste clor sau alte substante toxice care pot afecta pielea sensibila a bebelusului, de cate ori se schimba pe saptamana si cu ce o dezinfecteaza exact);
  • masuri de siguranta (intreaba daca exista un medic disponibil mereu pentru a acorda prim ajutor, daca au un sistem bine pus la punct in caz de accidente - colaborare cu spitale, truse de prim ajutor, echipamente etc.);
  • calificarea instructorilor (afla daca sunt specializati sa lucreze cu bebelusi si care este experienta lor).


Bebe se simte cel mai confortabil si in siguranta atunci cand se afla in apa cu un parinte. Intreaba daca trebuie sa contribui la aceste cursuri, stand cu bebelusul in piscina sau daca lectiile se fac doar cu un instructor. Chiar daca nu exista posibilitatea de a interveni in lectiile de predare, intreaba daca poti petrece timp cu el in apa dupa terminarea fiecarei lectii de inot. Ajuta la intarirea legaturii dintre tine si bebelus, dar il ajuta pe cel mic sa se simta mai confortabil si sa se familiarizeze mai usor cu noua abilitate.

Nu in ultimul rand pune in discutie problema costurilor si a programului. Intreaba ce oferte au, daca sunt reduceri si au parte de facilitati in pret etc.

Te pot interesa si amanunte legate de flexibilitatea programului. Pot aparea situatii neprevazute in care intarziati sau nu ajungeti intr-o zi. Intreaba ce se intampla daca ratezi o sedinta si daca poate fi recuperata fara costuri extra etc.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Inot bebelusi Varsta bebelusi inot Club inot bebelusi

Daniela Ganciu

Pasionata de cuvinte cu sens, puse in forme si ambalaje practice si utile pentru orice mamica sau viitor parinte. Intotdeauna scriu cu gandul ca articolul va deveni un ghid, un prieten, un ajutor pentru cititorii mei.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul